În urmă cu un veac (fără un an), la Cernăuți se inaugura Monumentul Unirii Bucovinei cu Țara-Mamă. Fericitul eveniment s-a petrecut, mai exact, în ziua de 11 noiembrie 1924, fiind onorat de prezența capetelor încoronate ale României, a prințului moștenitor, a membrilor Guvernului, a altor înalte oficialități. Deschizând ceremonia, Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul provinciei scoase de sub gheara fiarei austriece, declara că „populația recunoscătoare a ridicat monumentul spre a vorbi despre mărețele fapte ale Regelui Ferdinand, ale glorioasei Doamne și ale vitezei Armate Române”. Continuând seria discursurilor, Ion Nistor, unul dintre făuritorii Unirii din 28 noiembrie 1918, adăuga – după o remarcabilă sinteză a istoriei meleagului aflat aproape un veac și jumătate sub jugul de fier al habsburgilor – „Bronzul nepieritor și rece îmbrățișează și reține aceste gesturi simbolice, vestind generațiilor viitoare sfârșitul unei robii, ispășirea unei crime, împlinirea unui vis și biruința unei cauze.” Au rostit cuvinte înălțătoare și alți importanți participanți: generalul Ludovic Mircescu (reprezentant al Comitetului de inițiativă și execuție), doctorul Ion Jianu (medic al Armatei Române în Războiul de întregire a neamului), Nicu Flondor, primarul Cernăuțiului (dar și fratele patriotului Iancu Flondor, decedat cu mai puțin de o lună înainte de desfășurarea acestui eveniment). Regele Ferdinand a încheiat festivitatea, spunând, între altele: „Țara Moldovei a fost greu încercată prin pierderea unui ținut așa de bogat, locuit de o mândră și vrednică țărănime, care prin toate vicisitudinile vremurilor a rămas și astăzi temeiul etnic în această parte a țării”.
Ansamblul monumental a fost realizat în urma unui concurs – au fost prezentate 20 de proiecte –, câștigătoare fiind declarată macheta tandemului Teodor Burcă (sculptor) și Victor Ștefănescu (arhitect). La compoziția finală a Monumentului avea să fie adăugată – la cererea expresă a celui ce avea dă devină, mai târziu, regele Carol al II-lea – și macheta reprezentând bourul strivind pajura habsburgică. Autori proiectului: Spiridon Georgescu (sculptor) și Iorgu Ciortan (arhitect). „Epica” ansamblului monumental era cât se poate de impresionantă (așa era și spiritul epocii): vulturi heraldici; Dragoș, întemeietorul, în luptă cu bourul; medalion cu Grigore al III-lea Ghica, asasinat de Capugiul trimis de sultan spre a-l pedepsi, fiindcă se opusese mârșavului rapt, din 1775; scene cu lupte de la Mărășești și Mărăști, alături de chipul regelui Ferdinand (în medalion), în spate aflându-se secvența cu bourul moldovenesc nimicind pajura habsburgică. Prim-planul acestei esplanade alegorice era dominat de o tânără, care simboliza Bucovina, „sărutând drapelul purtat cu avânt de un soldat ce întruchipa Armata Română”.
Impresionantul ansamblu de la Cernăuți a avut, din nefericire, același destin tragic ca însăși toată această parte de nord a Bucovinei. În cumplitul an 1940, Monumentul Unirii avea să fie distrus de hoardele ruso-ucrainene. Un an mai târziu, când chinuitul meleag era readus între hotarele firești ale neamului românesc, au mai putut fi recuperate și reașezate la locul lor – din păcate, tot pentru scurtă vreme – doar oșteanul român, purtătorul steagului, și fata ce întruchipa Bucovina… De atunci, din anul 1944, și acest sfânt colț de pământ românesc se află sub sălbatica ocupație (ruso-)ucraineană.
Ansamblul monumental a fost ridicat în larga Piață a Unirii, privind, dacă se poate spune așa, spre edificiul Primăriei Cernăuțiului. Tot aici s-a aflat, inaugurat în 1875, la un veac de la anexare, un grup statuar habsburgic, pe care românii bucovineni îl țineau de „monumentul fățărniciei”, una dintre cele două figuri fiind împărăteasa Maria Thereza, „muierea desfrânată”. Fusese înălțat „în amintirea unirii Bucovinei cu Austria”. Fără nici o îndoială: Viena a fost și rămâne neîntrecută în tot soiul de mascarade. Un timp comunist, o statuie a lui Lenin a stricat, în chip bolșevic, până prin primii ani de după 1990, peisajul central al urbei. Ulterior, până acum doi-trei ani, Piața era dominată, într-un fel, de o imensă imagine, afișată pe un perete, ce-l înfățișa pe Alexandru cel Bun, domnitorul care, într-un privilegiu al său, acordat negustorilor din Lvov, făcea cunoscut pentru prima dată, la 8 octombrie 1408, numele târgului de pe malul Prutului. Ștergerea de către „prietenii ucraineni” a oricărui element românesc din Bucovina nordică, în general, nu are nici odihnă, și nici minimă rușine. De respect, la slavii din răsărit, nu poate fi vorba nicicând…
Monumentul Unirii a fost inaugurat, așadar, la 11 noiembrie 1924. Această dată n-a fost aleasă la întâmplare: era ziua când, în 1918, Armata Română, sub comanda generalului Iacob Zadik intra în Cernăuți la solicitarea Consiliului Național Român care, 17 zile mai târziu, decidea, prin vot, Unirea Bucovinei cu Țara-Mamă. Aminteam, ceva mai la deal, de marele istoric Ion Nistor, implicat atât de mult și în demersurile fericitei Uniri, dar și în realizarea Monumentului Unirii. Ei bine, Pronia cerească a vrut ca existența pământeană a acestui înflăcărat patriot să se mântuie tot într-o zi de 11 noiembrie (a anului 1962). Despre el și imensa lui bătălie pentru Bucovina, într-una dintre zilele acestei săptămâni.
Lasă un răspuns