Indiscutabil, se poate face o istorie a lumii din perspectiva măștii. Nu a exista perioadă istorică în care masca să nu joace un rol important, care să nu fi fost marcată de câte o mască specifică. Evident că rolul măștii a fost mereu acela de deghizament. Primitivii alungau duhurile rele cu ea. Rolul ei în magie și vrăjitorie se datorează ignoranței, stadiului precar al cunoștințelor. Ea acoperă neștiința. Verbul a masca presupune a ascunde ceva, a masca realul, a se sustrage vederii, a camufla. Presupune, de asemenea, ideea de dedublare, de înșelăciune, de a ascunde fața adevărată, identitatea. A avut un rol activ în acțiuni de disimulare. Până la cagule și măștile militare nu a mai fost decât un pas.
Nu e de mirare că rolul ei a fost preluat de artă, în special de teatru, de la tragedia greacă la carnavalul modern. Însă în teatru rolul măștii este acela de a ascunde pentru a dezvălui. Maschează pentru a demasca.
Dar și fără mască, oamenii sunt fățarnici. Dedublarea lor este o caracteristică naturală. Masca nu a venit decât să precizeze mai exact o trăsătură de caracter. Rolul suprem al măștii s-a petrecut în Renaștere, care a culminat cu genul commedia dell’arte, preluat din pre-Renaștere, din teatrul popular, când personajele unui spectacol erau definite prin măști. Masca de commedia dell’arte a ajuns o operă de artă. Veneția păstrează și azi cultul măștilor, într-un muzeu de referință. La fel sunt considerate și măștile populare din spectacolele de Anul Nou, cum sunt cele care defilează anual la Festivalul obiceiurilor de la Sighetul Marmației. Desigur, obiceiul mascării estre infinit, de la balurile mascate la masca clown-ului de circ, care este o masca diferită, prin vopsirea feței cu diferite culori. Fețele pictate au devenit și ele operă de artă.
Masca, cu dublul ei rol, mascarea și demascarea, a fost o constantă a vieții omenești, a istoriei umanității.
Am meditat mult la acest lucru atunci când am scris cărțile Masca lui Eminescu și Măștile lui Caragiale și am demonstat că Eminescu a purtat o mască greu de pătruns, față de Caragiale, care s-a întrecut să poarte varii măști. Au fost ca regele și bufonul. Am pus cercetarea mea sub acest motto din Eminescu: „Totu-i mască pentru mine,/ însumi eu îmi par o mască”.
Niciodată Eminescu nu și-a ascuns figura spre a nu fi recunoscut. Nu a știut ce este aceea disimulare, camuflare, înșelăciune. El a purtat mereu aceeași mască, masca adevărului, a sincerității, a demascarii justițiare.
Și dacă în istorie masca a avut un rol atât de divers, de complex, se datorează expresivității ei, faptului că ea a avut o formă pregnantă, sugestivă. Expresivitatea măștilor a fost pe primul plan, definind omul, epoca, societatea, modul de a fi al oamenilor, fie că purtau măști comice, tragice, măști de bal mascat sau de Halloween.
Numai în această perioadă pe care o trăim (2020-2022), este pentru prima oară în istorie când apare masca pandemică, o mască inexpresivă, medicală, otova, care distruge expresivitatea, implicit identitatrea oamenilor, îi uniformizează. Suntem ca într-o dystopoie de Orwell. Și oamenii nu sunt de acord, își apără libertatea de a fi, de a se manifesta. Și drept reacție, au imaginat fel de fel de măști. Măștilor medicale, șablon, le-au opus măști colorate, măști diverse, pe gustul fiecăruia. Numai în România, jandarmii pandemiei au depistat peste 300 astfel de măști, diferite de cele standard. Da, dar cine nu poartă măști inexpresive, este amendat. Hăitașii atât așteaptă, să te vadă cu o mască de commedia dell’arte. Căci această diversitate aduce aminte de viață, pe când masca standard, de moarte.
Dar, vorba lui Eminescu, „alte măști, aceeași piesă”. Eminescu trăiește dincolo de orice mască. Masca pandemică este identificată cu masca morții. Nimeni nu vede nici o protecție în ea, este inutilă, așa cum se dovedește și vaccinul, dovadă că Pfizer face un nou vaccin pentru noile rădăcini ale coronavirusului, față de care vechile vaccinuri nu mai au nici un efect. Știința medicală este datoare cu o viață față de Eminescu, și cu mii și sute de mii de vieți față de morții pandemici (peste 5, 5 milioane). Sunt curios dacă omenirea va continua să joace orbește aceeași piesă, cu masca morții pe figură.
Lasă un răspuns