Municipiul Târgoviște a fost reședință domnească și capitală între 1396 și 1714. Astfel, orașul a deținut vreme de circa trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al regiunii, Târgoviște fiind cetatea de scaun a Țării Românești. Curtea Domnească din Târgovişte, după o perioadă de ruinare, cunoaşte o ultimă perioadă de renaştere în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care reface vechea reşedinţă domnească, dărâmată în anul 1659 de Gheorghe Ghica (1659-1660), din ordinul Porţii Otomane, pe considerentul că Târgoviştea devenise centrul rezistenţei antiotomane. Astfel, între anii 1692-1695, se încheie refacerea caselor domneşti, unindu-se cele două corpuri principale de clădiri.
În anul 1694 a fost refăcută şi împodobită baia domnească, iar în anii 1697-1698 s-a construit un foişor pe malul iazului, în mijlocul minunatelor grădini, care devin element peisagistic predominant. Între 1694-1698 apar intervenţii la faţadele palatului şi la beciuri, se separă curtea princiară de cea administrativă, se refac grădinile exterioare, dominate acum de un splendid chioşc din piatră. Intervenţia majoră a voievodului constă în pictarea în frescă a Bisericii Mari Domneşti păstrată până în prezent. Efortul lui Constantin Brâncoveanu de restaurare a Curţii Domneşti impune prin forţa, complexitatea şi expresivitatea arhitecturală şi artistică nouă. În anul 1702 s-au construit şi alte clădiri: un „slomn”, o casă a surlarilor (trâmbiţaşii care însoţeau alaiurile domneşti), precum şi alta pentru iazagiu (secretarul de limbă turcă al domnitorului) şi doctor, toate aflate în cuprinsul Curţii domneşti, între incinta bisericii Sfânta Vineri şi cea a Bisericii Domneşti. În afara acestor lucrări se repară turnul de intrare, ce servea drept clopotniţă, de asemenea au fost refăcute din zidărie, încăperile corpului de gardă, alăturate turnului-clopotniţă, cât şi biserica paraclis, ce va fi destinată domniei şi suitei sale. Pentru a conferi strălucire interioarelor palatului domnesc au fost aduse de la Constantinopol covoare şi perdele, iar din Veneţia oglinzi şi mobilier.
Refăcut „în stil brâncovenesc”, palatul domnesc este descris în anul 1702 de E. Chishull astfel „palatul principelui seamănă mult, ca formă şi înfăţişare, cu cel din Bucureşti, numai că are avantajul de a-i fi alăturată o grădină mult mai frumoasă şi un foişor de piatră pentru vară”. La Mottraye, care îl vizitează în anul 1714, apreciază partea palatului înnoit de Constantin Brâncoveanu şi pictura frumoasei biserici a curţii. Vechea construcţie de secol XIV a primit un etaj parţial, dispus numai deasupra încăperilor de pe latura de sud, adăugat pentru a uni cele două corpuri de clădiri construite în epoci diferite (secolele XIV-XVI) printr-o boltă de racordare, creându-se astfel un coridor median care uneşte la nivelul etajului, cele două încăperi mai vechi. Acest ansamblu arhitectural de mari proporţii poate fi numit palat, ţinând seama de dimensiunile sale, cât şi de bogata decoraţie interioară. Tot în această vreme se presupune că vechile planşee de grinzi din lemn, dintre parter şi etaj, au fost în bună parte desfiinţate, în locul lor construindu-se, în multe din încăperile casei ridicate de Petru Cercel, bolţi care se sprijineau pe zidăria de dublură adosată, zidurilor existente.
Încăperile au fost complet schimbate, căpătând aspectul caracteristic decorului palatelor brâncoveneşti. Se refac ziduri, arce, bolţi şi pardoseli din cărămidă, iar încăperile sunt decorate cu stucaturi şi picturi. Foişorul brâncovenesc situat la 50 metri Est de incinta Curţii Domneşti, în lunca Ialomiţei, constituia piesa principală a grădinilor domneşti (astăzi Parcul Chindia). Ca plan prezenta spre Vest o încăpere în „T”, iar spre Est o încăpere pătrată şi un mic hol. Pe exterior foişorul era mărginit de coloane din piatră sculptate (păstrate în colecţia Lapidarium a Complexului Muzeal Curtea Domnească – Târgovişte). Complexul Muzeal „Curtea Domnească” este amplasat în municipiul Târgovişte, în vecinătatea altor importante obiective culturale: Muzeul de Istorie, Muzeul tiparului şi al cărţii româneşti vechi, Casa atelier „Gheorghe Petraşcu”, Biserica Stelea, Biserica Alba, Biserica Sf. Nicolae – Simuleasa, Biserica Stolnicului, Biserica Sf. Nicolae – Androneşti, Biserica Sfinţii Voievozi, Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Creţulescu, Biserica Sfinţii Împăraţi, Biserica Buzinca, Biserica Lemnului, Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Târgului, Biserica Sf. Nicolae Geartoglu, Biserica Sfinţii Atanasie şi Chiril, Biserica Oborul vechi. La câţiva km nord-est de Târgovişte se află Mănăstirea Dealu, unde odihnește capul lui Mihai Viteazul.
Un drum spre Târgoviște și o vizită la Curtea Domnească de aici poate să schimbe idei, poate să dea curs unor noi provocări, cine știe? Trebuie doar să porniți la drum… (G.V.G.)
Lasă un răspuns