Vă rog să mă „iertați“ că am pensie militară şi „din cauza unora ca mine“ s-au produs inechitaţi în sistemul public de pensii! Vă rog să mă „iertaţi“ că eu, şi alţii ca mine, am ajuns să fim huliţi pentru că pensiile noastre militare sunt mai mari ca unele dintre pensiile din sistemul civil! Acesta este un mare neadevăr, întrucât pensiile militare nu se plătesc din sistemul public de pensii (civil,) noi militarii având case de pensii separate (sectoriale). Sunt două sisteme de pensii total separate, diferite, ca – de altfel – în toate statele europene. Persoana civilă care a acceptat să intre în sistemul militar şi-a asumat o serie de îngrădiri şi restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor sale cetăţeneşti, constituţionale, prevăzute în legislaţia care reglementează drepturile şi obligaţiile militarilor. Aceste rglementări sunt proprii tuturor ţărilor! Deci, o persoană civilă, spre deosebire de un militar, se bucură pe întreg parcursul activităţii sale profesionale (în afara magistraţilor) de toate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pe care i le oferă Constituţia ţării! Dar mai există un lucru fundamental şi anume Jurămâtul militar faţă de ţară care obligă militarul inclusiv la sacrificiul suprem, chiar şi pe timp de pace. În situaţia unei persoane civile nu se pune problema despre aşa ceva! Prin urmare, vă cer „iertare“ şi pentru că, în pofida tuturor acestor limitări ale drepturilor mele constituţionale, am acceptat să-mi servesc ţara sub jurământ! Vă rog să mă „iertaţi“ că, aşa cum se întâmplă şi în alte state ale lumii, şi în ţara noastră pentru aceste asumări militarii primesc unele beneficii atât salariale cât şi de pensie, tocmai ca o recompensă pentru perioada de activitate plină de constrângeri. Constrângeri şi interdicţii pe care cu siguranţă mulţi, mulţi civili nu le-ar accepta! Ca atare, nu poate fi vorba despre absolut nici o inechitate între pensiile militare şi cele civile, dar, bineînţeles,, că se poate vorbi de inechităţi în cadrul sistemului de pensii civile şi al celor militare!
Vă rog să mă „iertați“ pentru că pensia mea militară, şi a altora ca mine, se vehiculează că este specială. Un alt mare neadevăr, deoarece pensiile militare sunt pensii militare de stat, pensii „de serviciu“, cum este menționat pe decizia de pensionare a fiecărui militar. Dacă este ceva special la aceste pensii este că militarii au lucrat în condiții speciale şi deosebite! Pentru mulţi neiniţiaţi o simplă verificare a evidenţelor medicale ale militarilor în rezervă va demonstra urmările pe care aceste condiţii de muncă speciale şi deosebite, le-au avut asupra stării lor de sănătate: boli cardiovasculare, psihice, accidente vasculare celebrale, diferite forme de cancer, diabet zaharat, colesterol ş.a. Bineînţeles, asemenea afecţiuni medicale sunt prezente la foarte mulţi oameni, nu doar la militarii rezervişti, dar raportat la numărul acestora în comparaţie cu cel al întregii populaţii, proporţia este dramatică în cazul militarilor. Vă cer „iertare“ şi pentru aceasta!
Dar vă mai cer „iertare“ şi pentru că noi militarii am muncit sub un stres aproape permanent, mereu la ordin, pentru că nu ne-am luat concediile de odihnă când doream noi, doar de puţine ori, pentru că am fost nevoiţi să ne întrerupem concediile, întrucât ţara avea nevoie de noi şi nu de alţii, pentru că nu ne era permis să părăsim când doream garnizoana, în weekend-uri şi să ne destindem şi noi, ca tot omul, la iarbă verde, la munte sau la mare, să ne vizităm părinţii, pentru că, de nenumărate ori lăsam problemele familiale pe ultimul loc şi puneam pe prim plan serviciul aşa cum ne angajasem, pentru că ne mutam, la ordin, în interes de serviciu, din unitate militară în unitate militară, prin toată ţara, cu repercursiuni profund neplăcute pentru familii, dar mai ales pentru copii etc. Poate, la prima vedere, toate acestea par oarecum simple, dar nu poţi să judeci şi să tragi concluzii dacă nu ai şi trecut prin astfel de situaţii un timp îndelungat!
Pentru ce să-mi mai cer „iertare“ ca să intru şi eu, militarul în rezervă, în rândul lumii, ca să intru şi eu şi alţii ca mine în „logica“ acelora care ne contestă pensia militară? Pentru că, după terminarea liceului nu am tăiat frunză la câini, ci am muncit, iar după satisfacerea stagiului militar obligatoriu de 1 an şi 4 luni am dat examen de admitere la facultate şi am intrat la o concurenţă de 22/loc? Că am susţinut peste 70 de examene şi extrem de multe teste de toate tipurile? Că nu m-am mulţumit doar cu 10 clase, studii medii sau profesionale sau deloc – cum din păcate se întâmplă în zilele noastre în cazul multor tineri – şi am ales ca prin educaţia mea să fiu cât mai folositor şi să aduc ţării mele un plus de valoare socială? Să spunem lucrurilor pe nume! Nu vreau să jignesc pe absolut nimeni! Dar alţii de ce mă jignesc şi mă umilesc pe mine? Prin urmare, am şi eu dreptul la a spune adevărul şi de a pune, în mod firesc, întrebarea: unde erau atunci şi ce făceau aceia care azi spun, la modul populist, că trebuie înlaturate inechităţile din sitemul de pensii când eu şi alţii ca mine ne luptam cu toate greutăţile şi situaţiile dificile inclusiv din şcoli, facultăţi? De când este lumea, omul a fost renumerat în funcţie de pregătirea sa profesională, importanţa locului de muncă, de valoarea socială a muncii sale, iar – pe cale de consecinţă – cuntumul pensiilor a fost ca atare! Astăzi, vezi tot mai des în mass-media scrisă şi la televiziuni diverse personaje care se întrec în a „demonstra“ că ceva nu este în regulă cu pensiile militare, că acestea ar fi prea mari (pensia medie militară este de cca. 4600 lei) în comparaţie cu cele civile. Dar, nimeni nu îi mai întreabă pe cei nemulţumiţi ce şcoală au absolvit, unde au lucrat şi ce responsabilităţi au avut ş.a.m.d.
Dar, să mai îmi cer „iertare“ pentru că, atunci când statul a considerat că are nevoie de expertiza mea profesională din viaţa civilă, mi-a propus să intru în sistemul militar, iar eu am acceptat? Să îmi mai cer „iertare“ şi pentru că am înţeles că o ţară se apără şi pe timp de pace nu numai pe timp de război, pentru că, apărând-o în timp de pace prin mijloacele specifice care ţin de profesiunea noastră, acţionăm pentru a se putea evita posibile conflicte dramatice, inclusiv războiul, pentru ca tu stimabile civil (simplu cetăţean, jurnalist, formator de opinie, politician ş.a.) – faţă de care, personal, am o stimă deosebită – să ai o viaţă liniştită şi să poţi să îţi creşti copiii în pace. Prin urmare, îmi cer „iertare“ şi faţă de cei care se răstesc la noi militarii şi ne apostrofează cu întrebări de genul: Ce, aţi fost la război? Nu, nu am fost la război, dar dacă Doamne, fereşte! s-ar întâmpla aşa ceva, primii mobilizaţi vom fi noi militarii rezervişti! După care, în funcţie de evoluţia evenimentelor, vei urma şi tu, stimabile civil, iar într-o atare situaţie este esenţial pentru tine ca noi militarii să posedăm o bună pregătire profesională pentru a te proteja şi a-ţi apăra viaţa. O asemnea pregătire se face în timp de pace!
Îmi mai cer „iertare“ faţă de toţi cei care, fie din rea voinţă, din necunoaştere, sau o anumită insuficienţă, prostie etc. consideră că eu ca militar am o pensie de lux, specială, cosmogonică, planetară, dar, mai ales, nesimţită şi nemeritată! Îi anunţ că pensia mea este sub nivelul pensiei medii militare.
În final, îmi mai cer „iertare“ pentru că eu, şi alţii ca mine, militari, am respectat contractul cu statul, am respectat tot ceea ce ne-am asumat, şi vom fi loiali ţării până la sfârşit, chiar dacă în prezent statul – sub diferite pretexte – dă semne că se delimitează, de obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de noi prin acest contract şi pune în discuţie de pe poziţii neprincipiale sistemul de pensii militare.
