În lunga sa călătorie, Auguste conte de Lagarde, poposește și pe meleagurile locuite de români, respectiv Țara Românească(Valahia) și Transilvania. După ce trece Dunărea la Călărași („petit village valaque”), călătorul se îndreaptă spre București, unde caută în zadar „une chambre et un lit” („o cameră și un pat”), căci, la fel ca în Turcia, „on ignore ce que c`est qu`une auberge” („nu se știe ce este un han”). Șederea la București îi oferă ocazia de a nota impresiile pe care i le fac arhitectura(“presque entièrement bàtie en bois”- „aproape în întregime clădirile sunt de lemn”), poziția geografică („Ce mélange d`Européens et d`Asiatiques lui donne un caractère particulier”- „Acest amestec de european și de asiatic îi dau un caracter particular”), dar și câteva detalii statistice („Bucharest contient quatre-vingt mille habitants, trois cents soixante-six églises et vingt monastères”- „Bucureștiul are optzeci de mii de locuitori, trei sute șaizeci și șase de biserici și douăzeci de mănăstiri” ) și istorice („Il y a environ quatre cents ans ce n`étais qu`un village appartenant à un home appelé Bukor, d`ou lui est derive son nome”- „acum circa patru sute de ani, acesta nu era decât un sat, proprietatea unui bărbat numit Bucur, de unde i se trage numele”).
Primit pretutindeni cu atenție și bunăvoință („…j`ai été reçu partout avec empressement et bienveillance”), impresionat de numărul mare al celor care își oferă serviciile („sont venus me rendre visite et m`offrir leurs services”- „au venit să mă viziteze și să-și ofere serviciile”), exclamă;”Sainte hospitalité! faut-il donc t`admirer si loin!”- „Sfântă ospitalitate! trebuie să te admir atât de departe”.
Despre locuitori spune că vorbesc o „limbă derivată din latină”, amestecată cu cuvinte slave, turcești și tătare, că se consideră descendenții romanilor și de aceea își zic români, iar Valahia o numesc Țara Românească. Boierii din familiile vechi se consideră însă descendenți din slavi, fiind diferiți de poporul coborâtor din romani („Mais les boyards des plus anciennes familles font remonter leur origine aux Slaves, et sont, dissent ils, d`une race distincte de celle du people issu des Romains, allies aux Daces”- „Dar boierii din cele mai vechi familii își duc originea la slavi și sunt, zic ei, o rasă diferită de a poporului ieșit din romani amestecați cu daci”). Boierii instruiți vorbesc, în general, mai multe limbi și nu este un lucru rar să-i vezi folosind greaca, rusa, germana și franceza. Îmbrăcămintea boierilor seamănă cu a turcilor, exceptând turbanul, pe care îl înlocuiesc cu căciula din blană de miel brumărie sau neagră. În schimb, cea a țăranilor este întocmai ca a dacilor de pe Columna lui Traian din Roma („L`habit des paysans est exactement le meme que celui des Daces, représentés sur la colonne Trajane à Rome.”- „Îmbrăcămintea țăranilor este întocmai ca a dacilor reprezentați pe columna lui Traian din Roma”).
Femeile din familiile boierești, mai ales cele înaintate în vârstă, se îmbracă asemenea celor din Constantinopol, iar cele tinere după moda din Paris și din Viena:”Les autres suivent les modes de Paris et de Vienne, et rivalisent de gout et de coquetterie avec les élégantes de nos capitales” – „Celelalte se îmbracă după moda din Paris și din Viena, și rivalizează în ceea ce privește gustul și cochetăria cu femeile elegante din capitalele noastre.” Ele sunt indolente și leneșe, spre deosebire de cele din popor care sunt active și harnice: „Autant les femmes des boyards sont indolentes et oisives, autant celles du people sont actives et laborieuses; toujours la quenouille à la main, elles portent leurs merchandises et meme leurs enfans sur la tête, pour ne pas être détournnées de filer en merchant”- „Pe când femeile boierilor sunt indolente și leneșe, cele din popor sunt active și harnice; tot timpul cu furca în mână, ele își duc mărfurile și chiar copiii pe cap, pentru a nu fi împiedicate să toarcă în timp ce merg”.
Bucureștiul începutului de secol XIX nu se ridica la nivelul unei capitale europene, mai ales din cauza străzilor sale noroioase, dintre care doar cele centrale erau cât de cât practicabile, fiind „pavate” cu scânduri: „Je demandait à l`aga de la police, qui m`accompagnait, comment il était possible que l`on ne pavât pas la ville au lieu de la planchéier, ce qui fait donner aux roués le nom de ponts, et rend l`air de cette capitale si malsaine, par les eaux stagnantes qui croupissent sous les pouters de chêne. Il me repondit que la difficulté d`établir un pave solide sur un sol marécageux, entrainerait des frais trop immenses pour que jamais on pû l`effectuer, et que d`ailleurs une seule demarche vers ce but appesantirait le joug qui pèse sur ces malheureuses provinces”- „L-am întrebat pe șeful poliției, care mă însoțea, cum era posibil ca orașul să nu fie pavat, în loc să fie planșat (cu grinzi), ceea ce face ca străzile să pară poduri și dau acestei capitale un aspect atât de nesănătos, datorită apelor stătute care clocesc sub grinzile de stejar. Mi-a răspuns că dificultatea de a așeza un pavaj solid pe un teren mlăștinos, ar cauza cheltuieli imense din care cauză nu se poate efectua, și că, de altfel, un singur demers în acest sens ar împovăra jugul care apasă pe aceste nefericite provincii” .
După ce asistă la un spectacol în care „une centaine de cavaliers se courir sus à toute bride se lancer leurs javelins, en parer l`atteinte avec beucoup d`adresse, et se faire poursuivre à leur tour, en ramassant avec un crochet les javelots qui sont à terre” („vreo sută de cavaleri aleargă în galop aruncându-și sulițele evitând loviturile cu multă îndemânare și urmăriți la rândul lor, își adună cu un cârlig sulițele care sunt la pământ.”), notează cu amărăciune: „Il est facile de remarquer qu`en Valachie la nation est belliqueuse, et recherché les exercices militaries; ce qui fait d`autant plus regretter de voir qu`un people courageux, plié sous le joug qui l`opprime, ne conceive pas meme l`espérance de briser jamais ses chaines.” („E ușor de observat că în Valahia poporul este războinic și îndrăgește preocupările militare, ceea ce face cu atât mai regretabil să vezi că un popor curajos, încovoiat sub jugul care îl oprimă, nu concepe nici măcar speranța de a-și rupe vreodată lanțurile”).
Sentimentul acesta îl urmărește și pe parcursul călătoriei de la București la Pitești, la vederea terenurilor agricole: „…j`admire la fertilité naturelle de cette terre que je parcours; quelle varieté de beautés! il ne lui manqué, pour être cultiveé, qu`une population, et, pour être peuplée, qu`un autre gouvernement; mais partout où un joug de fer courbe le front de l`être avili; là où la reclamation de l`opprimé n`a ni justice, ni avenir à attendre, l`espèce dégénère, et finit par s`effacer entièrement.”(“… admir fertilitatea naturală a terenului pe care îl parcurg; ce varietate de frumuseți! Nu-i lipsește, pentru a fi cultivat, decât o populație și, pentru a fi populat, o altă guvernare, dar peste tot unde jugul de fier înconvoaie fruntea celor subjugați, acolo unde plângerea celor oprimați nu găsește nici dreptate, nici speranță, specia degenerează și sfârșește prin a se degrada în întregime”).
Popasul peste noapte la „un bon chatelaine valaque” îi oferă ocazia de a se delecta cu bucatele specifice bucătăriei românești, mămăliga ocupând un loc de frunte: „à souper, je goûtait la mammalinga, faite avec de la fleur de maïs et du lait:cette nourriture ordinaire du peuple ressemble à la polenta vénitienne” („la cină, am gustat mămăliga, făcută din făină de porumb și lapte: această mâncare de toate zilele a poporului seamănă cu polenta venețiană”)..
Plecând din Pitești(„une jolie petite ville”- „un orășel drăguț”), traversând Carpații („la barrière la plus forte que la nature ait pu donner à un état contre tout genre d`aggression”-„bariera cea mai puternică pe care natura a putut să o dea unui stat împotriva oricărui fel de agresiune”), este profund impresionat de sălbăticia peisajului: „Quel aspect, mon ami! des arbres déracinés ou rompus par la foudre; d`énormes masses de pierres suspendues sur nos tête; la cime de ces rochers couverte d`une neige éternelle! Le vent gronde, le torrente se précipite, entrainent dans sa chute tout ce qui résiste à son cours. Je ne puis m`arracher à ce tableau superbe et terrible; de l`oeil je mesure l`abime, et je jouis de ma terreur. L`épuvante de l`âme, unie à la sécurité de la réflexion, est la sources des plus sublimes plaisirs”. („Ce priveliște, prietene! Copaci dezrădăcinați sau rupți de trăsnet; grămezi enorme de pietre suspendate deasupra capetelor noastre; vârful acestor stânci acoperit de o zăpadă veșnică! Vântul vuiește, apa curge învolburată, antrenând în căderea sa tot ce îi stă în cale. Nu pot să mă desprind de acest tablou superb și înspăimântător, din privire măsor prăpastia și groaza mă încântă. Înfiorarea, asociată cu siguranța reflecției, este sursa celor mai sublime plăceri.”)
La Câineni, remarcă organizarea pazei frontierei dintre Valahia și Transilvania, formată din bărbați care sunt în același timp agricultori, soldați și capi de familie, fiind vorba desigur despre regimentele de grăniceri, formate în majoritatea lor de țărani români: „Ces frontiers, qui bordent la Turquie, sont gardées par des regimens colonisés, don’t l`administration depend à Vienne du conseil aulique de guerre; les individus qui les composent sont à la fois cultivateurs, soldats, et pères de famille”. („Aceste granițe, care mărginesc Turcia, sunt păzite de regimente colonizate, a căror administrare depinde la Viena de consiliul aulic de război; indivizii care le alcătuiesc sunt în același timp agricultori, soldați și capi de familie”).
Fiind obligat să stea în carantină înainte de a i se permite intrarea în Transilvania, face o descriere sumară a Valahiei pe care tocmai a lăsat-o în urmă: „La proximité de la mer Noire et du mont Hoemus d`un côté, ainsi que de la chaine carpatienne de l`autre, rend son climat très variable: sa population, depuis la dernière paix de Bucharest, est évaluèe à un million d`âmes; la fertilité de son sol est extreme, il produit en abundance du blé, du vin, et tous les fruits communs en Europe: son commerce principal se compose de cire, mile, beurre, peaux et bois de construction: on exporte tous les ans cinq cent mille peaux de lièvres et quarante mille quintaux de laine. Cette province abonde aussi en bestiaux et volailles; elle envoie chaque année à Constantinople environ trois centille moutons, de trois à quatre mille chevaux et un nombre considerable de boeufs dans les provinces avoisinantes. Comment se persuader, d`après ce relevé, que le quart d`un pays aussi fertile soit à peine cultivé?” („Vecinătatea Mării Negre și a munților Balcani într-o parte, ca și lanțul carpatic în cealaltă, determină o climă variabilă: populația sa, după ultima pace de la București, este evaluată la un milion de suflete; fertilitatea solului este extremă, el produce din abundență grâu, vin și toate fructele întâlnite în Europa: comerțul constă în principal în ceară, mei, unt, piei și lemn de construcții: se exportă în toți anii cinci sute de mii de piei de iepure și patruzeci de mii chintale de lână. Această provincie are din belșug animale și păsări de curte; ea trimite în fiecare an la Constantinopol în jur de trei sute de oi, trei-patru mii de cai și un număr considerabil de vite în provinciile învecinate. Cum să te convingi, conform acestor date, că un sfert dintr-o țară atât de bogată este abia cultivat?”)
Unul dintre cele mai importante domenii care fac bogăția acestei țări, notează călătorul, este exploatarea minelor, căci Valahia posedă aur, argint, mercur, fier, cupru, sulf și cărbune: „Sous un autre gouvernement, ces resources seraient incalculables; mais la position précaire des hospodars, vivant dans l`apprehension continuelle d`une soudaine disgrace, ne leur permet de s`occpuer que de ce qui peut les enrichir sans délai”. („Sub o altă guvernare, aceste resurse ar fi incalculabile, dar poziția precară a guvernanților, trăind într-o teamă neîntreruptă de a cădea în disgrație, nu le permite să se ocupe decât de ceea ce poate să le permită să se îmbogățească cât mai repede”.) Concluzia fiind una amară: „…la Valachie est une source inépuisable de richesses pour le prince exploitant”. („Valahia este o sursă inepuizabilă de bogății pentru prințul exploatator”). Dacă s-ar bucura de o conducere care să pună accent pe industrie și agricultură, iar comerțul să fie ocrotit și minele bine exploatate, „cette province deviendrait en très peu de temps une des parties les plus peuplées et les plus florissantes de l`Europe.” („această provincie ar deveni în foarte scurt timp una din părțile cele mai populate și mai înfloritoare ale Europei”).
Nu-i scapă autorului nici problema educației, școlile publice din București fiind frecventate mai ales de copii provenind din familii boierești „peu fortunés sau din rândul negustorilor. Cât privește educația marilor boieri, aceasta este făcută cu preoți greci sau educatori francezi și germani („quant à l`education des riches seigneurs, elle est faite par des prêtres grecs ou des précepteurs français et allemands”- „în ceea ce privește educația boierilor bogați, aceasta este făcută de către preoți greci sau educatori francezi și germani”).
În Transilvania, primul popas este la Hermanstadt (Sibiu), devenit capitală a Principatului din anul 1765. Descrierea pe care o face orașului contrastează puternic cu cea făcută Bucureștiului: „Toutes les maisons sont bien bàties et couvertes en ardoises: de beaux edifices ornent les rues tirées au cordeau. Cette ville est entourée de jardins publics ou particuliers, qui lui donnent un air riant”. („Toate casele sunt bine construite și acoperite cu țigle: clădiri frumoase împodobesc străzile drepte. Acest oraș este înconjurat de grădini publice sau private, care îi dau un aer surâzător”).
Fiind la începutul lunii mai, nu pierde ocazia de a vizita un târg unde se comercializează „tous les produits de la Transilvanie: des blés, des laines, des tabacs, des bestiaux aussi beaux que ceux de l`Ukraine, des chevaux d`une petite taille, mais très vifs,et que l`on dit propres à la fatigue, divers produits des mines et une foule d`objets manufactures”. („toate produsele Transilvaniei: grâu, lână, tutun, animale la fel de frumoase ca cele din Ucraina, cai mici în talie, dar foarte vioi și, se spune, rezistenți la efort, diverse produse miniere și o mulțime de obiecte manufacturiere”). Cei care vând astfel de produse sunt țiganii: „Les ustensiles en cuivre, en fer et les clous particulièrement, dont il débite une énorme quantité, sont vendus par ces Bohémiens que l`on nomme ici Zigeuns, et que je retrouve partout où il y a quelque apparence de profit” („obiectele de aramă, de fier și cuiele în mod deosebit, pe care le desfac în cantitate mare, sunt vândute de acești Boemieni care sunt numiți aici Țigani, și pe care îi găsesc peste tot unde este rost de oarecare profit”).
Interesantă este și prezentarea pe care o face acestor locuitori, atât în ceea ce privește originea lor („Ces peuplades vagabondes, nombreuses en Transilvanie, sont une caste de Parias, exilée de l`Inde lors des conquêtes de Tamerlan, en 1408; d`autres dissent de l`Arabie ou de l`Ėgypte, s`appuyant du nom de Pharaons qui leur fut donné; d`autres enfin, de Perse et de la branche des Usbecks”- „Aceste gloate rătăcitoare, numeroase în Transilvania, sunt o castă proscrisă, exilată din India în timpul cuceririi lui Tamerlan din 1408; alții zic că din Arabia sau Egipt, bazându-se pe numele de Faraoni care li s-a dat; în sfârșit alții, din Persia și din ramura Usbecilor”), cât și statutul lor social („Ce qu`il y a d`incontestable, c`est que, vils et dégradés partout où ils pénètrent, ils sont régardés comme infames et dangereux”- „Ceea ce este incontestabil este faptul că, josnici și decăzuți peste tot pe unde ajung, sunt priviți ca infami și periculoși”). Împăratul Iosif II, printr-o lege din anul 1791, a încercat să le îmbunătățească starea socială, impunând nobililor să se ocupe cu civilizarea lor, dar după moartea acestuia au recăzut în starea de dinainte: „la mort de ce monarque binefaiteur les a relongés dans l`abjection d`où sa philosophie les eût sans doute tires” („decesul acestui monarh binefăcător i-a readus în starea ticăloasă din care filozofia sa i-a scos fără niciun dubiu”), făcând parte din acea categorie socială care îi scutește de impozite și conscripții, nefiind cuprinși în recensăminte.
La fel ca cei din Valahia, țăranii români din Transivania au vestimentația asemănătoare cu a vechilor romani: „On parle toujours ici la meme langue qu`en Valachie, c`est-à-dire, ce dialecte latin corrompu: le costume des paysans est à peu près celui des anciens Romains; les cheveux courts, le col nu, une tunique de toile blanche, bordée en laine de couleur, qui ne tombe que jusqu`àux genoux, et est soutenue par une large ceinture, les pantalons descendent en plis jusqu`aux chevilles, et leurs sandals de peau de chèvre sont attachées avec des bandes d`étoffe”. („Se vorbește aici aceeași limbă ca în Valahia, adică un dialect latin stricat: portul țăranilor este aproape ca al Romanilor; părul scurt, gâtul gol, o tunică din pânză albă tivită cu lână colorată, care nu ajunge decât până la genunchi și este susținută de un brâu lat, pantalonii coboară în pliuri pănă la glezne, și sandalele(opincile) din piele de capră sunt legate cu curele din stofă”).
Spre sfârșitul călătoriei, face câteva observații legate de extracția aurului și argintului din minele din Ungaria și Transilvania: „On a calculé que les mines d`or et d`argent de la Hongrie et de la Transilvanie rendent annuallement plus de 15 millions de francs, ce qui serait à peu près égal au produit total de toutes les autres mines de notre continent. La quantité d`or extrait en Europe ne se monte qu`a cinq mille trois cents marcs; faible proportion compare à celle d`Amérique, qui s`élève à soixante-dix mille six cent quarante-sept marcs.” („S-a calculat că minele de aur și argint din Ungaria și din Transilvania produc anual mai mult de 15 milioane de franci, ceea ce ar fi aproape egal cu producția totală a tuturor celorlalte mine de pe continentul nostru. Cantitatea de aur extrasă în Europa nu se ridică decât la cinci mii trei sute de mărci; o proporție mică în comparație cu cea din America, care se ridică la șaptezeci de mii șase sute patruzeci și șapte de mărci.”)
O incursiune literar-istoriografică de Vasile Duma
Lasă un răspuns