Printre obiectele antice, vechi și de mare preţ de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău se numără şi tezaurul descoperit în anul 1954 în satul Mateuţi din raionul Rezina – Republica Moldova. E vorba despre şase piese de podoabă de argint şi una din aur, de o valoare incontestabilă, care au o vechime de peste două milenii. Tezaurul a fost descoperit de Arhip Celpan la începutul anului 1954, în timpul aratului, pe un teren de la marginea pădurii, aflat la o distanță de 6 km de la râul Nistru. Descoperirea a intrat în circuitul științific cu denumirea „Tezaurul de la Mateuți” și conține șase piese de argint și una de aur: un colan, trei brățări și trei cercei, dintre care unul de aur. Un farmec aparte au piesele cu decor (ca o scriere tainică). Ele denotă locul important al motivului șarpelui în mediul elitelor getice (schimbarea pielii sau trecerea în alt corp; nemurirea sufletului, ca sursă a evoluției într-o viață viitoare), care au locuit în așezarea fortificată de la Mateuți „La Șanțuri”, în sec. IV-III î.H., în regiunea de sud a Nistrului Mijlociu. Satul Mateuți este amplasat în partea de nord-est a Republicii Moldova, raionul Rezina, la o distanță de 17 km de orașul Rezina, 14 km de orașul Rîbnița, 11 km de orașul Șoldănești și 120 km de orașul Chișinău. Se mărginește cu satele: Hligeni, raionul Șoldănești la vest, Alcedar, raionul Șoldănești, la nord, Solonceni, la nord-est, Boșernița, la est, fabrica de ciment „Lafarge Ciment Moldova”, la sud, calea ferată, fiind situată pe perimetrul satului din partea de sud. Tunelul și gara feroviară, care poartă numele Mateuți, sunt situate pe teritoriul localității, pe o lungime de aproximativ 2 km. Accesul auto în localitate este pe traseul local Rezina- Mateuți, continuat pe drum alb spre Șoldănești. Teritoriul reprezintă un relief deluros-ondulat, care face parte din înălțimea nistreană. Structura rocilor este formată din: argile, alivrite, nisipuri și calcaruri. Conform raionării agro-pedologice a Republicii satul are cernoziomuri levigate și podzolite, soluri cenușii de pădure și ale silvostepei înălțimii Rezina.
Resursele naturale ale satului sunt: argila, calcarul, nisipul (materiale de construcție). Apele curgătoare sunt reprezentate de rîul Ciorna, care se varsă în râul Nistru, apele izvoarelor și cele formate în urma zăpezilor și ploilor. Satul Mateuți este atestat documentar prima dată la 3 aprilie 1550 în timpul domniei lui Ilieș Voievod, într-un hrisov domnesc, prin care se menționează stăpânii moșiei satului, frații Tatiana și Tătar, care au primit-o drept moștenire de la tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reiese că localitatea Mateuți exista deja pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), ceea ce denotă că satul a fost întemeiat la sfârșitul sec. XIV – începutul sec. XV. Acest document pune începutul șirului de atestări documentare a localității, astfel încît în anul 1715 devine proprietate a lui Nicolae Costin, fiul marelui cronicar Miron Costin. O importanță mare pentru Mateuți a avut-o biserica din localitate, care se presupune că a fost construită după 1633, când moșia satului era închinată mănăstirii Sfântul Sava din Iași. Inițial a fost construită din lemn, apoi reconstruită din piatră. În 1897 în cadrul bisericii, în sat, se deschide prima școală primară, care avea următoarele cărți: Zacon Bojii, Simvol Verî, Russcaia dușa, ș.a.. Revenirea Basarabiei la România în 1918 a contribuit la dezvoltarea localității în alte condiții. Satul este inclus în plasa Rezina, județul Orhei.
În sat activau: o gospodărie agricolă, o cooperativă de consum, patru mori de apă, o oloiniță, o scărmănătoare și cinci cârciumi. A fost deschisă școala primară. Reanexarea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940 a oprit ritmul de dezvoltare a localității, unele din cauze fiind retragerea gospodarilor în România, exilarea în Siberia și colectivizarea forțată. Activitățile meșteșugărești au fost stopate, au dispărut morile, oloinița, scărmănătoarea. A fost formată gospodăria colectivă – colhozul, care a schimbat mai multe denumiri, ultima fiind „28 iunie”. Către anul 1990 populația satului Mateuți constituia circa 2600 oameni, activa școala medie cu circa 450 elevi, grădinița cu circa 125 copii, era casa de cultură și sala sportivă nou construite.
Tezaurul geto-dacic de la Mateuți confirmă prezența perenă a elementelor strămoșești până în frontiera de apă nistreană, chiar și a elementelor de fortificare, ca menținere a unei poziții de apărare cu orice preț. Valoarea pieselor de podoabă atestă existența unui conducător, a unei clase superioare ce coordonau viața și relațiile sociale. Împodobirea lor artistică sau înscrisul necunoscut face să le crească misterul… (G.V.G.)
