„Nu doar o crimă… Zeci, sute, mii… Și nu doar un ucigaș… Ci atâția ce ne privesc cu ochii reci, goi, inumani de dincolo de ecrane… Și doar numărul lor poate să-l echivaleze pe cel al acelora omorâți în genocidul criminalului fără-de-răspundere, sistemul… Și fiecare dintre acești ucigași din structura guvernamental-administrativă este un criminal în serie… În serie politică, cu omoruri prin deciziile luate, prin normele și normativele impuse, dar și prin malversațiunile achizițiilor de aparate medicale, știute a fi precare dinainte de cumpărare, și care, la rândul lor, ucid… (…) Știm că nu există vină fără vinovați… Dar tăcem spășiți… Poate ne mai lamentăm pe la colțurile de lume ce devin muchiile coșciugelor ce ne sunt bătute în cuie dimprejurul fiecărui os și bucată de carne în timp ce încă ne mai respirăm vinovăția de a vrea să trăim… Și doar privim cu un soi de revoltă cum se strâng morții pe listele realizărilor guvernamentale, cum ni se înșiră cei omorâți pe drumul crucilor fără de cruci, însoțiți în noapte doar de lama tăioasă a unui excavator, cum se adună pe conștiința tot mai palidă de sub sceptrul neconștiinței acelora ce ne conduc, cum se strâng împlinind însăși moartea vieții, și toate din cauza criminalilor ce au puterea de a ucide prin hârtii, decizii, indolențe…
Se moare prin ucidere… Iar crima are drept coasă politicul, sistemul… Suntem uciși, nici măcar prin „eutanasierile” alimentare ori medicamentoase, ci prin crima lăsării fără aer și a scoaterii în strada morții a celor operați, a cronicilor, a bolnavilor de cancer… Și poate doar cealaltă crimă, uciderea prin înfricoșare, să concureze crimele politice… (…) Să mori ucis din puterea puterii… Să fii ucis de viscerala boală a guvernanților… Să mori și nimănui să nu-i pese… Să fii ucis și nimănui să nu-i pese…” (Autorul)
Lasă un răspuns