Cârmuiți de-o prăpădită „elită”…

Văzând uriașul dezastru cu care se confruntă planeta (poluare, felurite și frecvente crize, îmbuibare la cei puțini și foame la cei mulți – în fiecare oră mor de foame peste 500 de pământeni, omenie cu paharul, ticăloșie cu carul, pandemie prelungită, propagandă îndrăcită, tâlhărie nesfârșită), oamenii cu minte și simțire au două opțiuni: ori își revizuiesc din temelii cunoștințele și raporturile cu lumea actuală (o lume în care toate cele au fost date peste cap – răul a detronat binele, minciuna a luat locul adevărului, nedreptatea dă cu tifla dreptății, satanicul se războiește cu divinul și urâtul dă la cap frumosului), iar în acest chip antiuman și anticreștin au șansa să fie văzuți ca (ne)vrednici cetățeni progresiști (!) ai globalismului în ascensiune și ai corectitudinii politice în expansiune, ori (derutați și scârbiți de haosul prezentului) le dau dracului pe toate, în primul rând smintitele „binefaceri” ale acestei civilizații de rahat, apoi se retrag în ei și în soteriologia credinței sincere, astfel făcând dovada (pentru ei și cei dragi, nicidecum pentru vulgul ahtiat după manele și belșug exterior) că s-au angajat pe anevoiosul drum al înțelepciunii, drum ce urcă spre îndumnezeire.

Iată o introducere ce ar putea să se constituie în nucleul moral-spiritual și educațional al unei societăți în derută, așa ca nătânga noastră nație postdecembristă, unde se stă în teorie admirabil și în practică detestabil. De pildă, în absolut toate campaniile electorale, catindații le promit marea cu sarea tuturor românilor, dar îndeosebi alegătorilor conștiincioși și cu foarte puțin discernământ politic, care – mai degrabă învinși decât convinși de insistențele demagogilor – cu regularitate dau uitării faimoasa spusă a lui Mark Twain din urmă cu un secol și jumătate („Dacă prin votul nostru am putea să schimbăm ceva, nimeni nu ne-ar lăsa să votăm”), pentru ca după încheierea circului electoral și, desigur, după ce politrucii s-au văzut cu sacii în hodorogita căruță a puterii, tragica realitate a celor zdravăn păcăliți să reintre în „normalitate”: prin taxe și impozite ruinătoare (multe dintre acestea ingenios mascate) să se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și putrezi de bogați (ciocoi fără obraz, care bagă bani murdari în campaniile electorale, pentru ca pe urmă să-și scoată însutit cheltuielil prin scandaloasele afaceri încheiate cu statul nostru corupt și nevolnic, servicii secrete ineficiente, judecători abili și necinstiți, procurori lacomi și fără rușine, generali și polițiști fără caracter, pe scurt, temelia indestructibilă a statului paralel și atotputernic), cu scopul mârșav nu doar de-a menține starea nenorocită a naivilor de dinaintea alegerilor trucate, ci chiar de-a le face viața acestora mai grea prin scumpiri și inflație galopantă (inflația în România lucrului execrabil făcut a ajuns acuma la 14 la sută, ceea ce înseamnă cam dublul inflației din restul Uniunii Europene, grobian motiv pentru matusalemicul guvernator Manole al Băncii Naționale, poreclit Mugur Isărescu, de-a le recomanda românilor disperați „să consume ceai de tei”), nu în ultimul rând prin neindexări (chit că există lege în acest sens), majorări ale veniturilor cu țârâita, adică mult mai mici ca rata inflației, și – firește – prin eterna scuză postdecembristă cu „greaua moștenire” lăsată de politrucii anteriori, deși toate cârmuirile (liberale, pesediste și în cele mai năstrușnice combinații imorale, inclusiv între extremele eșichierului politic) au pus umărul la crucificarea României, în primul rând prin corupție, incompetență și hoție, pe urmă prin desființarea complexului economic antedecembrist (întreaga flotă maritimo-fluvială, care – după spusele specialiștilor – se situa, la capacitatea transportului, pe locul patru în lume, peste 1200 de mari întreprinderi industriale cu institutele lor de cercetări aplicate, toate institutele/centrele de cercetări fundamentale), înstrăinarea/vinderea a circa 50 la sută din suprafața agricolă a țării (a se citi „la prețuri derizorii”, că doar de aia s-au repezit la pleașcă atât șnapanii vestici, cât și cei estici), închiderea, la comanda euro-atlantică, a tuturor minelor din țară (inclusiv a minelor extrem de rentabile, precum cele de la Breaza, unde aurul se găsește în stare nativă), sălbatica decimare a pădurilor, expatrierea a peste cinci milioane de români (cea mai mare înstrăinare din întreaga noastră istorie agitată și multimilenară, cu certitudine că și din istoria pașnică a omenirii), datoria externă de peste o sută de miliarde euro (România a fost preluată de gașca lui Ion Iliescu fără un cent datorie externă, ba chiar cu creanțe de peste cinci miliarde dolari), nu în ultimul rînd mătrășirea tuturor cooperativele agricole de producție și a întreprinderile agricole de stat (în acest imbecil avânt „revoluționar” a dispărut singurul institut de selecție și ameliorare a rasei brune de la Sighetu Marmației), fapt care cu necesitate a dus la punerea întregii noastre agriculturi (horticultură, creșterea animalelor) pe butuci, cu cele două inevitabile și catastrofale consecințe pentru întreaga nație prezentă și viitoare: (a) Demotivarea, dezrădăcinarea și, în final, depopularea satelor, adică lichidarea demonocratică a țăranilor, clasa despre care până în urmă cu 80-100 de ani se spunea cu mândrie că reprezintă talpa țării (filiația, de altminteri, este următoarea: țărână→țarină→țăran→țară); (b) Circa 70 la sută din alimentele de pe mesele românilor postdecembriști sunt cancerigene și se cumpără de la străini pe bani împrumutați tot de la ei (desigur, împrumuturi cu cea mai mare dobîndă, atâta timp cât României i se aplică un maximum de risc economic și politic), cu toate că avem un pământ bun de uns pe pâine, care în condiții normale și prospere, precum neperechea (pentru noi) perioadă interbelică, ar putea nu numai să hrănească ecologic întreaga nație română, ceea ce ar duce de îndată la substanțiala îmbunătățire a sănătății cetățenilor și la eliminarea presiunii pusă actualmente pe sistemul sanitar, implicit la o consistentă economie de bani publici, ci ar crea și importante disponibilități pentru export. A nu se uita că în perioada interbelică, când România era declarată țară eminamente agricolă, cu toate că nivelul de trai din anul 1938 n-a fost atins nici măcar după aproape o sută de ani, mai bine spus țăranii români de-atunci, cu modestele mijloace agricole de la acea vreme, asigurau cerealele/pâinea pentru încă vreo 80 de milioane de europeni…

La toate aceste catastrofe naționale, generate de nepriceperea și corupția cârmuitorilor mari și mici (cu cât ipochimenul are o funcție mai importantă, cu atâta paguba produsă țării este mai mare), nu pot să nu adaug sistematicul asalt, direct și indirect, al globaliștilor și sculelor lor alogeno-naționale împotriva tradițiilor și credințelor românești, a educației, sistemului de sănătate (vezi dezastrele înfăptuite de pandemie, cu ceva timp înainte de gripa aviară și porcină) și a identității, în principal de pretinsa modernizare a învățământului românesc postdecembrist (prin reducerea dramatică a orelor de limba română, istorie și geografie națională, prin eliminarea limbii latine din programa școlară, „moda” manualelor alternative și lamentabil înjghebate, exagerata importanță acordată pseudoștiințelor de felul educației sexuale și încurajarea cosmopolitismului de factură globalistă, la pachet cu veștejirea sentimentelor patriotico-naționale etc.), toate astea ducând pe meleagurile noastre (cu siguranță peste tot în lumea asta prost cârmuită) la alarmanta creștere a numărului de analfabeți funcționali și de falși culți, de care – culmea! – nu scapi nici în viața de zi cu zi (instituțiile sunt doldora de alde ăștia), nici la tembelizor, în presa scrisă sau în lamentabila cultură mioritică.

Iar acuma, când nenorocitele astea de lucruri postdecembriste sunt vizibile chiar și de către nevăzători (că, de pildă, grosul românilor o duce mai prost ca toate națiile din neunificata Uniune Europeană, în pofida imenselor daruri făcute lor de către Atoatefăcător – aur, argint, neferoase rare, pământ mănos, bogată rețea de ape curgătoare, ieșire la mare, păduri, munți prietenoși, petrol, gaze), vine sasul K. Iohannis și se răstește la români, deoarece ei încă n-au înțeles că sărăcia generalizată (repet, cea mai paradoxală și mai nesățioasă din UE), inflația galopantă (cea mai vânjoasă din același organism suprastatal) și criza energetică, nu se datorează sculelor penelisto-pesedisto-udemeriste, moșite de el și cârmuite în prezent de generalul plagiator Nicolae (Mă)Ciucă, ci pandemiei și – îndeosebi – lui Vladimir Putin, care – în pofida atâtor sancțiuni îndreptate de occidentali împotriva Federației Ruse (căci ei sunt „prietenii” din interes ai aproximativelor democrații de tip colonial) – se încăpățânează să continue războiul nimicitor și deja pierdut împotriva ucrainenilor.

Da, fiindcă între timp (a se citi „de la invazia din 24 februarie”), ucrainenii au fost absolviți de către euro-atlantici de orice vină politico-pământească, inclusiv de modul oribil în care au tratat (premeditat și ani la rând) soarta naționalităților conlocuitoare (români, ruși, unguri, slovaci, polonezi etc.). Și totuși, poate că unii dintre ei, mai ales liderii politici, trăiesc cu falsa impresie că destoinicia și (in)corectitudinea lor politică reprezintă motivele pentru care primesc ajutoare masive (tehnică militară, echipament, bani, medicamente, voluntari) de la occidentali, când de fapt războiul din Ucraina este o altă încleștare (de data asta pe viu) dintre Vest și Est, cu armele occidentalilor (inclusiv cele trimise de imprevizibila și pragmatica Germanie) și cu sângele tuturor ucrainenilor, militari și civili, care din 2014, data ocupării Crimeii de către ruși, nu numai că au fost înarmați până în dinți, dar chiar au fost școliți/instruiți de către ofițerii anglo-americani.

Vasăzică, la fel ca în toate confruntările militare anterioare (prima și cea de-a doua conflagrație mondială, respectiv războaiele din Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Serbia, Siria), conflictul din Ucraina este întreținut atât de orgoliile politico-militare (Rusia putiniană vrea să demonstreze cu tot dinadinsul că-i o mare putere mondială, americanii și aliații lor se fac luntre și punte să arate lumii că, după dispariția Uniunii Sovietice, moștenitoarea ideologico-spațială și politico-militară a acesteia este realmente un colos cu picioare de lut), cât și de colosalele interese financiare ale fabricanților de armament și de moderne accesorii militare.

Iar istoria ne face cunoscute următoarele două axiome, care – în pofida propagandei înverșunate împotriva neprietenilor, în principal împotriva americanilor, și a belicoaselor declarații kremliniste, ar trebui mereu să stea în atenția lui Putin și a ciracilor lui conjuncturali: (1)Relațiile internaționale sunt astăzi atât de strânse și determinante, încât chiar statele cele mai mari și mai bogate ale lumii (SUA, Rusia, China, India, Brazilia) nu se pot izola prin anomalia numită autarhie; (2)Când cele mai dezvoltate state ale lumii actuale (Grupul G7: SUA, Canada, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia) și numeroșii lor aliați planetari (Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Spania, Portugalia, Danemarca, Cehia, Slovacia, Suedia, Finlanda, Polonia etc.) își unesc forțele politico-economice împotriva unui rebel (Rusia în cazul de față), căci asta este marea reușită a nerodului de Putinel, victoria aliaților, la fel ca în al doilea război mondial, nu numai că este o chestiune de timp (săptămâni, poate luni), dar ea va ilustra totodată întregii lumi superioritatea tehnicii militare occidentale.

Altfel spus, asta va însemna pentru Rusia o înfrângere pe termen lung: își va reface anevoie industria de război și, în tot acest timp, nu va mai fi marele furnizor de armament „modern”, de dinaintea invaziei Ucrainei, pentru țările emergente sau subdezvoltate din Asia (China, India), Africa și America latină. Firește, în cazul în care, aidoma Uniunii Sovietice, Federația Rusă nu va dispărea pentru totdeauna, după război, de pe harta lumii…

În concluzie, prăpădita „elită” a cârmuitorilor la vedere (la nevedere sunt globaliștii, francmasonii, sioniștii și iluminații) este, zic eu, formată din cinci „grei”: senilul Joe Biden, neinspiratul căpos Vladimir Putin, dubiosul globalist Emmanuel Macron, necușerul teribilist Boris Johnson (toți aceștia sunt liderii unor puteri nucleare) și sinistrul Xi Jinping, autocratul bolșevic al Chinei, unde se continuă „purificarea” politică și atrocea sclavie a indezirabililor, respectiv unde, chiar în aceste zile, din cauza Coronavirusului sunt realmente întemnițați în case sau blocuri zeci de milioane de chinezi din zona Shanghai, cărora dronele le repetă în mod cinic și frecvent-obsesiv: „Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate!”

În ceea ce mă privește, eu n-am pic de încredere nici în acești „grei” ai lumii actuale, cărora ciracii ipocriți și lingușitori le încântă urechile cu rolul lor providențial de a-i face fericiți pe toți concetățenii (de exemplu, venitul mediu lunar pentru majoritatea siberienilor din Federația Rusă este de 40 dolari, iar pentru grosul chinezilor chiar mai mic), concomitent cu importantul rol ce le revine pe plan internațional la instaurarea păcii, libertății, egalității și dreptății, o lume în realitate complet dată peste cap de ei (Putin, de exemplu, este la cârma Rusiei de peste două decenii) sau de predecesorii lor. După cum n-am încredere nici în lideri de rang inferior, precum al nostru mare molâu și ticăit, care va rămâne în istoria contrafăcută a României ca exemplar (sic!) executant al ordinelor primite de la Washington și Bruxelles…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*