Teatrul de Comedie – O aniversare confiscată!

Pe 5 ianuarie 2024, Teatrul de Comedie a împlinit frumoasa vârstă de 63 de ani. Ca de fiecare dată, își aniversează ziua de naștere. Am fost prezent la mai toate aceste aniversări și mereu m-am simțit minunat printre colegii mei de breaslă. Nu credeam că la 33 de ani de la revoluția din ᾽89 voi asista la un spectacol un iz ceaușist. Peste 25 de actori ai teatrului erau pe scenă și scandau înflăcărați, ca în vremurile de tristă amintire ale Împușcatului, numele directorului (care nu mai este): George Mihăiță! Spun lucrul acesta pentru că George Mihăiță chiar nu mai este directorul Teatrului de Comedie. Teatrul are un interimar, pe Victor Coman, fost locotenent în Securitatea dinainte de 1989 (potrivit CNSAS), fost director la T. Metropolis, fost director la Circ, fost director adjunct la Teatrul de Comedie… și multe alte funcții pe care „omul zilei” le-a deținut, nu pentru că ar fi vreo lumină în arta teatrală, ci pentru că a fost securist. Și ca orice securist care se respectă, trebuia să „poarte” o funcție… Halal se ne fie! Halal să-ți fie, Mihăiță, dacă ți-ai ales adjunct un securist și nu un om adevărat de teatru!

Și acum, să vă povestesc cum s-au sărbătorit cei 63 de ani de la ființarea Teatrului de Comedie. Dar ce spun al teatrului, că n-a fost așa, așa am crezut eu că o să fie: Sărbătoarea Teatrului. Ce să vezi, acolo era sărbătoarea lui George Mihăiță și ai celor 20 de ani de directorat. Ce mai încolo și încoace, Teatrul de Comedie nu există decât de 20 de ani, mai precis de când a fost numit Mihăiță la direcție. Ce Beligan, care Beligan, ce Ion Lucian sau Mircea Șeptilici, ce Sanda Toma sau Lucian Giurchescu, care Iarina Demian sau Dan Nemțeanu, ce Vasilica Tastaman sau Iurie Darie, care Ion Popescu-Udriște sau Valentin Plătăreanu, care Mihai Pălădescu sau Cornel Vulpe, Care Amza Pellea sau Dem Savu, ce Titică Rucăreanu sau Ștefan Tapalagă, și care Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Florin Scărlătescu, David Esrig și de ce nu Gheorghe Dinică și Marinuș Moraru… Cine sunt ăștia? Lăsați-ne, domnilor, în pace cu relicvele astea! Miiihăăăiiiiițțțțțăăăăăă! Mihăiță! Mihăiță! Așa era scandat numele lui… pe scena Teatrului de Comedie. N-a fost aniversare, a fost o confiscare.

A fost o tragicomedie la Teatrul de Comedie. A fost ceva de-a râsul-plânsul… Probabil că cei care nu mai sunt printre noi s-au bucurat că nu asistă la un asemenea bâlci. Numele lor nu mai valorează nimic pentru generațiile de acum. Doar Mihăiță înseamnă ceva… Mhăăăiițăăăă! Îmi răsună în creier numele scandat al fostului meu coleg de scenă. M-a întors povestea asta în vremurile de care crezusem că am scăpat și de care îmi amintesc uneori cu spaimă. De cumplitele vizionări, de frica de securitate, de frica de frig, de mila față de spectatorii care stăteau cu paltoanele pe ei în sala neîncălzită, de frica de delațiuni și de frica de a nu fi trimiși să recităm poezii cu „Geniul Carpatin” și „mult iubita poporului”. Seara aceasta mi-a reamintit de aplaudacii de serviciu ai tristelor timpuri pe care le-am trăit mulți dintre noi… Strigătele tinerilor actori ai Teatrului de Comedie și felul în care era scandat numele lui George Mihăiță m-au înfricoșat. Oare cultul personalității a reînviat? Cine a avut proasta inspirație să facă un astfel de scenariu? Cum a permis George Mihăiță așa ceva? Îmi e greu să cred că el nu a știut de desfășurarea acestui eveniment. Un artist talentat ca el nu avea nevoie de atâta lingușire și obediență. Cui a folosit această rușinoasă înscenare?! Și cine este autorul acestui mizerabil scenariu, care îmi dă senzația că Ceaușescu n-a murit? Cum s-a lăsat păcălit George Mihăiță să dea girul unui spectacol de tip ceaușist?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*