„Mark Verlan – In Love”, expoziţie-omagiu adusă unui artist-legendă al Chișinăului

Mark Verlan (1963 – 2020) a fost unul dintre artiştii legendari de la Chişinău, cu simpatizanţi pe ambele maluri ale Prutului, cuceriţi de stilul lui nonconformist şi boem şi de amprenta umoristic-fantezistă a operei sale. Ca artist, Mark Verlan interesează şi prin textele numeroase care-i însoţesc lucrările, însemnări lăsate pe spatele tablourilor, pe foi, bileţele, pe coperţi sau gravate în lemn sau piatră. Mark Verlan a ţinut să aşeze sub semnul artei orice obiect găsit sau ieşit din circulaţie, bancnote, bucăţi de linoleum, scânduri, nasturi sau păpuşi. Expoziţia „Mark Verlan. In Love” oferă vizitatorilor şansa de a descoperi în mai multe însemnări ale artistului pe tema iubirii. Sunt fragmente ludice, duioase, uneori fantastice, care însoţesc lucrări mai puţin cunoscute marelui public.

Textele, transcrise şi traduse cu sprijinul nepotului artistului, Mark Verlan Jr., şi al traducătoarelor Justina Bandol şi Natalia Polikarpov, datează de la începutul anilor 2000, până în 2020, spre sfârşitul vieţii artistului. Urmărindu-le de-a lungul celor două decenii remarcăm schimbarea de temperatură şi nuanţele, tonul casant, ironic, lăsând, spre final, locul unuia poetic şi nostalgic. „[…] În prag stătea ea, zâmbind. Şi îndată totul s-a umplut de lumină şi de o mireasmă minunată. Bucuria mi-a umplut inima şi dragostea. Au venit în fugă câini, dând din coadă, şi pisicile au început să se frece de picioarele noastre. Şi undeva departe, departe, într-o bodegă duhnind a vin, beţivii se certau între ei pentru nimic. Cândva am fost şi noi acolo. Şi am zâmbit cu un zâmbet trist vechilor amintiri. Şi buzele noastre s-au întâlnit, în sfârşit, în univers”.

Mark Verlan a fost aproape necunoscut în România și controversat în Moldova. Acesta a murit la vârsta de 57 de ani în urma unui atac de cord. Era cunoscut și ca „Marioca Fiul Ploii”, „Prințul Regatului Creator Moldova”, „Apărătorul grafic al animalelor și popoarelor inexistente” și a fost unul dintre cei mai prolifici, originali și autentici reprezentanți ai scenei artistice moldovenești. Un adevărat artist-șaman-vrăjitor. Omniprezent la întrunirile grupărilor artistice de underground, și participant la diferite manifestări artistice de artă contemporană, începând cu anii ’80 și până la sfârșitul vieții, perceput drept o „mascotă”, Verlan rămânea a fi întotdeauna un „altul”, un artist solitar, independent de oricine, mereu în lumea sa imaginară, preluată din visuri, amintiri, imediata percepere și transformare a cotidianului, transpusă în vasta sa operă, înconjurat de câini și pisici. Mark Verlan s-a identificat inseparabil cu habitatul său, pe care îl transforma într-un spațiu paralel celui real.

Un artist total cu un talent deosebit și cu o fântână de idei, care reflectau prin diverse practici artistice și cu un caracter derizoriu societatea în continuă tranziție, contextul de coabitare, realitatea ascunsă, inducerea din mediu și propria alteritate. Mark Verlan a fost și rămâne unul dintre cei mai străluciți și mai faimoși artiști nonconformiști ai istoriei recente a Moldovei. Opera lui Mark este un amestec aproape paradoxal de artă naivă, suprarealism, conceptualism și postmodernism. Artistul a creat povești-legende și lumi paralele, invitând privitorul să se cufunde în metamorfozele grandioase ale realității vizibile. Mark Verlan (1963-2020), născut în satul Cocieri, absolvent al Colegiului de Artă Repin din Chişinău (actualul Colegiu de Arte Plastice „Al. Plămădeală”) în 1987, a reprezentat Republica Moldova la Expoziția „Blood and Honey”, Viena (curatoriată de Harald Szeemann) în 2003 și la Bienala de la Veneţia în 2011. După educaţia sa ca grafician şi pictor, activitatea artistică a lui Mark Verlan s-a extins în forme inedite, adeseori efemere, care necesită o muncă dedicată de cercetare şi documentare. Aceste forme includ acţiuni (performance-uri) de reper pentru arta vizuală contemporană, precum „Înmormântarea păpușii Barbie” şi procesiunea publică sub numele „Marioca Fiul Ploii” (Chişinău, 1995), texte de autor, scrisori şi poezii, artă stradală ce a devenit emblematică pentru oraşul Chişinău, intervenţii ad-hoc, grafică, pictură, sculpturi şi obiecte realizate în artizanat, seria proiectelor neterminate sau imposibil de realizat, precum şi colaborări cu alţi artişti.

Steagul lui Mark – un banner verde reprezentând o pisică neagră așezată într-un fel de castron adânc yin-și-yang sau pe o pernă zafu, ca și cum ar fi într-o poziție de meditație sau zazen – a condus multe procesiuni și călătorii în trecut, inclusiv înmormântări. În 1995, de exemplu, același steag a escortat o mulțime mixtă de cetățeni la locul de înmormântare a unei păpuși Barbie cu un picior lipsă, pe care Mark a găsit-o pe străzile orașului și pe care a decis să o înmormânteze public. Atunci, Mark a fost cel care a purtat pe umeri steagul verde, mărșăluind pe străzile Chișinăului, urmat de câțiva credincioși care purtau un sicriu roșu minuscul cu corpul profanat al produsului american iconic. Purtătorul de steag și purtătorii au fost escortați de un mic public pentru artă nouă, o fanfară de poliție zgomotoasă care cânta marșuri militare și funerare și de o mulțime tot mai mare de civili descumpăniți. Pe măsură ce procesiunea se procesa, tot mai mulți trecători și trecători s-au alăturat ceremoniei bizare. Aceia dintre noi implicați în organizarea Exodului (inclusiv înțeleptul local Albert Șvets) își amintesc prea bine evenimentul, deoarece a dus la iluminarea și salvarea câtorva care de atunci se numesc „artiști contemporani” și la confuzia profundă a multor foști cetățeni și polițiști, care au rămas timp de trei decenii un public derutat de artă nouă și postsocialism de piață liberă. Punctul culminant al acelei liturghii a venit la sfârșit, când Marcu punea în pământ sicriul mic care conținea păpușa cu un singur picior. În timp ce orchestra de poliție susținea cel mai trist imn funerar sovietic, o furtună puternică a izbucnit brusc cerul, spălând întreaga ceremonie (inclusiv mesele așezate cu mâncare și băuturi sub aer liber de programul de artă și cultură al fundației locale Soros pentru toți cei care au venit să-i comemoreze pe „cei plecați”, conform tradiției creștine ortodoxe locale). Era, la urma urmei, Fiul Ploii. La fel ca viețile multor est-europeni din generația sa, viața lui Marik – care se întinde pe puțin mai mult de o jumătate de secol (1963-2020) – a fost împărțită în două jumătăți aproape egale până în anul 1989.

Primul a fost format de socialismul „real” sau târziu, iar al doilea de „democrație” sau neoliberalism. În acest interval divizat, Marc a ajuns să ocupe o nișă unică pe scena artistică din Moldova. Deși binecunoscut și iubit de semenii săi, de patronii săi și de „popor” și deși a fost una dintre principalele surse de inspirație pentru arta contemporană moldovenească post-1989, el a fost neglijat de elitele culturale, de președinți și președinți, de președinții și miniștrii culturii atât din Moldova socialistă, cât și din Moldova capitalistă. Statului și instituțiilor sale culturale le-a rămas necunoscut. Celor care nu au avut șansa să-l cunoască li se adresează acest elogiu. Nu a primit nici un premiu de stat. „Fiul Ploii”, în universul său avea tot ce-i era necesar, inclusiv premii, medalii și decorații, pe care Mark și le făcea și și le dădea ori de câte ori simțea că merită. „Mark Verlan” a fost o entitate pe deplin constituită, un-stat-în-stat: cu propriul steag (pisica în starea de nirvana); stema lui arătând din nou, o pisică în meditație sau, ca un alt motiv al heraldicii sale, o pisică înaripată purtând un pisoi mic așezat în zazen; propriul său cod vestimentar cu diferite tipuri de articole de îmbrăcăminte, coafură, căști și pălării (unele pălării erau făcute din beton, ceramică, ipsos, lemn sau metal); diverse poșete, valize și alte accesorii (folosite în scopul propus, dar servind și ca rame pentru picturile și desenele sale); o monedă (Mark și-a pus în circulație propriile bancnote și monede); propriul imn, hărți, certificate; un glob (da, globul Regatului Ploii, care este co-extins cu „globul” Republicii Moldova); propriul său tron, mobilier, încălțăminte, ustensile de mâncare și gătit; ochelari și ochelari din diverse materiale; scrisori, ștampile, sigilii, plicuri sigilate și goale; Un mare număr de picturi, ceramică, desene, grafică, sculpturi, postere și nenumărate alte suporturi și documente, decrete, ordine, brevete, poezii, nuvele, unele scrise în propria sa limbă, folosind o gramatică și un alfabet pe care le-a inventat și perfecționat. Totalitatea sa era absolută, completă și autosuficientă, iar Mark a trăit în ea ca Robinson Crusoe, pe o insulă complet locuită numită cândva Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), iar acum pur și simplu Republica Moldova.

Deoarece nu a deținut niciodată proprietăți imobiliare, nici un apartament, nici o casă sau măcar o garsonieră, universul lui Mark era „împachetabil” și întotdeauna gata să se mute la fiecare câțiva ani într-o nouă bază (de obicei oferită gratuit de chiria de către mulți admiratori bogați). Casele care i-au fost date să locuiască au fost apoi transformate în „gospodării totale”, unde majoritatea obiectelor casnice, de la antena prin satelit la televizor și alte aparate, au fost din nou făcute manual sau refolosite de Mark. Viața sa a constat în crearea splendorilor regatului său și în interacțiunile regulate și, în general, foarte cordiale cu locuitorii insulei. Ca o totalitate absolută, el nu s-a bazat pe lumea exterioară: pe regulile și normele sale, pe continuumul său timp-spațiu sau pe categoriile politice și economice care reglementează viața tuturor celorlalți de pe insulă. El era propria sa domnie, ca hoții în compania cărora era adesea văzut; Tot ceea ce a avut vreodată nevoie și-a acordat sieși sau a făcut cu propriile sale mâini – un sistem autonom, un organism autosuficient care s-a reprodus prin divizarea și unitatea elementelor sale, într-o stare de repetiție continuă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*