Afet al mortierelor zilei de mâine…

Dar vocea națiunii unde este? Dar cea a parlamentului? Da, două entități tot mai diferite, tot mai îndepărtate una de alta… Unde sunt cele două voci? Nu una… Pentru că, nici de ar fi fost războiul nostru, cu acești lideri trădători ce ne conduc astăzi, nu am mai fi avut acel glas comun al națiunii… Și totuși, nici măcar așa, una anemică, „vocea străzii”, aproape stinsă de pensionările „de lux” ale acelora ce au tot confiscat strada, iar cealaltă, cea „a aleșilor” (aflați ei la un „ordin”, dar la cel al comenduirii anti-românești!) nu se mai aud… Nu, nu pentru a se împotrivi, pentru că s-a pierdut de mult această șansă, dar măcar să avertizeze Țara în ce este târâtă… Dar nu, nu mai există nici o voce a națiunii, nici un glas al poporului… Ci doar o voce citind, fără crâcnire, ordinele de afară… Uitând de rolul ei de a proteja conturul țării, nu de a-l pune la bătaie pentru alții… Conturul până acum, căci, tot mai pervers, halde din țara mamă sunt transformate în afeturi ale mortierelor zilei de mâine…

Cât de nepăstori suntem față de noi, față de viitorul nostru, căci trecutul, valorile, reperele moralele le-am antamat deja, încât, deși este tot mai evident că tot ceea ce se petrece în războiul din Ucraina este un gheșeft în care nu doar industria militară prosperă, noi rămânem în aceeași comenduire?… Care nu mai este una a războiului pentru pace… Ci a războiului pentru războaie… Căci fronturile se extind… Financiar, economic, industrial, agro-industrial… Adică, exact roțile „afetului” care este tras peste deja, nu teritorii, ci țări… Or, ce mai căutăm noi în acest război?… De ce ne mai periclităm viitorul când însăși artizani continuității acestui război extins încep a recunoște eșecul… Și mai ales când această recunoaștere a eșecului războiului lor nu vine din dorința de a spune unde s-a greșit… Ci pentru a stârni noi focare, pentru a întinde moartea și acolo unde încă nu a ajuns prin gloanțele și obuzele lor…

Șeful Nato recunoaște că Ucraina pierde… Kievul recunoaște că sunt tot mai puține șanse de a mai recupera ceva… Dar nimeni nu pune pe tapet principalul pact al acestui eșec: ieșirea țărilor implicate în acest tot mai evident gheșeft de război…

Ce mai căutăm noi dară în această poveste?!… De ce nu ieșim cât încă mai există ceva onorabil în posibilitatea de a ne îndepărta de un conflict căruia ne-am alăturat umanitar, apoi pentru economia acelora ajutați umanitar, iar astăzi aproape gata să scuipăm foc prin țevile armelor… Armele noastre, armele altora, brațele noastre, brațele altora?!… Mult prea ușor lăsăm uniformizarea nepăsării să ne ducă într-un adevărat, nu doar conflict, nu doar război, ci măcel. Și nu un măcel agro-industrial, nu doar un măcel al resurselor noastre, ci unul cu miros de carne arsă…

Se aibă paradigma un final ca… eșec programat? Căci pare că acest eșec programat este pus pe planșele de front tocmai pentru a justifica noi agresiuni… Noi războaie… Dar nu de apărare, ci de agresiune… Iar noi suntem acolo, nici măcar împinși, ci defilând orbește la ordinul unor venetici și anti-români… Cât mai acceptăm asta? Pentru că, doar un pas, și poate va trebui să ne măsurăm între noi pentru viitoarele copârșee… Deși nici pentru asta nu a mai rămas timp la cât de grabnic suntem subjugați și striviți…

Participarea noastră la sprijinul, susținerea și continuitatea războiului ucrainean cu alții trebuie să înceteze… Mai ales când însăși cei ce ne-au dus acolo, pentru sprijinul unei păci (de fapt nicicând dorite), anunță eșecul… Pentru că, altminteri, vom fi în linia întâi când se va anunța următorul front… Intenția care a existat din prima clipă a războiului din Ucraina… Războiul Europei… Iar când șeful armatei noastre anunță că pe teritoriul țării vor fi organizate tabere de antrenament pentru soldații ucrainieni ar trebui să spunem noi: „Stop!”… Nu suntem o națiune agresivă… Iar când același individ anunță că aceste tabere de antrenament sunt „pentru războiul împotriva Rusiei” ar trebui să cerem justiției militare să intervină, căci aceea civilă s-a stins sub pensiile speciale… Dar cum să mai facă și ea ceva, și oricine altcineva din acestă țară, când Constituția a devenit un vătrai agitat de corifeii însetați de orice altceva, dar nu de pace?!… Nici măcar de pacea protejând viitorul națiunii noastre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*