Există o vorbă pe care nu o contest: „Cherchez la femme”, dar studiile, cercetările și experiența, m-au făcut să mai țin seama și de „Cherchez le juif”. Studiind lumea creștină (sau pretins creștină), constat că în UE, SUA, Marea Britanie și sateliții săi (Canada, Australia și Noua Zeelendă) în fruntea politicii, băncilor, presei și topului miliardarilor găsim evrei. Și nu numai acolo, ci și în Rusia și Ucraina! Dar haideți să vă prezint întîi de toate lumea bogătașilor planetei, așa cum am cunoscut-o eu.
O examinare a originilor primilor 300 de miliardari ai lumii în anul 2005 conform clasamentului Forbes, arată că dintre aceştia 34 erau evrei americani, cinci evrei ruşi, cîte trei erau evrei din Israel şi Franţa, cîte doi erau evrei din Canada şi Marea Britanie iar cîte unul evreu din Australia, Spania, Brazilia, Africa de Sud şi Hong Kong. În total, cel puţin 54 (18 la sută) dintre cei mai bogaţi oameni din lume erau evrei, răspîndiţi pe toate continentele. De precizat faptul că aceştia sînt doar cei a căror origine evreiască este recunoscută, oficială şi incontestabilă, verificată conform biografiilor întocmite de Wikipedia (Keith Rupert Murdoch de pildă nu a fost luat în calcul întrucît Wikipedia nu îl menţionează ca evreu, deşi numeroase materiale de pe Internet arată că mama sa era evreică irlandeză). Dar mai mult decît atît, evreii sînt foarte orientați prin căsătorie. De pildă, cea mai bogată femeie din lume (prin moștenire), Françoise Bettencourt Meyers, s-a măritat cu evreul Jean-Pierre Meyers. Sau evreica Rita Laura Kadoorie, sora miliardarului evreu din Hong Kong Michael Kadoorie, măritată cu miliardarul creștin britanic Ronald McAuley (tot din Hong Kong). Ca să nu mai amintesc faptul că la ultimele alegeri americane, s-au confruntat numai socrii de evrei (Donald Trump cu Hillary Clinton și apoi cu Joe Biden).
În plus, perioadele de criză care sărăcesc și mai mult pe săraci sau îi împing la sinucidere pe unii bogați (ca de pildă miliardarul german Adolf Merckle, locul 96 în lume în anul 2007 cu o avere de 9,2 mlrd. $ şi care s-a sinucis în ziua de 5 ian. 2009), a fost foarte profitabilă miliardarilor evrei. Provocată în SUA de corupția băncii evreiești Lehman Brothers dar și a unor evrei escroci (în primul rînd Bernie Madoff), criza s-a extins din cauza globalizării în întreaga lume distrugînd nenumărate familii. Și totuși, în urma crizei, unii au cîștigat. În primul rind este vorba de 4 evrei din topul miliardarilor planetei: „Aceştia sînt evreii americani Michael Rubens Bloomberg, primarul oraşului New York (de la locul 68 cu 11,5 mlrd. $ la locul 17 cu 16 mlrd. $), speculantul financiar George Soros (de la locul 101 cu 9 mlrd. $ la locul 29 cu 11 mlrd. $) şi investitorul Ronald Perelman (de la locul 89 cu 9,5 mlrd. $ la locul 35 cu zece mlrd. $). Un al patrulea evreu american, John Alfred Paulson (ns. 1955, căsătorit cu o româncă), a intrat pentru prima dată în top 100, pe locul 76, cu o avere de 7,6 mlrd. $. George Soros chiar a declarat cu cinism: „Am o criză excelentă!”.
Și criza pandemico-economică din 2020-2021 a avut atît pierzători (un număr enorm) cît și cîștigători (desigur, dintre cei bogați).
„Potrivit datelor furnizate de platform Buy Shares averea celor mai bogați 10 oameni din lume a crescut în perioada pandemiei de COVID-19, mai exact între 13 martie și 1 decembrie, cu 56,8 la sută, de la 728,5 la 1.140,5 miliarde de dolari.” Cele zece locuri sînt împărțite în mod egal între creștini și evrei, dar pentru economie de spațiu îi nominalizez doar pe cei din urmă: Mark Zuckerberg (+ 55,74 la sută), Larry Ellison (+ 45,28 la sută, Larry Page (+ 31,4 la sută), Sergey Brin (+ 31,69 la sută) și Steve Ballmer (+ 25,25 la sută).
La data de 18 martie 2020, Forbes anunța 2.095 de miliardari. După un an, numărul acestora a crescut la 2.755. Aștept luna viitoare evoluția din ultimul an.
Dacă în cazul conflictului Rusia-Ucraina căutați evreii, îi veți găsi pe ei, dar nu veți găsi nici o explicație. Fiindcă și în Ucraina și în Rusia veți găsi evrei atît în fruntea politicii cît și în topul miliardarilor.
Cine sînt bogătașii ucrainieni? Primul care s-a orientat a fost evreul Viktor Pinciuc – s-a însurat cu fiica longevivului președinte Leonid Kucima, a pus mina pe industria oțelului și a devenit primul miliardar al Ucrainei, dar și politician (două mandate de deputat în Rada între 1998-2006) precum și patron de presă (patru canale TV și cel mai popular tabloid). După retragerea lui Kucima, a pierdut locul întîi în favoarea lui Rinat Ahmetov dar ani de zile pe locurile 2, 3 și 4 (schimbate alternativ între ei) s-au situat trei evrei: Pinciuc, Igor Kolomoiski și Ghenadi Bogoliubov. În top zece miliardari ucraineni mai găsim evrei: pe locul șapte ajunsese Alexei Martinov.
Alt miliardar ucrainean evreu, Vadim Rabinovici, fiind condamnat la închisoare, a fugit în Israel care i-a acordat cetățenia. Apoi, cum se întîmplă cu infractorii evrei, condamnările au fost anulate. Kolomoiski şi Rabinovici au fost iniţiatorii constituirii Uniunii europene evreieşti, iar parlamentul european evreiesc este condus de Rabinovici..
Mai sînt lucruri de spus despre Kolomoiski. Deși legea ucraineană interzice dubla cetățenie, el are cetățenie ucraineană, israeliană și cipriotă – a explicat că legea ucraineană interzice dubla cetățenie, dar nu pe cea triplă… Kolomoiski și-a pierdut de curînd un om de încredere, pe evreul Ghenadi Kernes, primarul Harkovului (funcție în care l-a înlocuit pe evreul Mihail Dobkin, devenit guvernator al regiunii Harkov), care a sprijinit „revoluția portocalie”. În 2014, ca să scape de arestare, el și Dobkin au fugit puțin în Rusia. Acum 14 luni, după o internare în Germania pentru covid timp în care a fost reales pentru un nou mandat de primar, Kernes a murit – cauza? complicații…renale!
În viața lui Kolomoiski există cel puțin un moment nostim, cînd a încercat cu metode evreiești să-i păcălească pe mai marii evreimii europene (găsiți amănunte în biografia lui).
În topul miliardarilor nu figurează (oare de ce?), prințesa corupției (dar favorita și eroina SUA și UE) Iulia Timoșenco a cărei avere uriașă (nimeni nu a reușit să o estimeze) a fost obținută prin afaceri cu gaze naturale, în special în perioada dec. 1999-ian. 2001, timp în care a fost adjunct al primului ministru pentru energie. Prim-ministru al Ucrainei între ian.-sept. 2005 şi apoi între 2007-2010. Bunicul patern al Iuliei Timoşenco, evreul Avram Kelmanovici Kapitelman a fost numit directorul şcolii publice evreieşti din Sniatin (a murit în război). Singura mafiotă ucraineană evreică ajunsă în închisoare.
Un alt miliardar ucrainean controversat, al cărui nume este adesea asociat cu crima organizată, este evreul Dmitri Vasilovici Firtach. Ucraina mai oferă şi pe cel considerat de FBI ca fiind cel mai periculos mafiot din lume: evreul Semion Iudcovici Moghilevici, cetăţean rus, ucrainean, israelian şi ungur, implicat în toate activităţile posibile de tip mafiot. Pe alți miliardari născuți în Ucraina din topul Forbes îi găsim în prezent în alte țări, în special Rusia (Mihail Fridman, Eduard Șifrin, Viktor Vekselberg, Gherman Khan și alții).
Cred că ajunge cu exemplele despre evreii miliardari ucrainieni. Să ajungem și în politică – nu doar la nivel de deputați sau miniștri, ci la nivel de vârf.
Evreul Efim Leonidovici Zviagilski a devenit prim- vice-prim-ministru al Ucrainei la data de 11 iunie 1993, iar între 22 sept. 1993 – 4 iulie 1994 a fost prim-ministru interimar. Un alt evreu, Volodimir Borisovici Groisman a ajuns în anul 2016 prim ministru (anterior, fusese ministrul dezvoltării regionale şi preşedintele Radei ucrainiene). Despre evreica Iulia Timoşenco, fostă în două rînduri prim ministru al Ucrainei, am dezvoltat mai mult într-o nota anterioară. Iar în anul 2019, evreul Volodimir Borisovici Zelenski a fost ales preşedintele Ucrainei.
Zelenski a fost sprijinit de același Kolomoiski de care am pomenit. Tot Kolomoiski (are afaceri și în România) a organizat, finanțat și înarmat unitățile de voluntari în timpul conflictului cu Rusia din 2014. Este evident că acesta urăște Rusia (sau pe Putin?), este la fel de evident că are influiență asupra lui Zelenski. Dar nu știu de unde provine ura lui.
Acum cred că este cazul să trec și la vecini, adică la Rusia.
În 1991 cînd s-a desființat URSS iar la conducerea Rusiei a ajuns Elțin, alcoolic și corupt, acesta s-a înconjurat de consilieri americani evrei. Momentul potrivit pentru jefuirea enormelor bogății ale Rusiei de către „băieții deștepți”. În topul Forbes pentru anul 2005, în primii o sută multimiliardari ai lumii erau cinci ruși, dintre care trei evrei (Roman Abramovici, Mihail Fridman și Victor Vekselberg), iar în continuarea topului 300 încă doi evrei (Alexander Abramov și Mihail Hodorkovski) . Doar că aceștia, ca și cei care îi urmau în top, după venirea lui Putin la putere, au început să fugă din Rusia peste tot în lume – în Israel, în Marea Britanie, în SUA, în Franța…
Au părăsit Rusia în mare fugă mulți miliardari evrei – i-am trecut în revistă în prima mea carte, cu menționarea domeniilor din care s-au îmbogățit.
Asta nu înseamnă însă că Putin ar fi antisemit. Cîtuși de puțin. Au fugit din Rusia miliardarii evrei care se simțeau cu musca pe căciulă, dar nu au fugit toți.
Frații evrei Boris și Arkadi Rotenberg, miliardari, se numără printre cei mai buni prieteni ai lui Putin (Arkadi a fost partenerul de judo al lui Putin și s-a declarat proprietarul palatului de pe malul Mării Negre pe care Alexei Navalnîi l-a prezentat ca fiind al lui Putin). Guvernul britanic tocmai le-a înghețat toate activele pe care le dețineau în insulă. Păi ce e ăsta? Antisemitism?
Evreul miliardar Leonid Michelson, de asemenea apropiat de Putin, este preşedintele şi principalul acţionar al companiei ruseşti de gaz Novatek – se pare că și el va fi supus sancțiunilor internaționale. Primul ministru al Rusiei este evreul Mihail Mișustin. Gazprom, perla economiei rusești este condusă de evreul Alexei Miller. Evreul Iuri Milner este considerat cel mai important investitor în domeniul IT-ului rusesc. Cred că ajunge cu exemplele date.
De altfel, în Rusia, mulți evrei au vrut să îi ia locul lui Putin în fruntea țării, dar fără noroc și fără succes (Vladimir Jirinovski fost Eidelstein, Gari Kasparov fost Weinstein, Irina Muțuovna Hakamada).
Deci am căutat evreii, i-am găsit, dar asta nu ne lămurește cu nimic. Am urmărit în aceste zile, foarte curios fiind, poziția Israelului. Diplomația israeliană s- comportat (evident) foarte diplomatic. Avînd interese dar și comunități în ambele state în conflict era firesc să nu exprime nici o poziție. Ministrul de externe Yair Lapid a recomandat membrilor cabinetului să nu facă declarații pe această temă. Israelul a mulțumit statelor (printre care și România și Moldova) care ajută evreii ucrainieni să-și părăsească țara. Asta este tot ce am reținut. În orice caz, relațiile Israelului cu Putin au fost în permanență excelente. Cine îi urăște pe ruși? Desigur, polonezii și statele baltice – din motive istorice. Dar cine îi urăștă pe ruși dintre liderii mondiali? (pe boul nostru nu îl iau în calcul). Văd doar doi.
Primul este evreul Antony Blinken, secretar de stat al SUA (pe senilul Biden îl pun pe aceeași treaptă cu Iohannis). Al doilea este Boris Johnson, primul-ministru al Perfidului Albion, în venele căruia curge sîngele a șapte-opt popoare, inclusiv de evrei ruși.
Cam asta am avut de scris.
Lasă un răspuns