Situla de bronz din Tezaurul de la Sâg (jud. Sălaj) ornamentată cu lebedelor de la carul zburător lui Apollo

În vara anului 1972 câțiva săteni din localitatea Sâg (jud. Sălaj), în timp ce scoteau lut pentru confecționarea cărămizilor, au descoperit mai multe piese de bronz din vechime. Tezaurul conținea în total 40 de obiecte de bronz ce datează din jurul anului 1000 î.Hr. Piesa reprezentativă pentru această descoperire este vasul mare tip situlă (găleată) realizat din tablă de bronz îmbinată cu ajutorul unor nituri, bogat decorat în jumătatea superioară cu motive solare și capete de păsări acvatice stilizate, asemănătoare cu cele de pe carele miniaturale din aceeași perioadă, descoperite la Bujoru (jud. Teleorman, România; fier și bronz) și Duplajaja (Serbia – ceramică).

Tracii care trăiau în urmă cu aproape 3.000 de ani pe teritoriul României  aveau un mit al unui zeu asemănător cu Apolo, care circula într-un car tras de lebede. Acest car are pe margini reprezentări stilizate de păsări de apă, iar corpul lui este un vas în care se păstra probabil apă sfinţită pentru ceremoniile de cult. Este o piesă extraordinară şi pentru faptul că este o combinaţie de bronz cu fier. La vremea respectivă fierul era un metal foarte rar şi foarte scump. Era mai scump chiar decât argintul sau decât aurul, dar combinaţia din punct de vedere artistic este foarte rară şi foarte dificil de făcut”, explică directorul MNIR, dl. Ernest Oberlander Tîrnoveanu. (Historia). Prima atestare documentară a satului este menționată în anul 1257, sub denumirea de Terra Szek, însă descoperirile arheologice au pus în lumină urmele locuirii pe aceste teritorii cu mult timp înainte, dovada acestei susțineri stând și în tezaurul descoperit pe teritoriul satului, tezaur ce datează din epoca bronzului. Zona era cunoscută ca una populată de români, mărturie fiind bisericele vechi ortodoxe încă existente și dovezile rămase în urma celor care din diferite cauze s-au distrus de-a lungul timpului. Zona era una tipic așezărilor ardelenești și a făcut parte din partea de nord-vest a Ardealului perioadei Austro-Ungare. După unirea Ardealului cu România în 1918 făcea parte din județul Sălaj, plasa Crasna.

Termenul de „lebădă” se spune că a pătruns în limba română prin slavonescul „lebedi”. Denumirea științifică „cygnus”(lat.) provine la rândul ei din greaca veghe unde semnifica „pasăre închinată lui Apollo”. Dar Apollo era zeul Soarelui la greci, zeul luminii. Legătura dintre lebădă și lumină este însă mult mai evidentă în etimologia termenilor „swan”, sau „schwan”. Jung este cel care a făcut o apropiere între radicalul „sven” și termenul sanscrit „svan” care înseamnă „a fremăta”. În opinia lui Jung „cântecul lebedei nu este decât manifestarea mitică a izomorfismului etimologic dintre lumină și cuvânt”. Toate popoarele Antichității au considerat lebăda o pasăre imaculată, care prin grație, penaj și colorit constituie o vie epifanie a luminii. Ea apare in diferite mituri și legende unde e simbolul femeii frumoase, ori simbolul statorniciei în iubire sau simbolul poetului, al preotului sfânt, al druidului îmbrăcat în alb. Misterioșii hiperboreeni considerau că aceasta pasăre migratoare e  legătura prin care ei comunicau cu popoarele mediteraneene. Se știe că Apollo s-a născut la Delos într-o zi de 7 și că în ziua aceea niște lebede sfinte au ocolit de șapte ori insula, fapt ce l-a determinat pe Zeus să îi dăruiască la naștere, pe lângă liră, și un car la care erau înhămate lebede albe. Se spune că acestea l-au dus mai întâi în țara lor, pe țărmul oceanului, în patria vânturilor dinspre miazănoapte, la hiperboreenii ce trăiesc sub un cer pururi senin.

În lumea celtică, orice făptură de pe tărâmul celălalt care dintr-un motiv sau altul pătrunde pe tărâmul acesta, ia înfățișarea lebedei. De aceea și Banshee apare cu chip de lebădă și de aceea ea simbolizează stările superioare sau angelice ale ființei umane pe cale să se elibereze și să se întoarcă la Principiul Suprem.  Într-o poveste a lui Andersen, bobocul cel urât devine lebădă, într-o altă poveste a lui,  o fată  vrăjită,  sângeroasă, se înfățișează sub forma unei lebede negre. Se îndrăgostește și, din dragoste pentru soțul ei, va găsi antidotul blestemului prin scufundarea de trei ori în apa purificatoare. În miturile egiptene, lebăda clocește „oul lumii”, poate și pentru că lebăda semnifică unirea contrariilor apă/foc, pamânt/apă. Tot din ou s-au născut și Dioscurii, după ce Zeus a sedus-o pe Leda. Și, desigur, în ou cu ei era și frumoasa Elena, cea care va stârni Războiul Troian.

Cântecul de lebădă are și el o simbolistică bogată. Este cântecul plecării…, dar și cântecul chemării la împreunare…poate fi interpretat astfel ca un jurământ elocvent al unui îndrăgostit…, fiindcă atunci când iubirea moare, sufletul moare…, că lebăda moare cântând și cântă murind…

Vasul descoperit, vechi de peste 3000 de ani, este întradevăr o realizare de înaltă măiestrie tehnică și artistică, întrucât producerea lui presupune cunoștințe tehnologice solide pentru obținerea tablei din lingouri de metal prin încălzire și batere până se obținea o foaie de tablă suficient de subțire încât să poată fi modelată și apoi îmbinată cu ajutorul niturilor de bronz pentru a fi complet etanșă. Vasele de bronz de tipul celei descoperite la Sâg aparțineau elitei epocii bronzului și primei epoci a fierului, preoți sau lideri militari și erau folosite la festivități și ceremonii unde sacrul și profanul se împleteau profund. Din acest vas-situlă se puteau lua lichide pentru ablațiune sau stropire, cu cele trei cești-fiale. Din păcate nu știm care sunt celelalte elemente componente ale descoperirii de la Sâg din 1972, spre a ne putea face o idée, sau a avansa o ipoteză credibilă. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*