Pagini de epopee din istoria aviației militare românești

Faimosul pilot militar Dan Vizanty, n 1944 conducea Grupul 6 de vânătoare de la Popeşti-Leordeni, de lângă Capitală, și a fost artizanul uneia dintre cele mai negre zile ale aviaţiei militare americane, căreia îi doborâse pana atunci 20 de aparate de zbor. Curajul şi măiestria pilotului român, care avea la manşă nebunia unui toreador şi iuţeala unui fulger, l-au făcut unul dintre cei mai temuţi, dar şi mai respectaţi adversari… în aer, atât de ruși, cât și de americani… Pe Frontul de Est, în luptele cu piloţii sovietici, şi-a câştigat renumele de „Lupul Carpaţilor“. După război, a fost aruncat în temniţele comuniste, după care a lucrat ca macaragiu… Salvarea lui a venit târziu, de la… preşedintele Franţei, generalul Charles de Gaulle, care auzise de el, și cu sprijinul căruia Dan Vizanty a părăsit România în 1977… Și nu s-a mai întors niciodată. A murit la Paris, în 1992, la vârsta de 82 de ani.

Pe data de 11 iunie 1944, ziarele americane „Denver Post“ şi „Boston Herald“ relatau despre o înfrângere a aviaţiei de elită a Statelor Unite deasupra teritoriului României, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: 24 de avioane de vânătoare Lightning P-38 au fost doborâte cu o zi înainte, pe 10 iunie 1944, în apropierea câmpurilor petrolifere de la Ploieşti. Ziare din Chicago, Boston, New York şi Washington prezentau imagini cu grupul român de piloți care a făcut prăpăd în rândul aviaţiei militare americane. Erau, de fapt, la manșa super-avioanelor româneşti IAR-80, iar artizanul tactic acestei victorii era românul Dan Vizanty, comandantul Grupului 6 de vânătoare de la Popeşti-Leordeni. Pilotul militar, care a primit, în urma acestei bătălii, renumele de „Spaima Lightning-urilor“, a doborât sau a avariat grav în acea zi 13 avioane de vânătoare americane. Nu întâmplător, analistul american Thomas McKelvey Cleaver, în „Analele Luptelor Aeriene“, a denumit ziua aceea „Blackest Day“ („Cea mai neagră zi“).

Richard „Dick“ Wilsie, aviator american care a participat la raidul de pe 10 iunie 1944, a declarat, potrivit cărţii „Jurnal de zbor“, a aceluiaşi McKelvey Cleaver: „În acea zi, am simţit ca şi cum cerul ar fi căzut peste noi. Erau îteribilii piloți români in frunte cu Năluca argintie! Am simţit-o pe pielea noastră că am fost bătuţi rău de tot“. Dan Vizanty a marcat definitiv în acea zi una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei aviaţiei militare româneşti cu avionul său IAR-80, inscripţionat pe coadă cu numărul 344.

Cum a fost? În zorii zilei de 10 iunie 1944, de la baza aeriană din Foggia (Italia) au plecat Grupurile de vânătoare din Forţa a 15-a aeriană de vânătoare a Statelor Unite. Erau o sută de avioane Lightning P-38 care aveau o singură ţintă: Pentru a putea pulveriza rafinăriile românești, se impunea distrugerea bazei „vânătorilor” argintii de la Popeşti-Leordeni, Ei îi împiedicau bombardierele americane să… distruga rafinăriile din zona Ploieştiului, principala sursă de combustibil a armatei naziste! De obicei atacau… în orb, seara sau noaptea. De această dată, au schimbat planul. La 7-8 dimineaţa, au încercat un atac-surpriză… în valuri… Baza din apropierea Bucureştiului era apărată doar de oamenii lui Vizanty din Grupul 6 de vânătoare, cu escadrilele 59, 61 şi 62. Doar 36 de avioane IAR-80 au putut fi ridicate contra celor o sută de bombardiere americane… pazite fiecare de cate un „vânător”!

Dan Vizanty descrie acest atac, în 1982, în revista franceză „Pionniers“. Printr-un miracol, cum recunoaşte şi el, avioanele americane au fost văzute pe radar de o „santinelă” permanentă aflată în postul de comandă, care a dat imediat alarma. Avioanele româneşti s-au ridicat pe cer în puține minute. Toate! Grupul, era alcătuit din trei escadrile de câte 12 avioane, Și veneau spre Ploiesti 103 bombardiere aproape fiecare păzit de un „vânător”… A fost mobilizată echipa lui Vizanty, conform planului, cu o precizie matematică. Datorită disciplinei piloţilor de vânătoare români, care au plonjat „deodată” cu soarele în spate, au surprins total Da, americanii au fost, de fapt, cei surprinşi…

„Tocmai intrasem în birou să-mi parcurg corespondenţa când… alarmă!?… La ora 7.00?! Surprins pentru moment de ora neobişnuită, îmi iau pistolul de alarmă, ies repede şi lansez racheta verde prin care dau unităţilor mele ordinul de decolare imediată. Eu am decolat după ultima patrulă şi, tăind traiectoria formaţiei, ne-am situat în fruntea ei, continuând să luăm altitudine“, a povestit Dan Vizanty, în revista „Pionniers“. Fără să stea prea mult pe gânduri, Vizanty şi grupul său de aviatori, deşi în netă inferioritate numerică, au plonjat de sus realmente peste Lightning-urile americane. Ceea ce a urmat a fost desprins parcă din epopeile cinematografice hollywoodiene. Surprinzându-i pe americani, doar 36 de avioane IAR-80 au distrus cea mai mare parte din formidabila flotă americană de o sută de bombardiere… Ce povestețte Vizanty:

„Mă aflam atunci la 1.500 de metri altitudine, în fruntea formaţiei şi am auzit codificat în cască: «Atenţie, Paris! Atenţie, Paris! Indieni deasupra cuibului!“. Am recunoscut îndată vocea lui Traian Gavriliu, şeful Biroului Operaţii al Aerodromului, care mă anunţa astfel că avioanele americane se îndreptau acum spre aerodrom… Atunci, am privit peste bord; si văd val după val, la foarte joasă altitudine, formaţiuni de Lightning P-38. Imediat şi fără ezitare, ordon prin radio: «Paris către Paris: 1, 2, 3, atacăm,toti, urmaţi-mă!»“, relata Vizanty, la aproape 40 de ani de la evenimentele de pe 10 iunie 1944. Într-o fracţiune de minut, situaţia s-a răsturnat radical. Noi plonjam de sus. cu cate două ținte in catare… După primul atac, în învălmăşeala care a urmat, principala preocupare a piloţilor români a fost să evite… ciocnirile cu victimele… In vârtejul creat în fiecare clipă, se aflau faţă cu zecile, avioanele americane, încrucişându-se cu viteze uimitoare. „Înmărmuriţi, toţi cei de la sol au fost spectatorii şi martorii acelei lupte unice, parcă la baionetă, în lumina orbitoare a soarelui abia ridicat, de vară. Domina zgomotul exploziilor, în ţăcănitul asurzitor al mitralierelor…

„În urletul fantastic al motoarelor, da, românii atacau repetat, în timp ce, pretutindeni, se înălţau spre cer volutele de fum ale avioanelor doborâte ce ardeau“, descria confruntarea Dan Vizanty în revista „Pionniers“… Cele 36 de IAR-80 româneşti au doborât, în acea dimineață după cifrele oficiale, 24 de fortărețe zburatoare Lightning P-38 și încă pe-atâta avioane de vânătoare. Iar după relatările celor de la sol, au fost avariate decisiv peste 50 de bombardiere și avioane de vânătoare americane. Celelalte au fost puse pe fugă și sau retras, puternic avariate de eroii Grupului 6… Glorioasele bătălii aviatice ale piloţilor români au fost mai multe. Dar adevarataele hetacombe, surprize pentru americani, durau doar 12 -14 minute. Dan Vizanty a doborât personal trei avioane, a lovit şi avariat grav alte zece. De altfel, pilotul român a dat un exemplu fabulos întregului sau grup, aruncându-se nu o data în mijlocul avioanelor americane, mitraliindu-le. A supravieţuit printr-un miracol, chiar după ce un proiectil de 13,2 milimetri a străbătut carlinga aeronavei sale şi a ieşit prin spatele avionului. Doar o manevră genială prin rapiditatea ei a făcut ca Vizanty să scape…

Grupul lui a pierdut în confruntarea de la 10 iunie doar trei aviatori; dintre cei mai buni, după cum îi cataloga acesta. „Ceea ce au făcut cei din grupul lui Vizanty în frunte cu comandantul personal, a fost uimitor. Americanilor greu le-a venit să creadă că o mână de IAR-80 le-a distrus două grupuri de avioane Lightning P-38 cu fuselaj dublu. Prima dată, i-au… creditat ca adversari pe nemţi, dar apoi şi-au dat seama că, de fapt, cei care i-au distrus erau vulturii din Carpați în frunte cu Grupul 6 de vânătoare.

„Și nemtii priveau cu gura cascata! A fost un miracol şi supravieţuirea lui Vizanty, care a atacat singur direct avionul de comandă american şi l-a doborât. Aici a fost „cheia”… Cu toate acestea, cum numai un as al aerului putea să facă, și-a redresat avionul …fumegând şi a condus victorios grupul înapoi la bază“, spunea Gică Mariţanu, fost medic militar şi pasionat de aviaţia militară şi de cariera lui Vizanty.

Firesc, Aviatorii Grupului 6 erau primiţi cu urale la sol. Vizanty a fost nu o data scos din carlingă şi purtat pe braţe! Comandantul aviaţiei române, ministrul Aerului de la acea vreme, generalul Jienescu, când a aflat despre acea teribilă victorie, ar fi izbucnit în lacrimi şi le-a trimis imediat, cu maşina personală, 24 de sticle de şampanie franţuzească, oamenilor din companie. Lui Vizanty personal i-a trimis atunci trei sticle de super-whisky pentru avioanele doborâte în acea zi de acesta… În total, între 4 aprilie 1944 şi 23 august 1944, Grupul 6, avându-l în frunte pe pilotul Dan Vizanty, a doborât pe cerul de luptă al Patriei și zeci de fortăreţe zburătoare B-17 (avioane pline cu muniţie, foarte greu de doborât), bombardiere Liberator B-24 cu patru motoare şi 28 de avioane teribile Lightning P-38.

În prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, IAR-80 era considerat unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare ale vremii! Realizat la Braşov, începând cu anul 1937, IAR-80 făcea parte din categoria monoplanelor super-rapide de vânătoare şi de bombardament în picaj. Primul zbor de luptă al unui IAR-80, foarte modern atunci, a fost înregistrat încă din anul 1939. La începutul războiului, era comparabil în performante cu avionul german Messerschmitt BF 109 (pe care l-a doborât nu o dată!…), cu Mitsubishi A6M Zero din Japonia şi cu Hawker Hurricane din Marea Britanie. La o altitudine de 4 000 de metri, IAR-80 atingea o viteză de zbor superioară având la bord şase mitraliere Browning.

Aviaţia regală română l-a preferat înaintea modelului german Heinkel, începând cu comenzile de IAR-80, la 18 decembrie 1939. A fost depăşit tehnologic abia la sfârşitul războiului, iar în 1955 a fost casat. Dar până atunci a fost briliant!

După anul 2000, cercetătorul american Jay A. Stout, pilot de vânătoare, veteran al operaţiunii Furtună în Deşert, relatează, în cartea sa „Fortăreaţa Ploieşti, Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler“, cu extremă obiectivitate, pe baza unei documentări intense, confruntările aeriene româno-americane, înclusiv bătălia de pe 10 iunie 1944. El subliniază confuziile existente în frenezia luptei: „Un amănunt interesant al acestei bătălii aeriene este faptul că americanii şi-au identificat în mod eronat adversarii ca fiind avioane germane Focke Wulf (FW)-190. Greşeala a fost perpetuată timp de decenii şi a fost corijată doar relativ recent. Modelul românesc IAR-80/81 era puţin cunoscut la momentul acela şi semăna bine cu avionul de vânătoare german. De asemenea, autorul american recunoaşte: „Este probabil ca aviatorii americani să fi confundat avionul românesc cu FW-190 german din alt motiv. Românii nu erau consideraţi la fel de abili sau de formidabili ca omologii lor germani şi este posibil ca americanii să fi considerat că piloţii care-i învinseseră atât de categoric nu puteau fi decât germani“.

Şi pilotul american Herbert „Stub“ Hatch, participant la lupta din 10 iunie 1944, a scris câteva pagini dedicate lui Vizanty şi Grupului 6 de vânatoare în cartea sa „An ace and his angel: Memoirs of a World War II Fighter Pilot“ („Un as şi îngerul său: Memoriile unui pilot de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial), creditându-i cu acea victorie memorabilă, contestată un timp de americani… Până au devenit camarazi, împotriva lui Hitler! Atunci s-au convins: jos pălăria!

O documentare de D.D. Rujan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*