Mereu mă întorc la ce am sperat, iar apoi la ce s-a întâmplat între timp. Vorba marelui poet Ploieștean Nichita Stănescu: „Domnule poet, doar timpul s-a întâmplat între timp”. În rest doar resturi căzute de la masa bogaților. Stephen Holmes, profesor de științe politice și de drept la Universitatea Princenton din SUA, spune într-o carte: „În septembrie 2001 o echipă multinațională de teroriști a lovit Statele Unite. Drept răspuns, după ce au rămas fără ținte în Afganistan, Statele Unite au invadat Irakul. Pentru a explica această recalibrare a gurilor de foc, comentatorii fac adesea o distincție clară între simple pretexte și motivele reale ale războiului din Irak. Pentru a câștiga sprijinul electoratului american, administrația a dezvoltat inițial două impulsuri puternice, riposta și autoprotejarea.
Mulți americani au sprijinit invazia în Irak, mai întâi pentru a răzbuna atacurile de la 11 septembrie, apoi pentru a preveni o lovitură neașteptată dată Statelor Unite de Irak cu arme de distrugere în masă livrate pe ascuns la granițele SUA. Când netemeinicia acestor două motive a devenit evidentă, administrația s-a îndreptat spre o rezolvare umanistă a invaziei, arătând că este obligația morală a Americii să răstoarne un dictator malign, care și-a gazat și torturat propriul popor. La acest considerent pur umanitar susținătorii invaziei au adăugat o teorie complicată despre potențiala contribuție pe care o democrație arabă impusă de forța americană ar putea-o avea la securitatea Statelor Unite. Dat fiind că motivele inițiale au fost nefundamentate, iar raționamentul de fond nu a fost credibil, unii critici au presupus că adevăratele motive pentru război trebuie căutate în altă parte, în planuri secrete, cum ar fi cel de plasare a unor baze militare permanente care să faciliteze accesul rapid la infrastructura petrolieră din Golf în cazul în care un grup fundamentalist ar prelua puterea în Arabia Saudită, sau cel prin care înlăturarea lui Saddam Hussein ar fi îmbunătățit poziția de securitate a Israelului. Dar dacă 11 Septembrie însuși a avut un impact psihologic decisiv asupra coaliției inter-agenții care a adus Statele Unite în război”.â
„Echipă multinațională de teroriști”, apoi renumitul ziarist Seymour Hersh a mai pomenit de o asemenea echipă, dar de această dată nu au fost teroriști, au fost pentru „rezolvarea umanistă” a problemei gazelor de la ruși. Potrivit lui George Orwell, „Toate revoluțiile sunt eșecuri, dar nu toate sunt același eșec”. Ce fel de eșec o fi fost revoluția noastră…? Normalitatea în stil occidental nu a mai venit. Citeam în reputata publicație The Guardian un articol semnat tot de Sthephen Homes: „Cel mai de seamă filosof al Germaniei, Jürgen Habermas, a salutat cu căldură „lipsa ideilor care sunt fie inovatoare, fie orientate spre viitor” după 1989, deoarece pentru el revoluțiile din Europa Centrală și de Est au fost „revoluții de rectificare” sau „revoluții de recuperare”. Scopul lor era să permită societăților din Europa Centrală și de Est să câștige ceea ce posedau deja europenii de vest. Nici europenii centrali și de est nu visau în 1989 la o lume perfectă care nu a existat niciodată. Ei tânjeau în schimb după o „viață normală” într-o „țară normală”. La sfârșitul anilor ’70, când poetul german Hans Magnus Enzensberger a vizitat Ungaria și a vorbit cu unii dintre cei mai cunoscuți critici ai regimului comunist, ceea ce i-au spus a fost: „Nu suntem dizidenți. Reprezentăm normalitatea”.
Sloganul postcomunist al lui Michnik a fost „Libertate, Fraternitate, Normalitate”. După decenii în care s-au prefăcut că se așteaptă la un viitor strălucitor, scopul principal al disidenților a fost să trăiască în prezent și să se bucure de plăcerile vieții de zi cu zi. Elitele din Europa Centrală au văzut imitarea Occidentului ca pe o cale bine parcursă către normalitate în acest sens. Dar, încurajați de speranța de a adera la UE, reformatorii au subestimat impedimentele locale în calea liberalizării și democratizării și au supraestimat fezabilitatea importului de modele occidentale complet elaborate. Valul de anti-liberalism care se extinde astăzi peste Europa Centrală reflectă resentimentele populare larg răspândite față de deprecierea demnității naționale și personale pe care le-a implicat acest proiect de reformă prin imitație, evident.”
În ultima vreme Fox News s-a impus prin vocea lui Tucker Carlson, iar într-un editorial al domniei sale, spune: „Până nu demult eram o țară deschisă și sinceră. În spatele aparențelor, nu se ascundea o altă realitate. Cel puțin așa credeam. Azi nu mai e așa. O mare parte din ce citim și vedem astăzi nu mai par știri. Sunt mai de grabă o versiune atent trucată a realității, cu scopul de a ne manipula. Chiar dacă nu ești paranoic, ajungi să te simți ca tipul ăla nebun din autobuz care bombăne încontinuu: „Nimic nu e adevărat, nimic nu e adevărat”… Eu ce să mai spun…? Mulți oameni vorbesc mai bine decât mine. Dar și mulți oameni intuiesc același adevăr pe care îl intuiesc și eu. Din acest motiv eu caut acei oameni care au strigat la fel ca și mine: „Libertate, Fraternitate, Normalitate” Dar unde să căutăm aceste daruri…? Francezii au pierdut pe străzile Parisului egalitatea.
După treizeci de ani am pierdut dreptul de a fi egali. Să fie pace!
