Ediția jubiliară a Festivalului „Enescu”

Concertul de deschidere a Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția 2021, transmis pe TVR 1, îmi confirmă observațiile anterioare. În primul rând, muzica se aude mai bine decât în Sala congreselor ex-PCR. Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Jean Sibelius, care este de o finețe aparte, cu rare subtilități de vioară, multe în zona pianissimo, care nu se aud în sală, în uriașa Sală a Palatului, total nepotrivită pentru astfel de concerte, la televizor se auzeau, pentru că microfoanele le captau. Am ascultat și la alte ediții acest concert, iar muzica era deformată, jumătate din partitura de vioară nu se auzea, era moartă pentru urechile ascultătorilor, dar pandemia ne-a arătat că soluția Mezzo ar fi fost ideală. Plus că nu te deranjează nimeni, din masa de melomaci, cu telefoanele mobile mereu deschise, ești doar tu și muzica. Dar o astfel de soluție a fost respinsă de organizatori, fiindcă le-ar fi stricat jucărica (profitul).

Apoi, tam-tam-ul cu „toate biletele sunt vândute”, iar este o gogoriță, fiindcă jumătate din locurile sălii erau goale. Sectoarele laterale, lojele, spatele sălii, complet goale. Doar central erau câteva rânduri pline, urmate de rânduri goale. O sală schweizer. Dar și rândurile pline contraziceau regula protecției sanitare, fiindcă nu s-a respectat „distanța socială”.  Spectatorii erau înșirați unii lângă alții, nu se respecta distanța de 1,5 metri, adică trebuiau lăsate între spectatori două fotolii goale. Așa ar fi fost corect. Plus că măștile erau tărcate, roșii, galbene, albe, albastre, negre, de sperietori, mă mir că organizatorii n-au impus ca regulă obligatorie „masca tricoloră”! Sunt sigur că toate regulile oferite de OMA pe hârtie au fost încălcate.

Nu e treaba mea să fac anchete, dar este vorba aici de conștiință. Ce conștiință au acești oameni care dau reguli și ei le încalcă?  Ar fi fost în stare să aducă și oameni de pe stradă numai să se umple sala! Și așa sala era plină de melomaci. După ce mi-am dat seama? Au aplaudat între părțile concertului de vioară susținut de americanca Hilary Hahn, o violonistă remarcabilă, concert pentru care o fost încununată cu un premiu Grammy, în 2015, când a fost acompaniată de Orchestra simfonică Radio a Suediei. Mai are și alte premii Grammy (echivalentul Oscar în muzică) pentru concerte de Brahms, Stravinsky, Schönberg. Ea a oferit și două bisuri, cântând Bach. Dar la concertul compozitorului național al Finlandei a fost scoasă din transă. Pauza dintre părți este necesară pentru concentrarea unui solist. Numai melomacii aplaudă între părțile unei piese simfonice.

Cred că mai bine s-ar fi comportat spectatorii de la Premier League, care umplu până la refuz stadioanele. Da, dar acolo miile de spectatori nu au mască. Cum nu au nici la US Open. La partida memorabilă Sloane Stephens-Madison Keys, arena era arhiplină cu spectatori fără mască. Toate marile manifestări sportive se fac fără mască, iar la Tokyo Olimpiada s-a desfășurat fără spectatori. Noi nu am luat nici un model străin, am vrut să fim originali.

O altă problemă importantă este faptul că operatorii TV încă nu știu să transmită un concert simfonic. Fac tăieturi la întâmplare, anapoda. N-am timp să le demonstrez momente de montaj comic, datorită alăturărilor aleatorii. Ei trebuie să învețe de la Mezzo ce înseamnă un spectacol TV. O adevărată transmisie presupune ca echipa tehnică să fi studiat înainte partitura, să existe un scenariu al transmisiei, să nu existe distonanțe, când cântă vioara, camera să arate cum oboistul suge muștiucul! Muzica se transmite cu știință. Banda sonoră a unui spectacol este esențială. Inginerul de sunet trebuie să participe la repetițiile orchestrei și să-și noteze momentele unde trebuie să fie prezente camerele, iar după acest scenariu să acționeze regizorul de la pupitru. Eu cunosc bine cum se fac astfel de transmisii, fiindcă am avut șansa să particip la multe teatre de pe Broadway în culisele unor spectacole muzicale.

La noi totul este de mântuială, se bifează. S-a văzut cât de deformat a sunat Simfonia nr. 2 de Rahmaninov, la pupitrul Orchestrei „George Enescu” fiind dirijorul estono-american Paavo Järvi. Aici microfoanele au preluat toate năcăfalele sonore ale Sălii Palatului! E drum lung până să aveam de-a face cu profesioniști. Nu vreau să comentez nici intervențiile deplasate ale reporterilor TV, complet caraghioși, care vorbesc în românește, iar când o dau pe englezește, camera ne arată pereți sau muzicieni care ies de pe scenă. Nu mai poți urmări o idee, așa cum s-a întâmplat și cu interviul luat în lojă directorului general al festivalului, Mihai Constantinescu, care are ce spune, dar totul a devenit confuz, nu ai putut reține o idee, fiindcă reporterul era filmat din spate și nu se auzeau întrebările. Amatorism curat.

Organizatorii încearcă să-și salveze pâinea, dar abia acum se vede că ei nu știu cum să scoată basma curată o organizare improprie, care consfințește ratarea acestei ediții pandemice. Pe ei nu-i interesează calitatea, ci să stabilească recorduri. La început au zis că vor fi 4 700 de muzicieni invitați, au mai tăiat ceva, au rămas 3 500. Eu ascult un concert cântat de o mână de muzicieni, de o orchestră, nu de 3 500! Cui îi folosește cifra asta? Ca să-și umfle pieptul Oama?! Enescu se cântă iar record, inițial s-au anunțat 42 de piese, s-au mai tăiat câteva, s-a ajuns la  „aproape 37” (ibidem). Cum „aproape”? Adică unele piese sunt cântate doar pe jumătate sau fragmentar?! Iar dacă le numără Pristanda pe cele cântate efectiv, ies vreo 28. Bun și așa! Dar cine le cântă? NU le cântă Luiza Borac, care îl înțelege pe Enescu, e specialistă în sonatele lui, le cântă străinii străini de isihasm. Numai recorduri pentru surzi.

Un concert bun, trăit într-o sală cu sunetul curat, precum Carnege Hall, fără microfoane și perdele, face cât tot acest bâlci de recorduri. Cine trăiește recorduri? Să li se dea organizatorilor premii pentru recorduri la sărituri de calitate! Fără circ, fără spectatori, cu organizatori școliți la marile festivaluri, ar fi fost mai bine. Un contract cu Mezzo ar fi salvat Festivalul.

În România, TVR, care este co-partener cu Artexim, nu are programat pe TVR 1 decât două concerte (deschiderea și închiderea), iar TVR 3 (cine-l prinde?) va transmite doar încă nouă concerte. 11 transmisii din aproape 100 de concerte! Iată ce record! Cine o fi făcut selecția lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*