Nu, nu ar trebui să ne liniștească faptul că sunt încă puțini… Un procent insignifiant față de cei ce ne-au tranzitat țara, nu-i așa?!… Pentru că esența nefirescului rezidă tocmai în faptul că această posibilitate a existat și există, fiind de-a dreptul anormal ca ucrainienii, ca refugiați (dar și ca noneuropeni), să poată achiziționa locuințe în România… Este anacronic față de însuși statutul lor de refugiați, de oameni aflați în grija Statului Român… Și este nedrept, revoltător și strigător la cer față de cetățenii români… Da, cei dați afară din case din cauza datoriilor, cei terorizați și izgoniți din locuințele lor de mafiile retrocedărilor, dar și față de miile de tineri care, fie nu au nici o posibilitate reală să-și achiziționeze o casă, fie s-au înrobit băncilor, fiind subjugați unor factori „colaterali” (nesemnificativi, nu-i așa?!), nemenționați ca atare la momentul accesării împrumuturilor, precum dobânzile instabile la orice „adiere” venită dinspre abuzul de a dispune și a dicta „rate de referință” al tartorului nedreptăților bancar-ipotecare: BNR.
Iar achiziționarea de locuințe de către refugiați nu poate fi justificată nici prin analogii forțate, precum aceea că și românii cumpără case „afară”… Pentru că noi o facem ca membri ai Uniunii Europene!… Și nu din statutul de ajutorați ai unui stat mult prea primitor… Nu din premiza de sprijin și protecție față de niște orori independente de noi… Și trebuie oare să aflăm că poate alți cetățeni ucrainieni, tot puțini, așa la început, să nu ne revoltăm, au cumpărat și terenuri în România, pentru a ajunge să ne întrebăm, să ne mai întrebăm, cum își va fi protejat Statul Român proprii cetățeni față de condiția fundamentală a oricărui sprijin umanitar: nepermiterea strămutării de populații străine pe teritoriul său?!… Pentru că orice refugiat adus în România trebuie să se supună unei condiții primare… Blocarea legală a oricărei posibilității de a cumpăra locuințe sau terenuri, în caz contrar fiind în fața unei speculări de oportunitate pe seama statului de acordat de un stat…
Sunt deja mult prea multe aspecte ale acestei ospitalități oferite de Statul Român care au trecut de niște limite… A trecut mai bine de un an de sprijin, cu mult peste posibilitățile financiare reale ale țării noastre și cu mult peste limita de periclitare a propriei stabilități… Inclusiv a riscului de a ajunge să ne împrumutăm noi, ca țară, pentru a onora un ajutor devenit aproape obligație… Una nu doar a prezentului, ci, mai grav, și a viitorului… Sau, de fapt, despre asta a fost vorba de la bun început?… Despre ștreanguri puse de gâtul nostru de proprii guvernanți în numele unor trădări și vânzări acoperite ca plăți ale acelor „îndreptări istorice” aberante punctate fără jenă pe site -urile oficiale și manipulatoare de la Kiev de un guvern ce plesnește în leapșa lipsei de demnitate a oficialilor noștri?…
A trecut așadar destul timp pentru a aduce în discuție problema rostului de a mai suporta noi cheltuielilor legate de sprijinirea ucrainienilor… Mai ales când toate celelalte țări, cu mult mai puțin ofertante în acest ajutor umanitar față de noi, au impus de luni bune anumite limite… Fie au redus drastic cuantumul plăților acordate, fie au condiționat cazarea și hrănirea în continuare a celor ajutorați de suportarea și de către aceștia a anumitor cheltuieli… Ba, unele țări au mers și mai departe, începând să se îndepărteze sau chiar să se delimiteze de acest „cocon” protector transformat deja într-o cutie a Pandorei… Or, noi ce mai așteptăm?… Răspunsul la întrebarea de câți „refugiați” au nevoie aceste posibile noi colectivități, atent dispersate teritorial, pentru a se constitui în minorități și a aprinde și ele jarul unor altor „focuri de veghe” anti-românească?…
Ce facem?!… Până unde vom duce acest efort deloc colateral al războiului altora?… Cât timp vom mai plăti facturi ce nu ne aparțin? Cât timp ne vom mai compromite demnitatea în fața gesturilor de sfidare venite din partea guvernanților țării pe ai căror cetățeni îi sprijinim?… Cam necondiționat, nu-i așa?!… Sau așa trebuia?… Noi le oferim cazare, locuri de muncă, siguranță și un început de bunăstare, în timp ce ei ne scot preoții și sfinții părinți din biserici, dar și morții din cimitire?… Ne batjocoresc licitând locurile de veci din cimitirele vechi din Cernăuți ce au aparținut populației istorice române de acolo… Sau, de fapt, este vorba de o acțiune talmudică specifică noilor stăpânitori ai Ucrainei?…
Noi le-am întins o mână iar guvernanții au transformat-o în mâna ce sădește singură semințele unor viitoare colonizări în România?… Și nu, nu contează numărul celor și-au cumpărat aici locuințe sau poate chiar terenuri… Nu contează nici numărul celor ce au locuri de muncă sigure, ba chiar cărți de muncă… Deși unde s-a mai pomenit ca un ajutor temporar să fie siguranțat pentru acești refugiați prin cărți de muncă ce vor disjunge poate pe viitor și obligația aceluiași stat de a le plăti pensii… Iar toate acestea în timp ce milioane de români nu au asigurări medicale, nu au un venit minim, luptându-se zilnic să-și păstreze poate chiar casele, vandalizate, puse la pământ, nu de suflul unor bombe, ci de mafiile ce merg mână în mână cu acest disprețuitor guvern…
Lasă un răspuns