La Muzeul Național al Țăranului Român din București s-a deschis pe 9 noiembrie 2022 cea mai mare expoziție din țară, ce reunea exponate extrem de valoroase din peste 20 de muzee și colecții din România. Printre ele se află și Muzeul Județean Buzău, prezent în Capitală cu un obiect extrem de valoros: cea mai mare pepită de chihlimbar de tip „rumanit” din lume. Piesa a fost transportată la Muzeul Țăranului Român în condiții de maximă securitate, iar un echipaj de jandarmi a însoțit echipa muzeului până în Capitală, pentru a se asigura că pepita nu va atrage atenția răufăcătorilor, fiind vorba despre un exponat ce face parte din tezaurul național. Totul a decurs bine, astfel că aceasta a putut fi admirată în siguranță în capitală până la sfârșitul anului.
Exponatul Muzeului Județean Buzău, care cântărește aproape 3,5 kilograme, are o poveste fabuloasă. Pepita cea mai mare din lume a fost descoperită întâmplător de fosta directoare a muzeului. Bucata de chihlimbar era folosită ca opritor de ușă de o bătrână originară din Colți, care nu își imagina că „bolovanul” e, de fapt, extrem de valoros. Depășend cu mult vârsta de un milion de ani și estimat în prezent la peste 1 milion de euro, rumanitul din patrimoniul Muzeul Județean Buzău a fost folosit de vechiul proprietar pe post de proptea la uşă. În 1991, buzoiencei i-a fost spartă casa de la Bucureşti, iar hoţul i-a furat un colier de argint pe care îl avea pe masă şi bulgărelui de chihlimbar i-a făcut vânt cu piciorul. De atunci pepita are un mic ciob. În anul 1998, moştenitoarea bulgărelui de chihlimbar s-a adresat Muzeului Judeţean pentru a vinde „comoara”.
După o analiză de laborator care a confirmat autenticitatea, conducerea instituţiei avea să cumpere rumanitul la „un preţ minimal”. Valoarea deosebită a bulgărelui de rumanit avea să fie confirmată la scurt timp, odată cu vizita cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cracovia, unde se găseşte o secţie importantă dedicată chihlimbarului. Sosiţi în Buzău cu e expoziţie de bijuterii de chihlimbar, polonezii au analizat pepita şi au rămas impresionaţi. Chihlimbarul este o rășină fosilă provenită din unele specii de pin (pinus succiniferia) având culoarea caracte¬ristică galbenă ca mierea sau de ceară, fiind uneori brun-roșcat sau verde-negru. Cele mai cunoscute varietăți sunt: succinitul (chihlimbarul de Baltica), simetitul (chihlimbarul sicilian), rumanitul (chihlimbar din Carpații României și din Sakhalin, Rusia), burmitul (rășină extrasă în Burma Superioară și prelucrată în China), ajkaitul (rășină fosilă din Ungaria), precum și valchovitul (rășină fosilă din Moravia).
În zona Colți din Buzău, binecunoscută datorită exploatărilor intensive de chihlimbar de pe vremuri, după o ploaie torențială, încă te mai poți impiedica de bucățele din această piatră prețioasă, dezvelite de șiroaie. Datorită frumuseții sale și a celor peste 160 de nuanțe în care se prezintă, chihlimbarul de la Colţi este considerat a fi cel mai valoros de pe planetă. Chihlimbarul, ca materie primă pentru fabricarea de amulete și podoabe, era deja folosit în Paleoliticul târziu. Cele mai vechi artefacte au fost descoperite în situl de la Meiendorf, în cultura Hamburg. În Era Mezolitică, chihlimbarul era folosit la prelucrarea de figurine zoomorfe, utilizate ca amulete. Majoritatea obiec¬telor de chihlimbar din această perioadă provine din des¬coperiri izolate. Era neolitică a reprezentat o perioadă de înflorire a meșteșugului prelucrării chihlimbarului. Primele podoabe de chihlimbar aveau ca model bijuterii cunoscute anterior, realizate din alte materiale. Pe măsura acumulării de cu¬noștințe referitoare la proprietățile chihlimbarului și la arta prelucrării acestuia, apar modele noi, deosebite, mărgele rotunde sau mărgele în formă de topor cu două tăișuri etc. În Neoliticul târziu, chihlimbarul devine foarte răspândit. În perioada timpurie a Epocii Bronzului, în locurile unde au trăit grupuri neolitice, producția de articole din chihlimbar înflorește și se dezvoltă în continuare. Exploatările „industriale” de la Buzău au început în 1920 și s-au oprit în 1948.
Geologul Oscar Helm denumește chihlimbarul românesc, rumanit. Ceea ce îl deosebește de celelalte tipuri este proveniența rășinei din care s-a constituit. Desco¬peririle acestei rășine semiprețioase au fost întâm¬plă-toare. Cele mai mari cantități s-au obținut însă din zona Buzăului, unde în secolele XIX și XX s-a trecut la exploatarea organizată. Primele date despre existența chihlimbarului în Munții Buzăului le avem de la contele rus Demidov, care în anul 1837 străbate Valea Sibiciului și Valea Boului. Marele savant Gheorghe Munteanu Murgoci, fiind impresionat de această rășină semiprețioasă, realizează în anul 1903 studiul geologic „Zăcămintele succinului din România”, prin care a demon¬s¬trat științific că rumanitul de la Colți, unic prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, așa cum s-a crezut mult timp. În anul 1920 începe exploatarea sistematică în 39 de puncte, efectuată de inginerul Dumitru Grigorescu, care obține concesionarea terenului din județul Buzău. Rezultatele bune ale extracției (1923 – 67 kilograme de chihlimbar; 1924 – 130 kilograme de chihlimbar; 1925 – 120 kilograme de chihlimbar) îl determină pe Dumitru Grigorescu să obțină concesionarea și arendarea unor terenuri ambrifere din județul Buzău pentru 50 de ani, până la 28 martie 1973. Exploatarea s-a des-fășurat cu săpători din zonă și de peste munți, până la moar¬tea accidentală a lui Dumitru Grigorescu, în 1935. După această dată, extracțiile s-au făcut cu întreruperi, până la 3 februarie 1948, când Ministerul Minelor hotărăște închiderea definitivă a lucrului. Între 1981-1986, Ministerul Minelor și Petrolului din R.S. România organizează o exploatare sistematică condusă de inginerul Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova. Materialul extras a fost distribuit la mai multe instituții, ajungând și în colecții europene. Rumanitul, prin raritatea și frumusețea sa, devine tot mai scump și mai căutat. Frumusețea coloritului, luciul, transparența și raritatea au plasat chihlimbarul, din timpurile îndepărtate, în rândul pietrelor magice, devenind amuletă. Este dificil de trasat o graniță între funcția atotputernică de amuletă și rolul lui în ocrotirea sănătății.
Pentru a pune în valoare obiectele din chihlimbar prelucrat și brut, colectivul de specialiști din cadrul Muzeului Județean Buzău a început în 1979 strângerea de obiecte, reușind, ca la 14 iunie 1980, să deschidă o expoziție cu două secții: obiecte de chihlimbar și etnografie din spațiul comunei Colți. Colecția de chihlimbar conține peste 270 de piese, atât prelucrate, cât și brute. După cum se știe, în fiecare an, de ziua de naștere a fiecăruia dintre soții Ceaușescu, secretarii de partid ai PCR din fiecare județ se întreceau în a le oferi acestora cadouri care de care mai inedite. Așa s-a întâmplat și în 1986, când mai-marii comuniști din Buzău i-au făcut cadou Coanei Leana un set de bijuterii din chihlimbar, în montură de argint, constând dintr-un medalion, o pereche de cercei și un inel. După revoluție, fostul director al Muzeului Județean le-a recuperat. A fost ușor că erau predate pe inventar, cu număr de înregistrare. Așa au ajuns la muzeul din Colți. Podoabele sunt așezate acum la loc de cinste, în prima vitrină de cum intri în muzeu.
Chihlimbarul, cel care este tratat ca o piatră semiprețioasă, este de fapt o rășină fosilă, preistorică. De multe ori, la interior, bucățile de chihlimbar prezintă fragmente de insecte, sau plante, care au trăi acum milioane de ani. La „Colți” în județul Buzău s-a descoperit un adevărat „zăcământ” de chihlimbar, ce a condus și la o activitate de minerit, spre valorificarea acestei resurse. În prezent, în această localitate există un muzeu dedicat chihlimbarului, dar și al bijuteriilor sau obiectelor create din chihlimbar, vizitat de către turiști. Chihlimbar de tip „rumanit” a fost descoperit doar aici, în Buzău și este unic în lume. La Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului, a fost reconstruită și dată în circuit (2008) o gospodărie reprezentativă pentru prelucrarea chihlimbarului, din satul Aluniș, comuna Colți, județul Buzău Aceasta are 2 niveluri: parterul construit din piatră de râu) și etajul (din bârne de brad solzite și tencuite), care adăpostește un atelier de epocă. La atelier se ajunge prin intermediul unei scări ce dă într-o prispă ornamentată, de unde se intră într-o tindă centrală și de aici în cele două camere. Atelierul este dotat pe lângă strungul acționat cu pedală, cu un polizor cu curea, unelte pentru prelucrat chihlimbarul, bucăți de rocă cu filoane de chihlimbar și alte elemente. Ușile – de lemn de brad, păstrează feroneria originală. Accesul la casă se face printr-o poartă mare cu elemente traforate.
Lasă un răspuns