Mihai Eminescu scria în ziarul Timpul în anul 1878 în articolul „Concesiuni economice” despre un proverb german: „Leben und lehen lassen” care se traduce aproximativ prin „Trăiește tu, dar lasă și pe altul să trăiască”. Teodor Ștefanelli, fostul său coleg de școală de la Cernăuți și mai apoi la Universitatea din Viena îl descria în presa vremii: „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporțional. Avea ochii negri și adânci. Purta mustață, rar o rădea”.
Ce s-ar mai putea spune despre acest mare geniu al Literaturii Române: că a sintetizat gândirea, că a îmbogățit fondul istoric al limbii literare, că a cultivat limba literară..? Dar câte nu se pot spune! Poate de aceea la ceas aniversar al culturii noastre, mai căutăm câte ceva din presa anilor 1878, căutăm articolele scrise de marele gânditor ce oglindesc aceleași probleme (ironie, nu..?) pe care le avem și astăzi.
„O telegramă a agenției Havas ne vestește sosirea d- lui Brătianu în Viena, solicitarea sa pentru sprijinul Austriei în afacerile noastre şi răspunsul Austriei, care se zice că ar fi egal cu încuviinţarea acelui sprijin, dacă i se vor face concesiuni economice. Nu putem şti nici de ce natură pot fi acele concesiuni, nici întru cît prim- ministrul nostru este în stare de a pricepe însemnătatea lor.
Cu toate acestea, tărîmul economiei politice fiind circumscris şi putîndu- se împărţi în cele două ramuri mari ale producţiei brute şi a celei industriale, e uşor de presupus că Austria va fi cerînd avantage nouă pentru înlesnirea desfacerei industriei sale în România, avantaje pe care în mare parte le posedă şi astăzi şi le- a avut de mult.
Fără a prejudeca lucrurile, vom premite numai următoarea întrebare: Are Austria interes politic ca noi să existăm?
În decursul lungei şi mult încercatei noastre vieţi istorice am putut observa un lucru. De cîte ori i se propunea Poloniei să anexeze Moldova, de atîtea ori Polonia răspundea că desfiinţarea statului moldovenesc ar fi un pericol, pentru că această perdea între Turcia şi Polonia era cel dintîi zid de apărare, cea dintîi stavilă de înlăturat în înaintarea armelor osmane.
Pe atunci Turcia era cea dentîi putere militară în Europa, neîntrecută decît de Spania, care, sub Casa de Austria, ajunsese la culmea mărirei sale. Polonia avea un interes ca Moldova să existe, precum Ungaria avea unul pentru ca Valahia să existe. Regii Ungariei şi ai Poloniei aveau pentru Domnii acestor ţări o deosebită bunăvoinţă. Cităm numai cîteva cazuri. Vladislav Iagello şi soţia sa Hedviga îl dăruiesc pe Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrîn, cu foarte întinse posesiuni în Ungaria şi în Ardeal, Petru Muşat căpătă de la poloni Pocuţia pe o cale cu totul prietenească, Movileştii sînt principi egali în Polonia cu cei mai mari magnaţi ai acestei ţări, lui Miron de pe Bîrnova (Barnoschi Vvod) i se dau, pentru ca pierduse Moldova, cîteva mici principate în Polonia, pe cari el domneşte în acelaş mod semisuveran ca şi ceilalţi principi, c- un cuvînt marele regat slav căuta să întărească pe cît putea, prin simpatii, prin daruri, prin ajutoare contra turcilor şi tatarilor perdeaua Moldovei şi a Ţării Româneşti contra puterii osmane.” Dacă înlocuim numele primului ministru de atunci cu numele premierului de astăzi, ajungem tot acolo. Și o să mă întrebați, bine domnule de atunci și până acum nu s-a întâmplat nimic…? Nimic nu s-a întâmplat, poate doar timpul a coborât și în goana lui noi am rămas din inerție tot aplecați. Dar să vedem mai departe ce ne spune?
„Românii aveau o clasă de mijloc nu atît de puternică ca cele din străinătate, dar în orice caz populaţia oraşelor avea o piaţă în care să- şi vînză munca, avea pînea de toate zilele cu îndestulare. Dacă domnea un deplin liber schimb între ţările noastre şi celelalte, el scădea poate ceva din bunăstarea clasei noastre de mijloc, dar esistenţa ei modestă, traiul cu îndestulare şîţi era asigurat, încît zeci de mii de braţe erau puse în mişcare printr- o muncă folositoare, care- i ferea în mod egal şi de moleşirea produsă prin prea mari bogăţii şi de istovirea şi imoralitatea produsă prin sărăcie şi lipsă. Animalul făcător de unelte, precum defineşte Aristotel pe om, era un animal liniştit şi neturburat de grija pentru a doua zi.
În veacul nostru însă lucrurile iau o formă foarte ameninţătoare pentru cel economiceşte slab, pentru cel necult, cînd concurenţa e pe deplin liberă. Nu aducem exemplul nostru, dar pînzarii din Silezia, ba chiar băiaşii din Boemia, care au găurit pămîntul mult mai adînc decît toţi băiaşii altor munţi, fără ca munca lor să poată concura, cu toată greutatea ei, cu munca lesnicioasă a altora, sînt o dovadă demnă de plîns pentru tristele împrejurări ce se nasc cînd i se ia unei populaţii piaţa pe care să- şi desfacă munca prin absoluta libertate de schimb între productele omeneşti.
Atîrnarea economică de altădată se schimbă din nefericire în veacul nostru în esterminarea economică a aceluia căruia locul unde munceşte sau nivelul său de cultură nu- i dau aceleaşi avantage ca vecinului său mai fericit. Capătul pîrghiei, care odată era ridicat şi plecat de puterea omenească, e astăzi pus în mişcare de o putere elementară, care nu osteneşte niciodată, care se hrăneşte cu jăratic, asemenea cailor năzdrăvani din poveste, care produce în minute ceea ce omul singur ar produce în ceasuri sau în zile, puterea oarbă a aburului întemniţată în cilindrul maşinei cu vapor ridică pîrghia la un capăt, iar acea ridicătură se preface la cellalt capăt în rotaţiune, în izbiri cu ciocanul, în imprimări în metal, în zbor de suveică, c- un cuvînt puterea individuală nu mai e nimic faţă cu această neadormită putere care n- are nevoie pentru hrana ei decît de cărbuni şi de apă.”
Mă gândeam să fac un final pentru acest articol, dar parcă tot domnul Eminescu spune mai bine.
„O deplină subjugare economică în condiţiile de astăzi ale muncii e egală cu sărăcirea, demoralizarea şi moartea. Tocmai pentru că ştim preţui înţelepciunea politică a oamenilor de stat din împărăţia învecinată, de aceea nici credem că acele concesiuni cerute să fie de natură a compromite viitorul nostru economic.”
Trăiască Nația…!
Lasă un răspuns