Memorialistica, pagină de istorie în cărțile lui Ilie Serediuc

Nu de mult am primit de la inginerul și scriitorul Ilie Serediuc două cărți, romane editate în condiții grafice deosebite. Prima carte pe care am citit-o se intitulează „Anul tigrului de oțel“, dedicată părinților, bunicilor autorului și rudelor apropiate, dar și, în memoria prietenilor și colegilor apropiați „plecați în lumea celor drepți“. Autorul care a publicat până în prezent cărțile: „Am construit pentru Sadam“, „În sudul Caucazului“, carte premiată de Liga Scriitorilor și „Cinci ani în delta Volgăi“, ține să precizeze că romanul despre care facem vorbire a fost scris în timpul acestei crunte epidemii din perioada toamna-primăvara anilor 2020-2021. Cartea se deschide cu o prefață intitultă „Generația de oțel“, semnată de Romeo Romila, care subliniază că „personajele sunt creionate simplu, în tușe ferme, cu umor și multă căldură umană“. Cartea este structurată în cinci capitole: Capitolul I-Bunici și părinți, cap. II -Anul 1950, luna iulie, cap. III-Liceul „Ștefan cel Mare“, cap.IV-Iașul celor șapte coline, cap.V- Sfârșitul studenției, În loc de Postfață – „Amintiri ce nu se pot uita“, încheindu-se cu „Note bibliografice“. Observăm că simțul realist al autorului se desfășoară fără nici-o opreliște, robust în concepție și cu investigație credibilă în trecutul vieții sale. Capitolele cărții sunt practic perioade din viața autorului ce dau nota autobiografică a cărții, un crescento al firului epic fiind în concordanță cu evoluția vârstei celui care a scris narațiunea. Cartea poate fi considerată și un jurnal de călătorie prin propria-i viață care poate fi privită și ca un roman al individului descoperitor de geografiile vieții.

Întreaga arhitectură a cărții se sprijină pe o mișcare sempitermă a propriei vieți a autorului, cu toate că acesta rememorează perioade de mult trecute în umbra uitării. Pitorescul provenit din valori ale întâmplărilor, din situații cu o trăsătură evidentă de permenent și, de asemenea, din mentalități simpatetice, toate sunt elemente ce dau culoare acestui tablou amplu a vieții exprimată prin cuvinte. Imaginea lirică a primului capitol vibrează ca un arpegiu, duios a doină despre viețile bunicilor și ale părinților, ce lasă în urmă un bob de rouă în colțul ochiului.

Înserarea unor fotografii, a unor scrisori ale prietenilor, dau autenticitate cărții ce oscilează ca structură epică între jurnal și roman autobiografic, caracteristică care se încadrează în genul epic ce cuprinde totalitatea operelor literare, populare și culte, în proză ori versuri, acolo unde ideile autorului sunt exprimate în mod indirect prin intermediul acțiunii și al personajelor implicate în derularea evenimentelor ce sunt plasate într-un anumit timp și spațiu. Modul de expunere predominant al genului epic este narațiunea. Personajele sunt desene în culori calde ce emană sentimente empatice, paticipând la narațiune precum oamenii din tablourile lui Francisco José de Goya y Lucientes. Remarcabilă este adeseori senzația de comunitate istorică, aflată în raporturi stricte cu parimiile de peste an și cu datinile perene.

Romanul este o narațiune costumbristă, care este un curent artistic spaniol, ce a început să se manifeste cam pe la mijlocul secolului al XIX-lea cu precădere în literatură, dar și în pictură, redând în operele lui caracteristice scene de viață și moravuri (din cuvântul spaniol „costumbre”, care înseamnă „obicei”, „morav”). Diferența dintre costumbrism și realism este că intenția costumbriștilor este doar cea de a descrie realitatea, fără a urmări o critică socială. Apreciez fidelitatea observației, a autorului care are vocația pitorescului. Nu pot să închei rândurile despre această carte dacă nu amintesc aforismul lui Pablo Neruda: „Poate ca n-am trait in propriul meu corp; poate ca am trait viata altora… Viata mea este o viata facuta din toate vietile: vietile poetului”.

Al doilea roman primit de la scriitorul Ilie Serediuc, intitulat „Constructor în cuibul salamandrelor” este o oglindă concavă în care se concentrează imaginile, pentru a fi redate cât mai fidel. Romanul structurat în cinci capitole, are o prefață semnată de Martha Eșanu, membră în Colegiul Director al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași Nord-Est, și se încheie cu un „buchet” de „Impresii din Sudul Caucazului” de Aurelia Oancă“, „Întrebarea unei generații“ de Romeo Romila, “Cuvântul primului cititor “ de Ioana Serediuc, încheindu-se cu „Note bibliografice“.

Citind această carte semnată de Ilie Serediuc mi-am adus aminte de aforismul lui François René de Chateaubriand care spunea: „Atata timp cât inima păstrează amintirile, spiritul este ferit de iluzii.” Romanul păstrează aceași calitate de memorii, în care se desfășoară, ca de pe un tambur filmul ce cuprinde secvențe din viața și munca neostenită a petroliștilor și constructorilor români în condiții geografice diferite și situații meteorologice extreme.

Autorul face o retrospectivă a istoriei extracției petrolului în județul Bacău, subliniază că în anul 1840 s-a inaugurat prima rafinărie din Țara Românească la Lucăcești.

Viața de inginer și-o începe la secția de Drumuri și Poduri Moinești, ca inginer stagiar, apoi se mută la Tescani a cărei istorie este evidențiată de autor, scriind că vornicul Ștefăniță Roset cumpără un teren în zonă, după care a făcut din această zonă loc de întâlnire și discuții culturale cu oamenii intelectuali ai vremii.Despre bogata istorie a Tescanilor, scriitorul dezvoltă istoria acestui loc cu multă pasiune, amintind de Măruca Cantacuzino, George Enescu, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran Mihai Sebastian etc. Aceste pagini sunt scrise cu vibrație sufletească înaltă semn că inginerul Ilie Serediuc este un mare iubitor de cultură. Cu aceași pasiune și emoție scrie despre întâlnirile sale cu părinții și rudele sale din județul Suceava.

Un capitol important este cel intitulat „Oameni care au făcut istorie“, aici autorul rememorează perioada când a organizat în localitatea Slobozia o bază de producție a Direcției de Drumuri și Poduri Bacău. Aceasta se afla pe malul lacului de acumulare Belci. Fiind un iubitor de istorie, autorul acestei cărți relatează despre luptele care s-au dat în localitățile din Bacău și Vrancea din perioada Marelui Război cum se numea cel din 1917-1918. În capitolul IV autorul redă cu multă minuțiozitate istoria petrolului din România, relatând că întotdeauna constructorii au colaborat bine cu petroliști. Fotografiile înserate în paginile cărții aduc un plus de autenticitate romanului.

Cele două cărți sunt adevărate fresce a unor realități trăite, în care descoperim o mare preocupare profesională pentru meseria de inginer, acestea fiind opera unei vieți. O viață care acum continuă prin scris, pentru a lăsa posterității o operă ca să le vorbească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*