Gheorghe Marinescu a fost pionier al aplicării metodelor histologice, histochimice şi histopatologice în domeniul neurologiei şi a metodelor anatomoclinice şi electrofiziologice în cercetarea ştiinţifică, dar și realizator al primului film ştiinţific din lume. Neurolog român, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, a fost membru al Academiei Române şi al mai multor academii şi societăţi străine, a adus contribuţii originale în domeniile fiziologiei, histologiei şi clinicii sistemului nervos (teoria troficităţii reflexe, reflexul palmo-mentonier, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia, degenerescenţa retrogradă ca urmare a secţiunii axonilor). S-a născut la 28 februarie 1863 în București și devine încă din timpul liceului (Seminarul Central) interesat de studiul medicinii. Se înscrie mai întâi la Școala Politehnică și apoi la Facultatea de Medicină din București în 1882, după care continuă studiile la Paris în clinica de maladii ale sistemului nervos din spitalul Salpetrière. Plecarea sa la Paris se datorează lui Victor Babeș în al cărui laborator de Anatomie Patologică și Bacteriologie începuse să lucreze ca preparator încă din timpul studenției. Mai târziu se mută în Germania, la Berlin, unde prezintă în cadrul unui congres de specialitate din 1890 rezultatul cercetărilor asupra substratului morfopatologic în acromegalie. Între 1890 și 1896 întreprinde călătorii de studii în Germania, Anglia, Belgia și Italia. Teza de doctorat cu titlul „Mâna suculentă în siringomielie”, o susține la Paris în anul 1897, după care se întoarce în țară și preia serviciul de boli nervoase de la spitalul Pantelimon.
În 1898 devine profesor la clinica de boli nervoase a Facultății de Medicină din București. În această perioadă realizează, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, primul film științific din lume: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”. Filmările au fost realizate la Spitalul Pantelimon. Însuși Auguste Lumière îi recunoaște geniul, într-o scrisoare din 29 iulie 1924: „Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam „La Semaine médicale”, dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări și vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puțini savanți au urmat calea deschisă de dumneavoastră.” Considerate pierdute multă vreme, o bună parte din aceste filmări au fost descoperite în 1975, de către reporterul TV Cornel Rusu, într-un fișet de-al profesorului. Filmul prezintă, pe baza de fotograme care descompuneau mișcarea, „caracterele dereglării patologice a mersului” în cazuri de paraplegie organică. Dr. Gheorghe Marinescu, șeful clinicii de neurologie din cadrul Spitalului Pantelimon, a realizat filmarea cazurilor sale în anul 1898, cu un aparat de filmat achiziționat de la opticianul și fotograful francez Paul Menu, cel care, în 1897, a realizat primele filmări din România.”
În anul 1906 Gheorghe Marinescu este ales membru al Academiei Române, unde rostește discursul de recepție Progresele și tendințele medicinei moderne. Lucrările sale principale sunt „Studii asupra evoluţiei şi involuţiei celulei nervoase” (1900), „Celula nervoasă” (1909). În anul 1909 apare la Paris monografia La Cellule Nerveuse, cu o prefață elogioasă a renumitului histolog spaniol Santiago Ramón y Cajal. Alte lucrări sunt „Encefalita letargică” (1920), „Reflexele condiţionate” (scrisă împreună cu Arthur Kreindler, în 1936), care au constituit baza unor descoperiri ulterioare ale altor cercetători. Din studiile sale de neurologie clinică, cele mai importante sunt descrierea reflexului palmo-mentonier în afecţiunile sistemului piramidal (împreună cu Anghel Radovici) şi izolarea unei boli eredodegenerative a sistemului nervos cunoscută în literatura de specialitate sub numele de Sindromul Marinescu-Sjoegren. Devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat în cercurile științifice de specialitate internaționale. În 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. A publicat zeci de monografii și peste 1000 de articole în reviste de specialitate din România și din străinătate. A participat la numeroase congrese și reuniuni științifice internaționale, la care de multe ori „a fost raportor principal”. Este fondatorul Școlii Românești de Neurologie. Pentru rezultatele sale deosebite a fost decorat de Președintele Republicii Spaniole cu Ordinul Republicii, în grad de Comandor. Încetează din viață la 15 mai 1938 în București. Citind testamentul lui Gheorghe Marinescu ne înfiorăm de adevărul pe care îl spune: „…Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors vreodată, n-aș voi să supăr pe nimeni, dar adevărul totuși trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita Țară Românească”.
Lasă un răspuns