Și nu, nu „înspre” războiul lor, ca un fel de amânare a inevitabilului și dezastrului, ci de-a dreptul în el… Și oare cât va mai dura să realizăm că nu ieșirea din UE este adevăratul subiect al chestionării rostului, rolului și poate chiar a prezenței noastre în viitor (dar, deja, fără componenta „arhaică” a perenității)?… Când vom realiza faptul că subiectele reale, cruciale, sunt întotdeauna acelea care nu se pun nici măcar în acronime în discursurile publice și în media, de oricare formă, orice fel și orice „aducțiune” politic-guvernamentală ar fi acestea?!… Când vom recunoaște cu propriile minți că, în conjunctura contemporană (și nicidecum doar în cea „actuală”, pentru că nu de ieri ni s-au împletit zăbrelele), mai importantă va fi poate ieșirea din alianța militară, acolo trebuind să vizualizăm adevărata noastră eliberare ca „roexit”… Pentru că sceneta personajului de țară „candidând” la șefia NATO nu viza persoana în sine, nici măcar ca simulare a unui joc de rol de „comunicator” pentru deciziile altora, ci țara din care să provină aceasta… Pentru a aduce la scenă, în teatrul de război, însăși țara, nu șeful de stat impulsionat dinspre jocurile de culise…
Astfel, nu ideea alocări șefiei de alianță pe gulerul alb al unui candidat din Europa de Est a fost esența… Ci țara din acel Est, una gata „tăbăcită” (economic, industrial, agrar, pauperizată la propriu) pentru postul de miel de sacrificiu… Pentru că „următorul” front de război nu va mai fi în Ucraina… Și nu doar pentru că Ucraina va cere asta… Ci pentru că UE va decide astfel, protejând ceea ce în nici doi ani a devenit noul „motor” economic, având astăzi o creștere de țară care, nu doar că este de trei ori mai mare ca a noastră (a celor prea săraci pentru a-și impune dreptul de a nu se mai vine ieftin, nu?!), dar începe să-i pună în umbră pe ceilalți membri ai UE… Pe cei ce astăzi se dau bolnavii economici ai Europei… Or, când Ucraina va fi chiar un motor economic al Europei, nimeni nu va mai permite ca pe teritoriul ei (agrar și din nou în dezvoltarea industrială) să mai intre tăvălugul distrugerilor…
Care va fi statul estic sacrificat?… O întrebare cu răspuns aproape inclus… Pentru că nu ridici fabrici de pulberi de muniții acolo unde logistica trimiterii pe front ar fi prea complicată, costisitoare, riscantă… Și nu imporți mașinării pentru lupte terestre pentru a le trimite apoi spre liniile de front aflate la mii de kilometri… Faci toate acestea când vrei să conturezi prin ele chiar linia de front… Iar când proprii tăi guvernanți și șefi de arme vorbesc despre disponibilitatea de a transforma o parte a țării într-o uriașă bază militară, când guvernanții statelor UE care au „intrat” brusc în recesiune, pentru a permite Ucrainei să fure startul spre rolul de motor economic european de mâine (Germania vorbind despre o recesiune, în mod real superficială, dar suficientă pentru a-și justifica temporizarea activelor economice, Franța mimând și ea brusca înmuiere a mecanismelor sale economice, Olanda și Irlanda, la rândul lor motoarele creșterii economice până acum, „stagnând”, iar Italia anunțând o împotmolire a creșterii sub un procent), strategia politico-militară europeană este clară… Mai ales când toate aceste state pun pe masă și o nouă înțelegere prin care lasă loc dezvoltării economice a Ucrainei, inclusiv prin continuarea acordării de scutiri vamale ba chiar extinderea listei cu produse și mărfuri scutite… (Și cum se face, iată, iară Occidentul „neputincios”, aidoma vechii trădări a Estului, nu?!)…
Și este o intrare în război, „pas cu pas”… Dar mult prea mulți nu vor să vadă realitatea… Nici măcar acum, când NATO a decis, într-o interpretare „germanică” a dreptului internațional, că un stat membru poate trimite trupe în Ucraina (devenind practic parte activă în războiul cu Rusia), fără a se activa Art. 4 din Tratat… Adică, fără ca Alianța să devină automat parte în conflict, decizându-se astfel „dreptul” unilateral al unui astfel de stat de sacrificiu de a-și asuma un angajament militar (impus)… Acel stat care va avea și fabrici de muniție, aproape sau chiar în interiorul perimetrului de front (în care linia inițială de front să devină tot mai… tangentă), dar și un import continuu de armament… Precum obuzierele autopropulsate achiziționate din Coreea de sud printr-un contract pe cinci ani…
Cinci ani care nu înseamnă doar cât ar mai putea dura războiului din, apoi, „de pe lângă” Ucraina, ci timpul necesar mutării frontului, evident, pentru a fi protejat motorul economic al Europei de mâine…
Lasă un răspuns