A fost unul dintre minunații prieteni în fața căruia, grație luminii sale, simțeam că înfloresc ca un pom. Cei apropiați îi spuneam Pater. Nu știu cine i-a izvodit acest nume care îi aduna, într-o superbă sinergie, numeroasele lui haruri. Daruri care, laolaltă, alcătuiau fascinanta-i temelie de savant. Fiindcă savant a fost și a rămas, în deplinătatea cuvântului, Dan Slușanschi. Profesor universitar, traducător, latinist, pasionat iubitor al limbii lui Homer, istoric, scriitor, gânditor profund, cercetător, mare patriot. Pentru prieteni a fost o sărbătoare, o grădină de om. Un minunat om pe care niciodată nu l-am văzut să se enerveze, să alunece în ambiguități, să lase lucrurile în coadă de pește. Oricât de terre-à-terre te arătai în vreo privință, Pater te lua, cu lumina sfredelitoare a ochilor lui de neuitat, și te ducea răbdător și chiar cu bucurie până la rădăcina… indo-europeană a lucrului. L-am văzut și încordat, prin 1982, când a tălmăcit din latină – după niște microfilme aduse cu mare caznă de la Moscova de Virgil Cândea – lucrările lui Dimitrie Cantemir „De antiquis et hodiernis moldaviae nominibus” și „Historia moldo-vlachica” (Vol. IX, Partea I).
L-am văzut și plin de amărăciune, când, după 1990, era pur și simplu îngrozit de superficialitatea studenților pe care îi avea la Universitatea din București, ca, de altfel, din toată țara. Parcă îl aud, nu o dată, rostind plin de năduf și gravitate maximă: Sunt atâtea documente și acte despre România prin arhivele și bibliotecile de la Istanbul, Atena, Vatican… Cine o să le cerceteze, cine o să le traducă, cine o să le aducă la lumină? Acești urmași ai… Romei?! Nu mai spun cât de revoltat era când vorbea despre impostorii care conduc, cu atâta ticăloșenie, România… Asta a fost, în mod sigur, cea mai cumplită durere cu care Dan ne-a părăsit subit în ziua de 22 iulie 2008.
Provenea dintr-o rasată familie de bucovineni, Silvia și Barbu Slușanschi au fost ei înșiși filologi, iar bunicul său – îmi spunea Pater – este autorul vestitului „Plugușor” nelipsit din nici o Carte de citire de altădată: „Iarna-i grea, omătu-i mare,/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belșug,/Pentru brazda de sub plug…” În anul 1990, a vizitat pentru prima dată Cernăuțiul. Se întâmpla la 2 septembrie, cu prilejul conferinței „Sărbătoarea limbii române”. La întoarcere își începea primul articol de rubrică din revista „România pitorească” astfel: „Doream de multă vreme să ajung cândva să revăd orașul cel înverzit al bunicilor și străbunicilor care odihnesc de-a dreapta și de-a stânga aleii ce duce la Capela Mitropoliților Bucovinei, jos, de vale, lângă apa Prutului. Mult timp n-a fost să fie așa, ba nici măcar vara trecută, prin jocurile nedorite ale sorții…”
Dan Slușanschi a ținut, ani la rând, o fascinantă rubrică dedicată Limbii române, etimologiei unor denumiri, destinații ori repere din lungul și din latul țării. „Limba noastră-i o comoară” se intitula rubrica nășită și crescută ani de zile de regretata Anda Raicu, redactor principal, ca să folosim limbajul de dinainte de 1990, director al revistei după aceea. Ea însăși, printr-o altă abordare, impusese inițial formula, la fel de relevantă, „Ca un fagure de miere”. Spirit ludic, Pater, mare iubitor și al munților, al naturii în general, a intrat cu toată inima în acest „joc” al etimologiilor, la care acribia, ca și darul specific bunului povestitor au încântat pe toată lumea. Mi-aduc aminte că inclusiv la vreo două revelioane, petrecute în apartamentul de pe Splai, în apropierea Pieții Kogălniceanu, între un pahar de vin moldovenesc, un colind, ba și câte o partidă de cărți de joc, cu miza pe… bețe de chibrit, se isca nu o dată năstrușnicia vreunei etimologii… Adesea era prezent și un alt prieten, istoricul Alexandru Cernatoni (coleg la Adiri cu mediocrul Adrian Năstase), un secui care a avut, până la urmă, un nefericit destin. Să nu uit: Dan și Dana (soția, care făcea parte din Corul Madrigal) – Dandana, cum hazos se prezentau ei la unii prieteni – aveau în casă o bibliotecă de invidiat.
Era vremea când, în general, mulți români se apărau de agresivitatea prostiei comuniste băgându-și capul în cărți… Biblioteca lui Pater, am aflat de la Emil – fiul mai mic al Danei și al lui Dan – a ajuns, ca donație, la Fundația Noua Europă (Andrei Pleșu). Apropo: Emil Slușanschi, decan la Politehnică, mai are un frate, Horia, care trăiește în Noua Zeelandă. Înainte de 1990, pe când erau mici, Dan și Dana veneau cu ei pe bicicletă până în Drumul Taberei, la capătul autobuzului 368. Ne întâlneam la noi, la etajul trei, sau prin preajma „Favoritului”, la parter, la atelierul pictorului Horea Cucerzan, care avea și o voce interesantă, ca să nu mai spun de versuri de genul „Sărăcia-n cur mă-mpunge/ Eu tot fug și ea m-ajunge… ”. Erau prezenți, la aceste „ședințe” de încurajare, arheologul Costin Scorpan, artiștii plastici Viorela și Vintilă Mihăescu, scriitorii Leon Talpă, Mircea Frânculescu (deținătorul primului doctorat în retorică din România) și Sergiu Selian, prietenii și colegii de redacție Mihai Creangă și Mișu Sipoș, ca și Alecu și Anda Cernatoni… Era un fel de „fizio-terapie” împotriva prostiei, cu efect garantat pentru o săptămână-două-trei… Nu ne întâlneam mai toți odată, ci prin rotație. Nu lipsea niciodată vinul bun. Nu lipseau niciodată discuțiile încinse, replicile spumoase, contrele amiabile, umorul fin și, în mod sigur, bănuitele ascultări-interceptări ale „profesioniștilor”… Fără îndoială, mulți bucureșteni, și nu numai, alcătuiau, pe atunci, asemenea celule de autoapărare.
Astăzi, chiar nu mai ai cum să faci față asaltului imbecilității, al idioțeniilor…
În urmă cu 15 ani, când Pater a plecat spre ceruri – a fost un credincios profund – nu eram în țară. Am tot căutat, ani și ani, să-i aduc un omagiu cât de cât pe măsura multor minunății cu care mi-a înstărit gândurile, zilele. Sunt vreo trei-patru ani de când m-am hotărât ca în amintirea lui să editez o carte cu textele publicate în „România pitorească”, cvasi-necunoscute cititorilor de astăzi, în general. Atâția câți or mai fi. Imboldul mi-a fost întărit și de admirabilului volum „Dan Slușanschi/ Portret de clasicist”, coordonat de Ana-Maria Răducan și Florin-George Călian (apărut în anul 2019, la Oradea – www.ratioetrevelatio.com). Astfel, între atâtea încântătoare revelații despre profesorul și cărturarul Dan Slușanschi, am avut plăcuta surpriză de a-l descoperi pe Pater și ca poet. Superb. Reproducem un poem întru totul edificator. Așadar, până pe 12 septembrie, când se vor strânge 80 de ani de la nașterea savantului, tragem nădejde ca volumul „Etimologii turistice” să iasă, în sfârșit, la lumină, în „Colecția Verde”. O firavă contribuție la profilul unui remarcabil român, din păcate atât de puțin cunoscut… În privința impresionantei opere a lui Dan Slușanschi, fie și ca titluri, internet-ul se arată plin de sârg.
Lasă un răspuns