A șasea putere, capăt de linie?

Oricât ar părea de patetic gândul că omenirea a intrat într-o fundătură, într-o stradă fără ieșire, se transformă tot mai mult într-o realitate greu de ignorat Cei trei piloni ai civilizației umane, religie, familie și națiune sunt zguduiți cu putere din temelie, se clatină și dau semne de prăbușire. Religia este prezentată ca o poveste pentru naivi, bună de adormit rațiunea și libertatea de gândire. I se neagă cu desăvârșire rolul de organizator social îndeplinit de-al lungul mileniilor prin funcțiile sale legislativ-morale, filozofice, administrative, practice și psihologice. I se neagă faptul că oferă omului răspunsul inefabil la necesitatea sa intrinsecă de a nu se simți singur, părăsit și neprotejat în mijlocul naturii și al societății, faptul că personifică ideea și sentimentul de speranță, că fără religie omenirea nu ar fi fost decât o haită de animale, că religia de la formele ei totemice până la creștinism și islamism a constituit busola și zenitul norodului.

Nu numai bogații lumii aveau palate, dar religia oferea și săracului și oropsitului prin grandoarea templelor și bisericilor monumentale în care putea intra neoprit de nimeni și de nimic, iluzia accesului la bogățiile terestre și mai mult decât atât, accesul la minunile materiale și spirituale cerești. Dacă mai marii lumii nu-l ascultau pe năpăstuit pentru că nu aveau timp pentru el, îl asculta în schimb divinitatea care îi promitea dreptate, iar promisiunea îi dădea puterea să meargă mai departe, să spere. Am zice azi că îl încărca cu energie pozitivă. Blaga înțelesese foarte bine mecanismul religios atunci când spunea că nu dorește să strivească cu mintea lui corola de minuni a lumii, să ucidă tainele ce le-ntâlnește-n cale, chiar dacă nu credea în ele.

Familia, o dimensiune mai mult sau mai puțin închegată, dar prezentă la toate viețuitoarele Terrei, prin care acestea își însumează forțele pentru supraviețuire materială și închegarea unor relații și comportamente sentimentale, căci numai cine n-a avut măcar un animal domestic prin preajmă nu a înțeles că și animalele au sentimente, e considerată astăzi depășită și retrogradă. Direcția în care se pledează pentru desființarea familiei cel puțin în forma sa tradițională care are la bază cuplul format dintr-un bărbat și o femeie, împinge omul către o însingurare care îl duce cu pași siguri către rătăcire și pieire.

Națiunea, solidaritatea umană construită prin însumarea sentimentelor și năzuințelor comune este și ea desființată. Armata, instrumentul de protecție al națiunii calibrat tocmai pe dragostea, pe atașamentul și dăruirea pentru idealurile comune este desființată și înlocuită cu unitățile de mercenari pentru care singura motivație este banul, iar de stăpân este recunoscut cel care plătește mai bine.

De ce de-a lungul istoriei toate civilizațiile au intrat pe fundătura în care au rămas înțepenite și au sucombat? De ce acum întreaga civilizație umană urmează cursul civilizațiilor regionale din trecut? Toate civilizațiile cunoscute s-au destrămat și au pierit pe fondul unor cauze interne. Dereglarea sistemelor de autoreglare au anihilat rolul anticorpilor sociali, au slăbit și ineficientizat sistemul de apărare externă. Așa au pierit și romanii și grecii și perșii, egiptenii, asirienii sau turcii și oricare dintre puterile trecute.

Pentru a menține sistemul de autoreglare socială la parametrii funcționali comunitățile umane  au căutat întotdeauna variante de compensare, corectare sau preîntâmpinare a exceselor care puteau apare în conducerea societății, prin diferite forme de conducere colectivă sau împărțire a puterii între diferite instituții. Chiar și în perioadele de autoritarism faraonii, regii, sultanii sau dictatorii au avut întotdeauna grupurile lor de sprijin de apropiați sau chiar de membrii ai familiei cu care se consultau în luarea unor decizii importante. (Și azi în țările monarhice arabe în care bigamia este legală, aparatul de stat este încadrat cu rudele monarhului provenite din multiplele sale căsătorii.)  De fiecare dată când  dialogul cu aceste grupuri a încetat sistemul social s-a gripat și a avut nevoie de renovări sau pur și simplu s-a destrămat. Un rol important în funcționarea socială l-a avut întotdeauna religia, care a mai temperat excesele conducătorilor și a ținut în supunere și ascultare masele.

În sistemele sociale moderne, pentru asigurarea echilibrului funcțional, puterea în stat a fost împărțită în cele trei centre de putere, legislativ, executiv și juridic cu un așa zis câine de pază, mas media, care avea rolul de a atrage atenția ori de câte ori una dintre cele trei puteri își depășeau atribuțiile și comiteau ilegalități. Fiecare stat se conducea, în mare, după aceleași principii, iar cele trei puteri, corectându-se reciproc și cu ajutorul mas mediei, reușeau să evite greșelile fatale sau abuzurile flagrante. Numai că asupra acestui mecanism aproape ideal, predat în școli și în lumina căruia se făcea educația maselor, plana o altă forță liberă precum electronii purtători de sarcină electrică, forța politică.

Inițial, forța politică era delimitată de anumite orientări doctrinale cu conținut de filozofie aplicată, dar cu vremea, aceste orientări au devenit tot mai vagi și nediferențiate făcând loc intereselor de grup, iar politicul s-a întins și a contaminat prin infiltrare toate celelalte puteri din stat. Unele contaminări au ajuns până la substituire, exemplele clasice în acest sens fiind politicul socialist și politicul nazist. În socialism se recunoștea în mod deschis că partidul unic era „forța conducătoare” a societății. În alte țări cu sisteme mai sofisticate în loc de un partid unic erau două sau trei partide care își împărțeau perioadele de supremație, alternându-se la conducerea societăților și păstrând astfel aparența diviziunii puterii în stat.

Peste acest sistem de puteri împărțite și peste forța liberă a politicului s-a suprapus o ultimă forță, o a șasea putere (după legislativ, executiv, juridic, presă și politic) una fără opreliști, fără doctrine, fără putință de control, fără legi și fără limite: forța suprastatală a marelui capital. Așa au apărut centre private care concentrează puteri mai mari decât cele ale multor state, atât prin valorile materiale deținute cât și prin influența exercitată. Redăm mai jos clasamentul primilor 6 oameni cei mai bogați ai lumii, întocmit de financer.com pentru anul 2021: Elon Musk – 237 miliarde $; Jeff Bezos – 197 miliarde $; Bernard Arnaud – 162 miliarde $; Bill Gates – 135 $; Larry Page – 127 $; Mark Zuckerbeg – 120 miliarde $.

Pentru comparație să menționăm că veniturile bugetare ale României estimate pentru anul 2022 sunt de numai 50 miliarde dolari (216 miliarde lei), iar întregul PIB al României de 306 miliarde dolari, după datele oficiale. După datele FMI din anul 2019 PIB-ul României era de 239 miliarde dolari, clasându-se pe locul 46 din 186 de state analizate. Deci, un singur om, Elon Musk, are o avere comparabilă cu PIB-ul României și mai mare decât PIB-ul următoarelor 140 de țări din lume.

După un alt studiu făcut de „Credit Suisse” în 2021, zece la sută din populația Terrei deține 87,7  la sută din bogăția totală a planetei, iar la polul opus 50 la sută din populație deține mai puțin de unu la sută din bogăția planetei. Dacă în toate statele, după cum am văzut, există un sistem de echilibrare a puterilor, magnații de talia celor menționați și alții ca ei care formează cea de a șasea putere și care prin avere depășesc majoritatea țărilor lumii, sunt stăpânii absoluți ai avuțiilor lor. În casa lor legea este voința lor, iar prin puterea financiară extraordinară pe care o au, e floare la ureche în a influența deciziile statelor mari din care și fac parte sau de a concura în forurile internaționale deciziile statelor mici și mijlocii. Pentru că ce să faci cu atâta putere? Ți-o exerciți căci dacă nu, e ca și când nu ai avea-o. Și te simți puternic cu cât ți-o exerciți mai mult, peste mai multe spații, peste mai multă lume, peste toată lumea, ba chiar și dincolo de ea.

Elon Musk își dezvoltă  propriul program spațial prin care intenționează să ajungă în Marte, să colonizeze Marte. Lumea ajunge să fie condusă discreționar de aceste centre particulare de putere, devenite de necontrolat și neoprit. Vechile sisteme naționale juridice, administrative, legislative au devenit slabe, desuete în fața tăvălugului globalizării promovat de marea finanță internațională, care dau asaltul pentru înlăturarea și ultimelor piedici din calea extinderii influenței și controlului ei asupra economiei planetare: granițe, jurisdicții, limbi, istorii, religii și familie. Procesul este ușor de observat în toate fațetele lui.

Permiterea acumulărilor fără limită a averilor, a bogățiilor planetei, a fost greșeala fatidică a societății, a permis dezvoltarea în interiorul ei a parazitului devorator. Construită pe ban, singura valoare promovată de această a șasea putere nu putea fi alta decât tot banul eclipsând toate celelalte valori clasice precum cultura, artele, filozofia, morala. În acest sens se acționează concentrat asupra sistemului de învățământ și educație, prin care se diminuează latura comunitară, cognitiv meditativă și se pune accentul pe cea individuală, material – egocentrică și docilă.

Indivizii nu vor mai fi atrași spre idealuri comune, ci spre satisfacerea propriilor comodități materiale. Nu-și vor mai risca viața sau situația pentru binele comun, se vor supune oricăror cerințe pentru nu-și periclita poziția proprie și vor accepta impuneri pentru a nu atrage asupra lor restrângeri de mijloace și drepturi. Războaiele civile dispar, protestele de masă slăbesc și sunt tot mai ușor anihilate, reprimate și dezaprobate la comandă de mas media, prima instituție căzută sub imperiul banului, care se pretinde în mod repetat port-parola majorității și care este crezută în final, tocmai datorită repetării afirmațiilor ce ajung să fie implantate în subconștientul publicului. Lumea se uită la televizor, se revoltă la nedreptățile pe care le vede și așteaptă să iasă alții în stradă să le reclame, alții să se ducă alții la război să lupte pentru ei, dacă s-or găsi vreunii, iar dacă nu…dumnezeu cu mila.

Ar fi vreo ieșire din această situație? Greu de crezut. Mai degrabă, nu. Nu, pentru că nu există nici antidot și nici nu prea vrea nimeni cu adevărat să o facă. Odată domesticit câinele nu se mai întoarce în pădure. Pentru mâncare, adăpost și siguranță suportă și lanțul și câte un băț pe spinare din când în când din partea stăpânului. Ați văzut vreodată prin oraș un câine pierdut? Cum se uită lung, trist și cu insistență la orice trecător, care poate-poate l-o lua și l-o pune sub stăpânirea sa? Comparația dintre om și câine pare exagerată. Poate, dar omul s-a dovedit a fi cel mai ușor de domesticit animal. Nu vorbim de excepții, vorbim de omul obișnuit care cu ușurință îmbracă o haină care nu i se potrivește numai pentru că este nouă, care îmbrățișează o idee pe care nu o înțelege numai pentru că este emisă de unul mai puternic decât el, unul care i-ar putea face rău dacă i se opune, iar dacă acesta îi mai dă și o bucată de pâine, apoi susține ideea respectivă cu mai multă ardoare și convingere decât autorul ei.

Condițiile de viață ale omului de astăzi sunt altele, le întrec chiar pe cele ale regilor din Evul Mediu, care nu aveau nici canalizare, nici apă curentă, nici energie electrică, televizor, aragaz, frigider, aspirator, calorifer, telefon celular de care nu se desparte nici la toaletă, nici autoturism. Nu aveau regii din trecut nici măcar geamuri la ferestre. Cine e dispus să renunțe la toate acestea pentru a se împotrivi  globalizării? Și, la urma urmei, ce-i atât de rău să vorbești engleza în loc de română, ce-i atât de rău dacă se căsătoresc bărbații cu bărbați și femeile cu femei, ce-i atât de rău dacă plătesc impozit lui Elon Musk și nu ANAF-ului?

La biserică, de câte ori am fost în ultimii ani, în afară de nunțile din familie și înmormântările care mai mult rău ne-au făcut? Concerte? Câți mai merg la concerte și ăia care se duc o fac din snobism și se uită pe sub scaune la Facebookul celularelor? Poezii? Hai să fim serioși, cui îi mai arde azi de poezii? Proză, poate, vreo revistă acolo, mai afli ce transferuri s-au făcut la fotbal, cine de cine a mai divorțat, mă rog, lucruri interesante, nu că ăla care a omorât-o acum două mii de ani pe mă-sa, sau ca aia care s-a omorât ca proasta crezând că tipul ei se înjunghiase pentru ea înainte, în fine, aiureli.

De bine, de rău, e destul de bine. Nu-i chiar atât de bine ca pe vremea romanilor când oamenii nu mai plăteau impozite și stăteau zile întregi în Coliseum uitându-se la luptele de gladiatori, când nobili se gâdilau cu pene de gâscă pe gât pentru a vomita și a putea lua ospățul de la început, când barbarii nu mai atacau Roma, ci veneau la Roma să se angajeze în armată, când mulți împărați romani erau aleși dintre alogeni, când Odoacru, general roman provenit din barbari, sprijinit de însuși senatul roman îl detronează pe Romulus Augustus și pune capăt Imperiului Roman de Apus, finalizând astfel poemul dramatic pe care voia să îl scrie un alt împărat roman cu 400 de ani înainte. Cuceritorii erau de-ai casei.

De unde le vine civilizațiilor pieirea? Din Interior. De ce decad civilizațiile? De bine. E bine și acum. Mai vrea cineva astăzi să fie un Brâncoveanu decapitat, un Mihai Viteazul așijderea, un Tudor Vladimirescu sfârtecat? Unde sunt revoluționarii francezi de la 1789? S-au îmbrăcat în veste galbene și se plimbă pe Champs Elisees urmăriți de caricaturiștii de la „Charlie Hebdo”. Păi, decât să stăm cu colțul sus, nu-i mai bine să ne ferim de gripă și să ne vaccinăm? Nu-i mai bine să stăm în casă și să ne spălăm pe mâini?

Capăt de linie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*