Între dreptul de liberă practică al unui medic și libertatea lui de exprimare stă delictul de opinie… Cam asta ne „traduce”, în limbajul lui stâlcit de aroganță, doctorul Raed Arafat… Un delict de opinie care poate fi oricând activat de sistem ca o plasă de siguranță împotriva acelora ce ies din rând… Este gândirea unui om care a făcut mult prea mult timp pe șeful… Care a început a se transpune pe de-a întregul în tiparul de „El Comandante”… Pentru că, da!, a stat prea mult în vârful sistemului… Nu a mai coborât printre colegii de breaslă decât pentru a-și împlini pofta de șefie… Chiar dacă ar fi trebuit să o mai ia, din când în când, de la început… Să se restarteze măcar, dacă nu chiar să se reinventeze… Să se rotească de pe o poziție în care a început a se crede veșnic… Și unde nimeni nu are curajul să-i spună, la ureche, pe sub crângul de lauri pe are și-l închipuie: „Nu uita că ești doar un simplu om”…
Dreptul de liberă practică nu poate fi suspendat unui medic decât pentru malpraxis!… Nu pentru vorbe și nu pe vorbele instigator acuzatoare ale unora… Nici un psihiatru, nici măcar un psiholog, în breasla lui desigur, nu ar poate fi suspendat pentru vorbe… Deși ar fi mult mai probabil ca nefericita alegere și contextualizare cu situația unui pacient chiar să genereze premizele unui malpraxis medical… Dar acolo nimeni nu are acces, este strict legătura medic-pacient, bolnav (în psihiatrie), client (în psihologie), și doar propriul Eu poate fi judecător al aceluia care se crede jude al aceluia ce îi cere ajutorul.
Și totuși, de ce aruncă acesta atâta venin asupra colegilor de breaslă?… Sigur, ar putea fi vorba de un complex de inferioritate, dar numai medicii pot diagnostica (dar mai au curajul?), adică tocmai colegii de breaslă, unde omerta impusă a devenit o gumă de șters pe legământul lui Hippocrate… Sau suntem în fața unui sindrom de supraapreciere, născut din statusul de șef dat de sistem?… Și nu neapărat pentru competențe… Pentru că acolo, cu aprecierea treburilor făcute în tinerețe, și poate un pic mai încoace, doctorul Arafat și-a atins de mult timp maximul… Și a ajuns într-un punct în care doar o situație de excepție îl mai poate scoate din haina de bugetar încleștat în rutină… Fie un război, o calamitate în care să-și devoreze propria rutină printr-o atitudine de excepție, acel „El Comandante” care așteaptă o viață cu glonțul pe țeava pistolului (de la brâu, apropiați știu!) dar care a uitat cum se desiguranțează propriul arsenal, fie prin metoda mai pașnică (oare?), de rotire din funcția în care a devenit mult prea înrădăcinat.
Nimeni nu poate judeca dară un doctor pentru vorbele lui. Pentru părerile și chiar opiniile lui. Pentru că nimeni nu poate decide ce este bine și ce este rău în discursul unui doctor pentru a-l eticheta, suspenda, poate chiar încarcera, pentru un presupus delict de opinie.
Și ce va urma dacă vom permite ca astfel de amenințări să fie transformate în acțiuni de discriminare, sancționare, segregare și eliminare din breasla medicilor? Pentru că dacă sistemul va judeca medicii pentru orice altceva decât malpraxisul legat de profesie, unda de represalii se va generaliza… Vor urma jurnaliștii, gazetarii, pamfletarii, al căror drept de a scrie este mult mai ușor de suspendat, ca decizie a sistemului, decât confiscarea stetoscopului și bisturiului medicilor.
De aceea, Raed Arafat, lăsă medicii să vorbească, să opineze, să dezbată realitățile medicale ale momentului! Nu-i transforma, din carnea de tun a începutului pandemiei, în cuie ale sicriului libertății nostre de munci, de a vorbi, de a fi o parte a Agorei.
Și, nu în ultimul rând, ca medic, „respice post te, hominem te esse memento”!…
Lasă un răspuns