LUMEA PIERDUTĂ
În lumea-n care s-a pierdut credința
Miroase-a haos și a disperare,
Lovește-n omenire neputința
Și frica e din ce în ce mai mare.
Conducătorii și-mpărații lumii,
Ne țin captivi într-o minciună tristă,
Pământul geme sub păcatul lumii
Și parcă respirăm apocalipsă.
Minciuna stă la cârmă și ne spune,
Că pacea este țelul ei dintâi,
Religii strânse toate-n mâna papei,
Ce pregătesc venirea „știm noi cui”.
Zadarnică e lupta celor care,
Se zbat să țină-n loc ce n-are rost,
Ce-a fost nu va mai fi și niciodată
Ce va veni nicicând nu a mai fost.
Toți caută vaccinul ce va salva planeta,
Guvernele triumfă că-i gata fabricat,
Dar omul nu-nțelege, departe-i adevărul,
Că sufletul, nu trupul, se cere vaccinat.
Vaccinul pentru suflet e rugăciunea care
O îndreptăm spre ceruri, spre bunul Dumnezeu
Ai milă, Doamne sfinte, de toată omenirea
Și n-o lăsa să piară în mâna celui rău.
NECREDINȚA NOASTRĂ
Demult s-a scris despre aceste vremuri,
Când omenirea cade-n dezbinare
Și se înfruntă știința cu neștiința
Și răul cere loc la guvernare.
Înțelepciunea strânsă în milenii,
Cu care se mândrește omenirea,
S-a dovedit a fi neputincioasă,
În fața răului ce schimbă firea.
Prin necredință și prin nepăsare,
Am pregătit venirea celui rău
Și suntem dezarmați în fața fiarei
Și ne-întrebăm ce face Dumnezeu?
Suntem produsul patimilor noastre,
Să nu îl acuzăm pe Dumnezeu,
Că pe pământ se cerne omenirea
Și mulți apucă drumul celui rău.
Se vor sminti în vremuri de prigoană
Și dintre cei ce au credință,
Și vor primi pecețile satanei
Și se vor închina cu umilință.
Iisuse Doamne, iartă-ne păcatul
Și miluieste-ne, pornim la oaste
Și-n fața fiarei întărește scutul,
Ajută Doamne, necredinței noastre!
LETARGIE
Un val de rău străbate România
Și-aduce nebunia și prostia
Și umblă peste tot, și peste toate,
Și naște-n oameni roade blestemate.
Și naște o tăcere de mormânt,
Și naște lipsă de discernământ,
Și așteptăm ceva ce nu se-ntâmplă
Și pandemia ni se zbate-n tâmplă.
Avem o pandemie, dar în cap,
Sărman popor cu duhul prea sărac,
Sărman popor căzut în dezbinare,
Ce n-ai dorit biserici, ci spitale.
Dorința ta, de Domnul auzită,
Ți-a hărăzit alegerea dorită
Și din spitale, oameni, rânduri, rânduri
N-au mai plecat decât în patru scânduri.
Cadavre profanate, închise-n saci,
Ascunse, nu de oameni, ci de draci,
Și fără lumânare, nici colivă,
Înghesuite-n dube și îngropate-n pripă.
De parcă toate acestea-ar fi puțin,
Ți-a fost inoculată ideea de vaccin,
Că bântuie o boală ca gripa aviară,
De nu primești vaccinul, nu poți pleca din țară.
Primim ușor să fim cobaii lumii,
Primim ușor să ne trădam străbunii,
Când țara ni se fură de sub nas,
Parcă suntem sedați și fără glas.
Chiar dacă ne-am născut din daci,
Avem mentalitate de săraci,
Slujim plecați la porțile străine,
Nu ne mai place sfânta noastră pâine.
Trăiam cândva în bună rînduială
Și fiecare avea un rost în țară,
Acum e plin de cerșetori pe străzi,
Ce scormonesc gunoaiele din lăzi.
Ridică-te, popor fără speranță,
Și luptă, dacă vrei, o nouă viață,
Că slugile satanei te doboară
Și vei ajunge sclav, la tine-n țară.
Lasă un răspuns