Sustragere „englezească” sau „defectare”?!…

Nu, nu este vorba despre o „depolitizare” a serviciilor… Chiar dacă a avut un prolog mult prea ignorat… Ieșirea la rampă a unui deja uitat președinte de țară, Emil Constantinescu, pentru a vorbi despre cât de influențabil, șantajabil, și bun de expediat acasă, poate fi un președinte… Căci, este prea puțin probabil ca apariția acestuia în spațiul public, chiar înainte de demisia șefului SRI, Eduard Hellvig, să fii fost întâmplătoare! Și nici măcar stranie… O posibilă implicare ce nu poate fi privită nici doar prin simpla „ramă” de continuă autovictimizare a unui președinte laș, care a fugit de frica zidului de servicii ce se putea nărui peste el, cum ne dădea de înțeles, dar care mereu uita să-și expună faptele prin cele ale odraslei… Sigur, o parte politică există și în cazul recent demisionatului șef de servicii… Dar s-ar putea să fie departe de ceea ce intuim a fi o pregătire de candidatură pentru șefia statului… Pentru că acesta a șters-o practic din fruntea serviciilor când țării îi este tot mai greu și care nu are ce să caute în fruntea aceluiași stat, fie și „civil” (suspectabil mereu a fi „sub acoperire”), în funcția de prezidențială…

În fapt, lucrurile s-ar putea devoala, cât de curând, a fi cu mult mai grave… Cu mult dincolo chiar de o posibilă „defectare” a unui șef de serviciu… A doua în prea zbuciumata istorie a serviciilor noastre, prima din valul de „demisii” postdecembriste al șefilor SRI… Pentru că, demisia șefului SRI poate produce un val de efecte pentru țară apropiat defectării lui Pacepa… Cel puțin la nivel internațional, pe linii de servicii și de „modus operandi” al unei țări care a fost expusă ca fiind total lipsită de apărare… Sau gata să predea și ultimele structuri mâncate de rugina corupției politico-economico-securistice a țării către „alții”… Alte servicii, alte structuri, tot mai neeuroatlantice…

Un „tablou” ce poate părea dur, dar aceasta este realitatea: un șef al unui serviciu secret nu își poate permite gestul unei demisii „la întâmplare”… El poate pleca de pe post, fie la terminarea mandatului, și neprelungirea acestuia, fie la rocada președinților de țară, fie din motive personale. Or, faptul că șeful SRI nici măcar nu a catadicsit să invoce motive personale, ci faptul că și-a „terminat misiunea la SRI” (dar oare a cui misiune și pentru ce interese?!), denotă existența unui uriaș putregai… Și nici dacă însuși președintele Iohannis își asuma el o demisie din fruntea statului lucrurile nu ar fi apărut atât de instabile, haotice… Pentru că el își permitea gestul unei demisii având (și!) acoperirea politică… Dar nu un șef de serviciu secret care transmite astfel nepăsarea față de structura a cărui șef a fost, și salariat, deși surpriza s-ar putea vedea într-un cumul de salariat al Statului Român cu simbrie și dinspre alte zone, dar mai ales nepăsarea față de țară. Mai ales că această demisie apare într-un posibil moment de cumpănă pentru țară. Și poate nu ar trebui să o privim în afara gestului UDMR, de a fi ieșit de la guvernare scuipând lături… Ba, să nu vorbim cumva tocmai de acel secundar al unui cronometru pe care ne tot facem că nu-l vedem afișat chiar la Bruxelles!… Zilele rămase până la declararea autonomiei Ardealului de către o asociație revizionistă și care vorbește despre această intenție de peste doi ani, cu note trimise parlamentarilor europeni, dar care, totuși, nu a declanșat nici un fel de măsuri juridice în România, chiar dacă este vizată securitatea și integritatea națională.

Pe acest fundal trebuie privită poate demisia șefului SRI… Și s-ar putea ca diferența față de „cazul Pacepa” nici măcar să nu fie foarte mare, ci să vorbim tot de o fugă la un anumit ordin de chemare și regrupare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*