Vlad Mischevca – „Între pace și război”

La 16/28 mai curent se împlinesc 210 ani de la semnarea Tratatului de pace de la București de către reprezentanții Porții Otomane și ai Imperiului Rus, în conformitate cu care partea din stânga Prutului a Principatului Moldovei (denumită, ulterior, Basarabia) a fost anexată de marele vecin de la Răsărit. Pe parcursul timpului, această mare nedreptate istorică a generat și continuă să genereze abordări și interpretări controversate atât în mediile științifice, cât și în cele politice și informaționale.

Pornind de la locul distinct pe care îl ocupă interpretarea științifică a actului din 1812 în lanțul succesiunilor istorice și politice majore ce au (pre)determinat destinul populației dintre Prut și Nistru, exercitând complicate influențe asupra întregului spațiu românesc, unul din obiectivele prioritare ale istoricilor din Republica Moldova, de la proclamarea independenței de stat și până în zilele noastre, a constat în reconstituirea, evaluarea și aprecierea academică, în baza surselor documentare, a împrejurărilor istorice, militare, politice, juridice, diplomatice, regionale și internaționale, culturale și confesionale ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus, precum și interpretarea științifică a consecințelor acestei dezmembrări de țară și a evoluțiilor istorice ale străvechiului pământ românesc dintre Prut și Nistru.

În această ordine de idei, editată la împlinirea a 210 ani de la semnarea fatidicului Tratat de pace ruso-turc de la București, din 16/28 mai 1812, prin care hotarul dintre Imperiul Otoman și cel Rus devenea râul Prut, – acest lucru însemnând anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru curții imperiale a Romanovilor -, noua lucrare a cunoscutului istoric dr. Vlad Mischevca[2] s-a bucurat de aprecieri elogioase din chiar momentul lansării, eveniment produs în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova în ziua de 22 martie curent.

Pornind de la adevărul că problema basarabeană, „chestiunea Basarabiei și Bucovinei” constituie „cea mai adâncă rană națională românească”, „cea mai critică dintre problemele teritoriale lăsate moștenire generației prezente de Chestiunea Orientală” și punând la bază informații conținute în lucrările publicate de-a lungul anilor – 15 monografii și peste 150 de studii și articole – la care s-au adăugat, între timp, noi interpretări istoriografice și documente originale investigate în arhivele din Federația Rusă, România, Franța, Turcia (unele parțial publicate, altele inedite), istoricul Vlad Mischevca tratează, în noua sa lucrare, un segment cronologic mai vast, cuprins între anii 1774 și 1812, reprezentând o perioadă decisivă a istoriei politico-diplomatice a Principatelor Române. Este așa numita perioadă fanariotă (1711-1821), apreciată cu justificat temei drept una de „decădere statală pentru Moldova”, în cadrul căreia s-a văzut ciopârțită fără milă, prin transformarea regiunii Hotinului în raia otomană (1711), prin anexarea Bucovinei la statul Habsburgilor (1775) și prin ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812).

Indiscutabil, subiectele abordate de autor în monografia prezentată pune în evidență una dintre cele mai importante și actuale probleme științifice privind istoria politică a Moldovei, ținând de cunoașterea obiectivă a dramaticului act de nedreptate comis la 1812 – moment crucial al istoriei naționale ce a influențat și continuă să influențeze procesul dezvoltării istorice a românilor de la est de Prut. Întreaga analiză a autorului confirmă într-o deplină măsură actualitatea spuselor prof. Constantin Giurescu: „cu răpirea Basarabiei începe marea dramă a istoriei noastre contemporane și problema cea mai grea a politicii noastre externe: relațiile cu Rusia”.

Sunt, așadar, pagini dramatice de istorie națională, existând întotdeauna riscul perceperii lor dintr-o perspectivă preponderent emoțional-sentimentală. Fiind un reputat specialist în domeniul epocii fanariote, dr. Vlad Mischevca reușește să evite cu succes această capcană, analizând la rece complicatele jocuri politice ale Marilor Puteri din acea perioadă (Turcia, Austria, Rusia), dar și a celorlalte state cu un cuvânt greu de spus în politica sud-estului Europei (Marea Britanie, Franța), valorificând atât surse documentare primare, cât și o vastă bibliografie a problemei, reușind, în așa mod, să reconstituie istoria perioadei respective într-o manieră obiectivă și echilibrată, din perspectiva tuturor părților implicate în acele evenimente.

Din acest punct de vedere, chiar dacă pentru Țările Române epoca fanarioților a fost, în multe privințe, un veac al decăderii lor statale, autorul lucrării consideră, pe bună dreptate, că aceasta s-a înscris în analele istoriei drept o perioadă în care „Principatele Române au intrat ferm și ireversibil în sistemul politic continental”, promovând, așa cum au observat și contemporanii acelor evenimente, „o politică activă, proprie, disimulată, modestă, dar hotărâtă, abilă, consecventă”. Amendând considerabil imaginea domniilor fanariote, prezentate până către începutul secolului al XX-lea, nu mai mult decât „un întunecos șir al domnilor fanarioți, început cu Nicolae Mavrocordat la 1711 în Moldova și la 1716 în Muntenia” (Al. Vlahuță), istoricul Vlad Mischevca nu se limitează doar la aspectul activității unora dintre domnii fanarioți care s-au perindat pe tronul Moldovei în perioada 1774-1812, ci le investighează deopotrivă genealogia, studiile, cariera etc., confirmând justețea concluziei acad. Ioan-Aurel Pop, care constată că „Fanarioții au fost și răi, și buni, ca toți oamenii, dar unii dintre ei ne-au legat sau relegat – paradoxal – cu Europa vestică, cu lumea civilizată, cu iluminismul și cu despotismul luminat”.

Constituind o importantă și originală contribuție la studierea activității domnilor fanarioți în cadrul rivalității Marilor Puteri și a rolului lor – în special a familiei Ypsilanților și a Moruzeștilor – în contextul Războiului ruso-turc din 1806-1812, a politicii Marilor Puteri față de Principatele Române, lucrarea istoricului Vlad Mischevca îndeamnă, prin chiar titlul ei – „Între pace și război” – la o profundă reflecție asupra valorii păcii în sine, avertizând asupra inadmisibilității războiului și condamnându-l din toate punctele de vedere.

Lasă un răspuns