Gândeam ce s-ar fi scris dacă la un timp istoric, Cuza al nostru n-ar fi făcut greșeala tipic românească să-i arate scrisoare primită de el dinspre Napoleon al III-lea, care simpatizându-l pe Domnitorul nostru, îl sfătuie să înșire detașamente de oșteni din loc în loc pe malul Dunării și Franța ar face presiuni asupra Poartei să acorde României independența. Consilierul lui trădează, Europa ia foc, firesc, Napoleon al III-lea ia mâinile de pe Cuza și urmarea este… 10 de mai, Ziua Regalității parvenite. Nu știu de ce nici că ne mirăm de trădarea care a impus aducerea unei alte nații să ne decidă frâiele. Sunt atâtea știute că s-au petrecut. Ieri cineva pomenea că Regele meu nu i-a acordat grațierea lui Antonescu. Dar Mareșalul de Neam românesc înfruntă soarta istoriei, duce cu el dârzenia de a fi înfruntat interogatoriile Moscovei. Nu știu de grațierea regelui i-ar fi salvat viața, dar semnul istoric al Mareșalului are gena Neamului românesc. Atunci când Hitler i-a pomenit despre trădătorii de lângă el, Antonescu nu l-a crezut în ce-l privește pe Maniu.
Ce bărbat trebuie să fie acela care se îndoiește de sursele aliaților, sigur pe loialitatea românilor lui. Aceiași greșeală Cuza. Chiar și Brâncoveanu avea informații ale trădării, dar nu a luat în seamă și a plătit cu viața pe seama Credinței Ortodoxe. Toate astea sunt elemente, iar de s-ar fi să facem o antologie a trădărilor cine știe cui de folos. Oricum mă încearcă o stare de îngrijorare față de ce vine din viitor peste trecutul care acesta ne este. Dar dacă nu acesta ne este, mai toți ascunzând sub un fel sau altul întâmplările care ne-au marcat istoria? Toți simțim că ceva s-a întâmplat necurat la Revoluție, iar binele așteptat a căzut de pe postament fără ca noi să observăm.
Și dacă observam? Ei bine suntem la mâna lui DUMNEZEU și iată, ciuma nu oprește samavolniciile, niște americani ne fac REGII corupției pe vreme de pandemie. Da, Profesorul meu de Prețiozități mi-a insuflat ideea cu „La autopsie se va vedea absolut totul!”, iată dar cum moarte survine ca adevăr. Dar și aici este o condiție, cel ce citește autopsia să spună totul. Firesc, poet, am făcut un poem despre autopsie, dar libertatea mea nu stă sub sabia aceea, poetul are relația lui cu DUMNEZEU, iar adevărul mai totdeauna duce spre gâlceavă. Mă mulțumesc să adaug că va trebui să avem încredere în ce ni se așază, pentru că oricum se va întâmpla ce este scris să ni se întâmple, poate și ca blestem pentru atâtea trădări… Bisericile își țin tăcerile în zidurile care nu au cum să ajungă la autopsie, iar ziua aceea când ne vom putea descătușa rugăciunea cu ochii ațintiți în fiecare frescă de la bază până la cupolă bate la ușă. Eh ce trezie în noi clopotele și cum ne vom aduna în dangătul lor toate suspinele acestei perioade de marginalizare și înjosire a sufletului. Toate vechi și toate nouă se vor fi, iar timpul va face ca toți pungașii să fie aduși la numitorul comun al legii.
Lasă un răspuns