„Paște fericit!” nu va fi nicicând totuna cu „Hristos a Înviat!”…

Nici acum, nici peste doi ani, când, împlinindu-se cei 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, vom fi chemați, în numele unui ecumenism căruia i-au fost pervertite rosturile inițiale, să sărbătorim, dincolo de potrivirea datelor de calendar ale Paștilor, dimpreună cu alte rituri… Și va fi o celebrare dusă cu mult dincolo de „corelarea” calendarelor… Și chiar de luptăm cu arme inegale, noi cu petiții ce nu ajung nicicând acolo unde trebuie, ei cu „scrisori deschise” cu finalitate dinainte cunoscută, epistolii ale unor reprezentanți ai intelectualilor, mereu și mereu tocmiți de cei străini de vatra noastră culturală și spiritual-religioasă (învoiți poate chiar pe „arginți”), noi tot nu trebuie să cedăm! Nu trebuie să lăsăm garda jos, nu trebuie să îngăduim nici o „concesie”, nu trebuie să lăsăm nimic de la noi, nici măcar în numele unei „corectitudini politice” potrivite în teologia pe care vor ei a o rescrie, aceste iude ce ne lovesc cu aceeași poftă de sânge nestinsă de două mii de ani…

Noi suntem Ortodocși! Și așa trebuie să rămânem! Și nu poate fi vorba de nici o acceptare, nici măcar a unor nuanțe, la început „tonuri”, pentru că, după o eventuală acceptare a trecerii noastre la calendarele veneticilor, prin „potrivirea” Paștilor după datele lor neizvorâtoare de Sfântă Lumină, vor urma „tonalitățile” unor modificări tot mai adânci, și poate nu doar inversări a culorilor în datele de săvârșiri, schimbând Crucile roșii ale jertfelor ortodoxe cu nepăsările lor, ci punând roșu pe zilele de ei voite după datele lor iudeice.

Și nu, niciodată ebraicul Hag Pesah Sameah și nici măcar „latinescul” Prospera Pascha sit nu vor putea avea rostul rostirii noastre întru’ „Hristos a Înviat!”… Și nu trebuie să cădem în capcanele fariseilor. Pentru că nu sunt simple sminteli, de colo ori colo, dinspre presupușii intelectuali ce se afișează drept teologi, dar a avea o diplomă de sertar nu înseamnă a avea și duhul cunoașterii în Hristos, nici simple rătăciri ale unor preoți. Este o acțiune coordonată, pe care ei o cred bine pusă la punct, și, de fapt, oricum nu le pasă, căci se bazează pe nepăsarea noastră spre a impune chiar și construcții nefinalizate. Căci așa ceva nu poate fi finalizat, „Hag Pesah Sameah” pe care vor ei să-l ni-l zidească în jurul acceptărilor date de feluritele iude în numele nostru, neputând sta stâncă pe stâncă întronând voia lor!

Și vedem lupta care se duce împotriva noastră în felul în care ceilalți vorbesc despre noi ca despre un fluid ce trebuie absorbit în corpul lor viciat. De parcă sângele  Domnului poate fi pus la tocmeală pe tocătoarele catolicilor, protestanților, luteranilor! Pentru că de o asemenea deformare, eretică, a însăși veșniciei jertfei Domnului, este vorba când ni se impun cunoașteri despre „cetăți” străine nouă, cerându-ni-se „recuperarea accentelor istorice ale Paștelui creștin”. Și renunțarea la înșinele nostru ortodox…

Dar de ce să ne ducem noi după alții?!… Noi nu am pierdut nimic, nu am rătăcit calea și nu avem ce să recuperăm de la alții, căci noi nu am lepădat, nu am trădat. Și atunci, de ce „să aprofundăm noi dimensiunea spirituală a Paștelui de la alți creștini ori de la evrei”? Să aprofundeze ei Paștele nostru, în care ne întâlnim până la vremea Înălțării cu „Hristos a Înviat!”, și să nu ne lăsăm duși ca oile într-o „pastorație” a ierbii amare a urărilor de „Paște fericit”…

Da, această acțiune de rescriere a datelor din calende, iar apoi, probabil, și a formelor de săvârșire a sfintelor taine, este o discuție peste noi, peste Ortodoxie, voit peste noi, lucru recunoscut chiar de făptuitorii și făptașii acelor dogme, fiind „o preocupare la nivelul Bisericii Catolice și a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol”. Și care încearcă a se insinua prin fracturări ale unității acelora ce sunt nebuni întru’ Hristos, noi ortodocși, pentru a ne înstrăina frate de frate, pentru că, ne șâșâie cu limbile lor otrăvite, „Biserica Ortodoxă este (oricum) divizată în momentul de față”. Ba, atât de divizată ar fi, că am fi ajuns, vezi Doamne, nu doar să ne răstim unii la alții, mireni cu mireni, dar și preoți cu preoți, azi, pe temele Paștilor, ci și, o să ne spună mâine-poimâine, că am ajuns să-i certăm chiar pe Sfinții noștri!… Și nu doar pe tema calendarului, care va păli în comparație cu alte modificări pe care vor ei să ni le impună, căci mai este vreme puțină până când vor vrea a ne învăța ei, cei ce nu știu nici a-și face Sfânta Cruce așa cum se cuvine, că în biserica noastră „sunt deja mai multe biserici”, care celebrează „după ritul neîndreptat, după cel vechi, după cel îndreptat”…

Trebuie dară să rămânem uniți, dar, mai ales, să ne afirmăm continuu și vocal unitatea credinței noastre ca ortodocși! Pentru că este vremea în care apărarea celor sfinte nu se mai poate face doar cu așteptări de rugă din parte sfinților părinți, nu doar cu îndreptări pe care le voim, de asemenea, a fi făcute doar de Sfinții pe care, adesea, îi uităm, deși ei au fost mereu acolo, așteptând răbdători adresările noastre, ci și prin noi înșine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*