Marele Imperiu, denumit acum din motive de făţărnicie, Uniunea Statelor Libere, îşi trăia din plin adrenalina unui coşmar ce părea că nu se mai termină. O pandemie bine instrumentată mediatic băgase în criză sistemul sanitar, provocase cheltuieli exorbitante care nu dăduseră nici un rezultat, o criză economică, financiară şi socială se adâncea zi de zi, mari surse de venituri bugetare precum turismul sau transporturile secătuiseră de mult, o dezastruoasă politică agricolă prognoza deja criza alimentară, graniţele pârâiau sub presiunea migranţilor ilegali, la est un război cât se poate de concret îşi suna trâmbiţele, preţurile utilităţilor săriseră de mult în aer, inflaţia galopa, iar iarna se infiltra pe sub uşi odată cu lipsa gazelor şi a combustibililor, acestea fiind în mâna altui imperiu cu care nu prea se putea face vreo înţelegere amiabilă. Tensiunile între diferitele segmente sociale cele de natură confesională, etnică sau identitară clocoteau…
Situaţia, părând fără ieşire, determină aleşii reprezentanţi ai naţiunilor să devină filosofi. Îşi aprindeau tacticos trabucurile, suflau spre tavan fumul aromat, se asigurau că veniturile lor nu vor fi afectate şi rosteau cu un aer fatalist:
– Bă, las’ că mai trecurăm noi şi prin clipe mai grele şi, uite, că nu muriră prea mulţi! Ba, dacă ar fi să o luăm altfel, după nenorociri, popoarele s-au înmulţit ca la balamuc, semn că le prieşte. Aşa că hai să mai facem o vizită prin lume că aici e cam împuţită treaba! Şi chiar aşa făceau, crizele îşi vedeau de treburile lor, iar popoarele răbdau fiindcă aşa fuseseră ele învăţate. Ce-i drept, unii rezolvau problemele emigrând şi ei în locuri mai bune, cele cu multă verdeaţă unde nici întristare şi nici suspin… Deci putem spune să se descurcau! Numai că, simţul datoriei, onoarea de a fi reprezentant al popoarelor, cinstea şi corectitudinea nu pieriseră!
La un moment dat, pe când părea că nimic nu mai poate fi făcut, la înalta tribună a înaltului for decizional al Imperiului se ridică, impunătoare şi cu foc în priviri precum o mitică walkirie doamna reprezentant a minorităţilor sexuale. Sub vibraţia vocii ei tunătoare microfoanele transmiseră un mesaj salvator către întreaga lume:
– Nefericiţilor, sursa tuturor relelor este imbecilitatea celor care ţin la nişte tradiţii total periculoase pentru democraţie, libertate şi prosperitate, visul nostru milenar! De acum înainte nu vreau să se mai perpetueze acele urări lipsite de sens pe care le zbiară toţi troglodiţii la sfârşitul anului precum că, „La mulţi ani”, „Sărbători fericite”, Crăciun fericit”, „Feliz Navi-dad”, „Merry Christmas”, „Joyeux Noël”, „Fröhliche Weihnachten”, „Buon Natale”, „Kellemes Karácsony”, „Zalig Kerstfeest”, ori alte tâmpenii moştenite de la străbunici analfabeţi! Aceste obiceiuri nefaste afectează profund conceptul de unitate, acela exprimat pe vremuri prin sintagma: „într-un gând şi o simţire”, garanţia succeselor noastre viitoare, a depăşirii tuturor greutăţilor şi provocărilor care ne stau în faţă.
Şi, având în vedere că noi, aleşii popoarelor, în această perioadă din an suntem în vacanţă, propun ca singura urare folosită să fie: vacanţă fericită, rostită desigur într-o singură limbă, cea mai frumoasă şi mai muzicală din întreg imperiul: „Schöne Ferien!”.
Fermitatea cu care au fost rostite ultimele cuvinte îi făcu pe aleşi să tresară din moţăială şi să aplaude frenetic. Nu ştiau ce şi nici de ce, dar cum camerele de înregistrare prindeau fiecare gest, iar doamna era recunoscută pentru caracterul ei mizerabil, nu era de preferat să rişti!
Propunerea deveni directivă şi fu transmisă spre executare tuturor naţiilor din imperiu, iar guvernanţii provinciilor se grăbiră să o declare obligatorie. Popoarele totuşi, mai reticente ele, îşi băgară picioarele şi-şi văzură mai departe de treburi aşa cum ştiau ele, deşi nu lipseau entuziaştii de circumstanţă, trompetele plătite ale imperiului, din nici un colţ al său. Doar unii tradiţionalişti protestară în diferite moduri dar fură destul de repede puşi la punct fiind potopiţi cu amenzi.
În vacanţă, aleşii se felicitară pentru această genială metodă prin care, iată, rezol-vaseră toate necazurile omenirii şi cheltuiră încântaţi primele obţinute pentru aceste merite, iar doamna care venise cu ideea a petrecut într-adevăr o vacanţă fericită cu prietena ei în insule exotice din mările sudului…
Doar conflictele de la care se pornise toată discuţia nu prea păreau a-şi găsi sfârşitul! Însă cine ştie, cu timpul…
Lasă un răspuns