Ridicată în apropierea Curții Domnești de la Târgoviște și a Mănăstirii Dealu, unde odihnește capul sfânt al marelui Mihai Voievod Mihai care a unit pentru prima dată principatele române, Mănăstirea Viforâta este o mănăstire ortodoxă de maici din localitatea Viforâta (jud. Dâmbovița). Are două hramuri, unul închinat Nașterii Maicii Domnului, prăznuit pe 8 septembrie și al doilea, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit pe data de 23 aprilie. Numele așezământului monastic (atestat și în varianta „Vihorăști”) îi este dat de vicisitudinea vremurilor, a timpului și a faptelor din istorie abătute asupra lăcașului bisericesc și obștii călugărești de aici. Tradiția și unele documente mai vechi spun că pe locul actualei mănăstiri a existat o bisericuță și mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea (1447-1456), ctitorie aparținând domnitorului Vladislav Voievod Basarab.
Mănăstirea îi are printre ctitori pe Vlad Înecatul (Vlad Vodă al V-lea), fiul lui Radu cel Mare (ctitor la Mănăstirea Dealu), care a construit aici, la anul 1530, după unii autori drept mulțumire pentru biruința de la Viișoara din acel an. Mănăstirea Viforâta este citată documentar în 1557. Este reparată de Leon Tomsa la 1629, apoi în 1635 mănăstirea este rezidită din temelii de domnitorul Matei Basarab, iar în locul călugărilor greci care au fost la început, sunt aduse călugărițe. Urmează o reparație făcută de Constantin Brâncoveanu la 1713. Atunci, Maria Brâncoveanu, soția lui Constantin Brâncoveanu, a făcut importante modificări. Multumită lui Constantin Brâncoveanu, între 1712-1713, cu banii familiei princiare se înalță zidul înconjurător, se pardosește biserica cu lespezi de piatră, se lărgesc ferestrele, se construiesc noi chilii și se reface pictura. Brâncoveanu nu-l uită pe primul ctitor și pune să fie pictat la dreapta ușii de la intrare, acolo unde scria cândva „Io Vladislav Vodă”. Mănăstirea va fi distrusă grav la cutremurul din 1802 și reparată cu mari modificari de banul Grigore Brâncoveanu. Acesta a făcut reparații bisericii, poruncind schimbarea picturii. Odată cu aceasta, el și-a zugrăvit propriul chip în locul unchiului său, și o altă figură în locul lui Vladislav. Dumnezeu a rânduit ca odată cu spălarea picturii ce a avut loc mai târziu, chipurile primilor ctitori să iasă la iveală spre cinstire, pentru posteritate.
După cutremurul din 10 noiembrie 1940, turnul clopotniță a fost reconstruit și chiliile renovate. Mai târziu a fost introdusă și electricitatea, alimentarea cu apă potabilă și gaze naturale, lucrările luând sfârșit în 1962. La cutremurul din 4 martie 1977 mai toate construcțiile adiacente, dar și biserica au fost afectate, urmând ca părțile dinspre răsărit, apus și miazănoapte, fie rezidite, din temelie. Din vechea pictură a bisericii realizată pe vremea marelui ban Grigorie Brâncoveanu la început de secol XIX, afectată grav la cutremurul din anul 1977, a mai rămas, după operațiunile de restaurare, doar primul registru de pictură, realizată în ulei. Cel de-al doilea registru și turlele din naos și pronaos s-au refăcut în tehnica „fresco”, având astăzi o pictură în stil neobizantin. În pronaos sunt pictate portretele votive ale marelui ban Grigorie Brâncoveanu și al jupânesei sale, Safta, alături de primii ctitori, cărora le-au fost redate doar capetele. Tot atunci, pe cheltuiala marelui ban a fost ridicată biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cimitirul mănăstirii. Alte renovări și reparații au fost efectuate la Mănăstirea Viforâta între anii 1913-1914 prin grija Mitropolitului-Primat al României, Dr. Konon Arămescu Donici, precum și sub păstoriea Patriarhilor Iustin Moisescu (1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007). O deosebită râvnă în îngrijirea măicuțelor în vârstă, cât și în bunul mers al sfintei Mănăstiri Viforâta, l-a dovedit Preacuvioasa Maică Arsenia Opriș, stareță între anii 1960-2004. La data de 15 decembrie 2014 stăreția mănăstirii i s-a încredințat Preacuvioasei Maici Macaria Mavrodin. Mănăstirea Viforâta este unică în țară, fiind singura lavra românească cu două starețe (cea bătrână și cea tânără).
Altă particularitate mai este și prezența a trei hramuri și trei ctitori: Vlad, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu împreuna cu soția Marica Doamna. Mănăstirea este apărată de ziduri cu lățimea de un metru. În interiorul acesteia se păstrează încă multe alte lucruri de valoare, printre care și catapeteasma. Catapeteasma sau iconostasul bisericii mănăstirii este o adevărată operă de artă sacră a sculptorului Karl Stork, realizată în stil brâncoveneasc, împodobită cu o fină broderie de sculptură în lemn de tei aurit. Acesta a lucrat pentru mănăstire, atât iconostasul cât și mobilierul bisericii, în anul 1869. Remarcabilă este și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și icoana de hram, în relief, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (pictată de zugravul grec Mavros, icoană de proveniență venețiană, din argint aurit, dăruită în 1631 de Leon Tomșa și de soția sa, Victorița), ambele ferecate în argint aurit. Mănăstirea are și un muzeu remarcabil înființat în anul 1971, cu multe obiecte scumpe de cult din metale prețioase, broderii, icoane, și cărți vechi religioase de mare însemnătate, ce merită vizitat. Aici se găsesc cruci din 1704 și 1717 și o colecție de artă medievală. Un obiect de cult de valoare este potirul de argint din 1775. În stăreție se află chiar un scaun care a aparținut lui Vodă Brâncoveanu, personal. În cimitirul mănăstirii se află monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu, erou al războiului de independență, realizat de Carol Storck, precum și cel al profesorului Vasile Vizante, apărătorul răsculaților din Giurgiu din 1873…
Lasă un răspuns