O lume denaturată. Ce ni se întâmplă?

Ultimii doi ani ne-au arătat că lumea noastră este copleșită de schimbări climatice, sanitare sau politice, ca să menționăm doar câteva dintr-un peisaj care se arată tot mai tulbure și aglomerat. Nimic nu mai este ca înainte. Trăim într-o „pandemie” produsă de un virus fără o origine clară, au apărut vaccinuri care, deși sunt recomandate tuturor nu opresc activitatea virusului pe care îl vedem multiplicat în nenumărate tulpini, clima face ravagii, seceta și ploile devin răvășitoare pentru vegetație, incendiile și căldura distrug practic civilizația, iar adversitățile politice sunt mai urâte ca niciodată. Oamenii și evenimentele au luat-o parcă razna și tind să se rostogolească cine știe unde. Știrile despre viața pe pământ devin alarmante. Apar mai des ca niciodată vești și comentarii despre posibilitatea colonizării Lunii sau a planetei Marte. Pe plan local, adică la noi în România, aceste ciudățenii îmbracă costumul național. Personaje stranii care în vremuri oarecum normale ar fi fost trimise la spitalele de nebuni fac regula în țară și dispun cum vor de oamenii în toate mințile și de avuția națională fără să fie deranjați de nimeni.

Ce e cu sminteala asta!? Ce li se întâmplă oamenilor? Dacă înțelegem fenomenul facem un pas foarte mare. Ca să pricepem ce se petrece astăzi trebuie mai întâi să vedem ce ne învață istoria universală. Din ce știm rezultă că toate schimbările care s-au întâmplat în lume n-au fost decât de peisaj geografic sau național. S-au schimbat doar stăpânii și supușii în diferite arii geografice. N-are rost să le enumerăm sau să dăm exemple celebre. Toate acestea s-au produs prin lupte, adică ucideri de oameni și distrugeri de bunuri. De obicei, sălbaticii i-au învins pe sedentarii care-și domoliseră instinctele și se apucaseră să facă ceva util pentru semenii lor.

Singurul element permanent în istorie, din antichitate până în ziua de azi, a fost instinctul omului/al grupurilor umane urmat inexorabil, în caz de victorie, de dorința de putere, tot instinctuală. Până la un moment dat modalitatea de supunere a fost militară și a durat mult timp. Este valabilă și astăzi, dar nu mai e singura.

Recurgând tot la istoria universală, ar trebui să ne reamintim un fapt din timpul războaielor troiene, de acum circa trei milenii și ceva. Luptele grupului masiv și diversificat al aheilor cu minoritatea troiană încetau atunci când veneau corăbiile trace încărcate cu vinuri. Dușmanii nu se mai omorau între ei și dădeau întâietate negustorilor. Foarte puțini exegeți ai lui Homer au remarcat acest lucru care a fost pus în evidență de B. Stefanoski-Al Dabija în cartea sa „Homer.Istoria pelasgă neștiută”. Acesta este primul tablou din istorie în care apare comerțul, ca un fel de arbitru al unui război celebru izbucnit, chipurile, din sentimente și nu din instincte. A fost odată…

E foarte curios să constatăm că în zilele noastre, în timpul războaielor iugoslave, luptele nefericite dintre sârbi și bosnieci soldate cu sute de mii de morți, se opreau sâmbăta, iar la Sarajevo, nu prea departe de locul unde se afla Troia, se cumpărau și se vindeau de toate. Așadar, cam pe atunci a devenit cunoscut un al doilea element permanent al istoriei cuceririlor universale care s-a impus încetul cu încetul. Acesta este comerțul, care nu e bazat pe instincte așa cum era cel militar, ci pe interese. De atunci și până în zilele noastre s-au produs multe evenimente care au consolidat vocația și destinul comerțului în lume.

Astăzi comerțul este în mod sigur vioara-ntâi în veșnica luptă a oamenilor contra oamenilor sau, oricum, face casă bună cu armata. Victoria militară se completează de minune cu afacerea cuceririlor. Instinctul își dă mâna cu interesul sau poate că interesul face parte din instinct dar reușește să implice în mod parșiv și natural două părți. Este necesar din capul locului să facem distincția dintre comerțul normal care face parte din istoria socială și comerțul ca armă de cucerire a oamenilor de către oameni. „Drumul mătăsii”, de exemplu, face parte din comerțul normal, iar în antichitatea greacă comerțul depășise starea de fapt transformându-se chiar într-o stare de spirit. Să ne amintim de pățania generalului Alcibiade din acea noapte de mai a anului 415 î.Hr., înainte de a pleca în expediția spre Siracuza, când, enervat că în Atena toate intersecțiile și drumurile publice erau populate de statui ale lui Hermes, zeul comerțului, ale căror falusuri ridicate indicau direcțiile, a dat ordin ca acestea să fie sparte. Această ispravă l-a costat până la urmă viața și confiscarea averii pe celebrul atenian.

Ultima sută de ani a fost decisivă în istoria umanității pentru schimbarea de accent în eterna competiție dintre puteri. Progresele științifice și tehnologice au însemnat mai multe bunuri de tot felul, mai mulți proprietari și mai multe interese. Consumatorul, dacă nu era ce se aștepta, trebuia creat împreună cu nevoile sale. Nu conta dacă erau reale. Trebuiau să fie sau să devină doar nevoi. Piața a devenit regina tuturor, fără coroană și fără aură. Nu avea nevoie de ele. Doar de un manual de funcționare. Acesta a apărut și s-a numit marketing, adică știința pieței, noua biblie a lumii. Asocierea cu politica a generat efecte majore, uneori chiar letale, la nivel mondial. Evoluția omenirii, mai corect mersul ei în timp a demonstrat eficiența căii comerciale, de multe ori preferabilă celei militare.

Cu asta intrăm în subiectul schimbărilor din actualitate, care ne miră și ne sperie pe bună dreptate. În lume nu s-au schimbat prea multe. Niciunul dintre foștii cuceritori imperiali n-a renunțat la avantaje și nici nu va renunța vreodată. După Primul Război Mondial, se spune că au fost desființate imperiile. N-a fost chiar așa. S-au desființat imperiile cele mai peticite, cel austriac și otoman. Imperiul rus a fost înlocuit cu ceva și mai odios, Uniunea Sovietică, cu mai multe petice naționale decât cel austriac. Din imperiile britanic și francez au mai rămas ceva resturi, iar Germania a rămas cu ambiția. În ce ne privește, luptând împortiva Germaniei, noi am devenit România Mare, iar vecina noastră Ungaria, pentru prima dată independentă în istoria sa, a rămas nemulțumită pentru că îi mergea mai bine când era mâna a doua, cu austriecii. Americanii, evident, n-au intrat în socoteală pentru că erau învingători.

Pauza n-a durat nici două decenii și iată, apare cel de al doilea război, cu ambiții germane mai mari ca înainte. Sfârșitul a fost tot de partea americanilor, dar în Europa câștigătoare a devenit cu concursul anglo-american, Uniunea Sovietică în mâna căreia au fost predate cu excepția Greciei, toate statele care apăruseră după primul război, inclusiv jumătate din Germania și, bineînțeles, România care luptase de partea nemților, toate acestea formând așa-zisul lagăr socialist. În mod normal, vioara-ntâi în lume au rămas tot americanii pentru că de ei a depins înfrângerea nemților în război.Totodată americanii împreună cu englezii au acceptat, prin celebrul șervețel de masă de la Ialta, pretențiile lui Stalin de a stăpâni aproape jumătate din Europa. Între țările predate comuniștilor, România a avut soarta cea mai ingrată în calitatea ei de adversar militar al Uniunii Sovietice. Marile puteri se înțeleg între ele potrivit oportunităților, iar țările mici vor fi tot timpul piese de schimb.

Am rezumat această situație militară pentru a înțelege mai bine ce a urmat. Primul lucru care a suscitat comerțul și alte ambiții europene a fost planul Marshall, adică fondul american care a permis unei jumătăți din Germania distrusă de bombardamentele aliate să-și revină. Acesta a fost mai degrabă o răsplată pentru toți specialiștii germani pe care-i confiscaseră americanii la sfârșitul războiului și care lucrau acum pentru ei. Într-un timp foarte scurt, Germania de Vest și-a refăcut construcțiile cu mâna de lucru turcă și iugoslavă. Pe turci i-a păstrat pentru reîmprospătarea rasei ariene, iar pe iugoslavi i-a trimis acasă iar peste puțin timp au desființat chiar statul iugoslav.

Primul pas în Europa s-a făcut destul de repede, în 1950 odată cu crearea Comunității Cărbunelui și a Oțelului care peste șapte ani s-a transformat în Comunitatea Economică Europeană, devenită Uniunea Europeană în 1992 prin Tratatul de la Maastricht. Cu alte cuvinte, o organizație comercială multinațională s-a transformat într-o organizație politică cuprinzând aproape întreaga Europă! Adică într-un amestec. Organizația-mamă avea drept scop profitul, iar fiica drepturi, libertăți, democrație, bla-bla…

Atât au putut face americanii în Europa, ori doar au sugerat. La ei acolo era altă poveste. Așa s-au născut. Din acest amestec de așa – zisă democrație și comerț s-a născut poporul american foarte mândru de el și, mai ales de regulile jocului. La ce s-a ajuns? O spune în 2012 laureatul Premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz în cartea sa „Prețul inegalității”: unu la sută din americani stăpânesc 93 la sută din avere. Restul americanilor, săracii și cei mijlocii abia dacă se laudă cu o locuință. Această cumplită disproporție contemporană nu era întâlnită nici măcar în Roma antică sclavagistă din anul 408, ca să luăm un exemplu celebru, când getul vizigot din Dunavățul de Jos, Alaric, prădează capitala Imperiului Roman, răzbunându-se pe ce le făcuse împăratul Traian dacilor cu 300 ani în urmă.

Astăzi inegalitatea constatată de Stiglitz este mult mai mare. Să ne gândim doar la profiturile imense făcute în perioada pandemiei de Big Pharma, „balaurul cu opt capete’’ al lumii, care a transformat guvernele și șefii de state din toată lumea în agenții de vânzare ai unor așa-zise vaccinuri despre ale căror efecte, bune sau rele, nu prea se știu multe, chiar producătorii recunoscând că așteaptă anul 2023 ca să se dumirească.

Acesta să fie visul omenirii? Îmbogățirea fără măsură a unora care se cred noii zei ai planetei în stare să strunească lumea în orice direcție le vine în cap doar pentru a le procura tot mai multă avere și putere? Este un fenomen de profundă denaturare. Ei sunt denaturați și schimbă totul în acest sens. Comerțul care i-a îmbogățit a fost denaturat în toate regulile și detaliile și s-a transformat dintr-un fenomen social firesc în ceva odios.

În ochii multora, S.U.A. reprezintă exemplul cel mai strălucit de democrație aplicată din lume. Această concentrare a averii în puține mâini nu mai este un rezultat al unui angrenaj militar (care are o altă direcție ci al unui angrenaj comercial în care piața este combinată cu politica. Aici este necesară o precizare. Atât în zona militară, cât și în cea politică sunt vehiculate valori: vitejie, eroism spirit de sacrificiu, patriotism, loialitate etc. care sunt opuse non-valorilor, adică lașității, egoismului sau trădării. Acestea au impact social. În piață unde este vorba de interese, atenție, totul are valoare, indiferent că e bun sau rău! Câștigul se obține din orice dacă e vândut/cumpărat la momentul potrivit.

Un artist, un inventator, un organizator se află în aceeași piață asociată cu politica, cu un impostor, cu o lichea sau cu un bolnav mintal. Vulnerabilități umane cum ar fi L.G.B.T. pot deveni redutabile arme, ca orice minoritate când știi să aplici principiul parșiv al corectitudinii politice. La fel este și cu oamenii de culoare când sunt stârniți la momentul oportun împotriva albilor, indiferent că sparg geamurile și jefuiesc magazinele din Manhattan. Dintr-o distrugere, oricât de mare iese un câștig și mai mare dacă aplici inteligent regulile de marketing. Încă nu se știe ce și cât va ieși din această inimaginabil de murdară afacere planetară cu pandemia. Dacă ar fi s-o comparăm cu ceva, ca amplitudine, gravitate și pervertire, singurul fenomen este comunismul, așa cum este botezat astăzi marxismul cultural. Este foarte ciudat că această boală cumplită sădită acum peste un secol de catre Lenin și Troțki, continuată apoi de Stalin în Uniunea Sovietică și Europa Orientală și Centrală, a reînviat peste ocean în universități unde profesori atinși de curiozități sexuale consideră că marxismul face bine intelectualilor sau diferitor comuniuni. Pentru piață, marxismul cultural are o valoare extraordinară. De aceea a fost și exportat în Europa.

Piața a descoperit minoritățile cu tot felul de interese care pot fi manipulate mult mai ușor și, în alegeri, de ce nu?, pot forma o colosală majoritate. Să ne gândim doar ce potențial ar avea un professor universitar de culoare, homosexual, să zicem, și marxist. El le oferă cu ușurință credite studenților și le vorbește de trecutul lor oropsit, de posibilitatea unei vieți libere fără constrângeri sexuale, familiale sau sociale. I-a câștigat imediat, cum s-a dovedit recent prin distrugerile din New York sau alte localități și cu ocazia ultimelor alegeri. Aceste minorități nu sunt doar universitare. Pot fi și corporatiste sau orice poate fi separat sau împărțit în lumea asta și care să aibă un interes supus manipulării. Similarități se constată și în Canada, Australia sau Noua Zeelandă. Despre China nu putem vorbi decât când vom ieși din uimirea că o țară de peste un miliard de oameni a știut să învețe ce trebuie, atât din propria experiență multimilenară, cât și din provocările prezentului, și când vom înțelege învățăturile biblice.

Reîntorcându-ne acasă în bătrâna noastră Europă, modelată acum vrând-nevrând de americani, adică nemulțumiții care tot de aici au plecat acum câteva secole, să ne uităm puțin în oglinda deformată și indiferentă a pieței, încercând să ne dăm seama de ofertă. Piața formată din Uniunea Europeană cu membrii săi actuali, 27 până acum (după Brexit), o organizație politică, bazată chipurile pe drepturile și libertățile acestora, nu poate scăpa și în mod cinstit nici nu vrea, de amprenta ei genetică comercială de inspirație americană.

Ne vom da mai bine seama de acest lucru referindu-ne la România, membru UE de facto din 2007, dar cu o pregătire semnificativă anterioară, care este un special studiu de caz. Anul 1989, căderea zidului Berlinului, a fost, cu precădere în Europa, momentul unificării unui sistem comercial. Decalajul economic între capitalism și cel de tip sovietic se accentuase și era deja ștampilat. În Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov acest sigiliu se numea perestroica/glasnosti ( costurile lui și modalitățile de aplicare le vor dezvălui probabil istoricii într-un viitor nu prea îndepărtat). În majoritatea țărilor comuniste, ruperea formală de comunism, așa cum a fost greșit botezată, s-a produs fără prea mari tulburări naționale sau sociale. Singura excepție a fost România în care, dictatorul Nicolae Ceaușescu, conducătorul statului, împreună cu soția sa Elena au fost omorâți chiar în ziua de Crăciun la Târgoviște, după un plan în care rolul sovieticilor n-a fost deloc întâmplător, dacă ne gândim doar la întâlnirea de la Malta din decembrie 1989 dintre Bush și Gorbaciov. Să ne reamintim că în 1946, un alt dictator, Ion Antonescu, a avut aceeași soartă la Jilava. După aceasta, România a fost cotropită de sovietici, tot cu voia americanilor. Îmi amintesc ceva din anii cincizeci.

Niște țărani mai înstăriți din zona Maglavit, liberali și țărăniști, au fost condamnați la câte 20 ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale. Judecătorul, un colonel de justiție, a dat în acel proces 320 ani într-o singură zi. Ce nelegiuiri făcuseră oamenii aceia? Când se întâlneau la un pahar de vin, discutau despre ce bine va fi când vor veni anglo-americanii să-i scape de colectivul care le luase pământurile… Nu știau ce se întâmplase în realitate. Aveau doar o speranță. Dar asta e o altă poveste care ar începe cu întrebarea: oare, de ce i-au urât românii pe cei doi dictatori dacă aceștia, după moarte, au lăsat țara fără nici o datorie?!. Și cu multe alte întrebări…

Acum ne interesează ce s-a întâmplat la noi după 1989. La data schimbării, România avea o agricultură colectivizată, mecanizată, cu fabrici de tractoare și de mașini de însămânțare și recoltare, un sistem de irigații extins și complet funcțional, și fertilizabilă prin circa șapte fabrici de îngrășăminte chimice, cu destul de multe institute de cercetare în domeniul semințelor. Erau combinate agroalimentare complexe. Toate minele funcționau. Industria siderurgică și de laminare avea centre de excelență la Hunedoara și Galați, erau combinate care produceau oțeluri speciale cu multiple destinații, industria metalurgică era extinsă în toată țara, în București vestitele uzine 23 August, Republica, I.M.G.B., la Iași Combinatul de utilaj greu, ca să menționăm doar câteva. Industria chimică și petrochimică erau masiv dezvoltate.

Unul din combinate, cel de la Pitești, desființat astăzi, producea, de exemplu, dimetiltereftalat, materia intermediară pentru toate categoriile de mase plastice. Ca producție, industria navală era printre primele din Europa și producea prin șantierele sale navale vase de toate categoriile, petroliere, mineraliere, vase de transport comun sau piscicole. În acest domeniu, România avea câteva zeci de vase refrigeratoare care procesau tehnic și comercial ceea ce se pescuia. Ca să completăm acest inventar extrem de sumar, menționăm industria de medicamente care asigura 95 la sută din necesarul de medicamente necesare tuturor grupelor terapeutice (cu excepția cancerului), industria de fire și fibre sintetice, industria bumbacului sau industria de celuloză și hârtie (aproape 40 fabrici), producția de locomotive și trenuri, industria aeronautică sau de transport rutier de mare capacitate. Toate acestea sunt scrise în anuarele statistice și arată că la acea dată fatidică România era de băgat în seamă din mai multe puncte de vedere. În plus, dictatorul Ceaușescu își mai propusese după achitarea integrală a datoriei către F.M.I., o colosală greșeală, să întemeieze alături de alte țări, un centru economico–financiar concurent, o obrăznicie fără precedent care a atras rapid atenția cui trebuia. Taxarea n-a întârziat.

Prin urmare, România autonomă economic a fost supusă unui program special confirmat de faptele care s-au produs imediat după așa-zisa revoluție, la care au participat toate partidele politice, indiferent de culoare. În prima fază, faza pregătitoare, printre primele legi adoptate, a fost aceea a fondului funciar. Oamenii au primit înapoi terenurile, dar s-au desființat fabricile de tractoare sau utilaje agricole, au fost siliți să lucreze pământul cu animalele ceea ce în mod evident le-a cam pierit cheful de agricultură. Totodată a început distrugerea treptată a industriilor menționate mai sus. Lozinca vremii aparținând prim-ministrului de atunci a fost: industria română este o grămadă de fier vechi! Prima măsură luată rapid în anul 1990 a fost desființarea centralelor industriale de profil care coordonau producția și desfacerea și totul a devenit otova. Din industriile menționate în paragraful anterior n-a mai rămas nimic. Fierul vechi rezultat a fost exportat în beneficiul multor firme turcești înființate ad-hoc, care mai târziu au început să populeze piața românească cu legumele și fructele lor pentru că românii nu mai aveau. Restul proprietății naționale a fost transformată în cupoane care i-au îmbogățit pe speculanții de toate felurile.

Devenind șomeri, românii și-au luat lumea în cap și au devenit în majoritate servitori în țările europene dezvoltate. Peste cinci milioane. Totul s-a petrecut în numele libertății și al speranței naive că oamenii au scăpat de comunism. De acum, România, curățată practic de economie, intră în partea a doua a programului, faza comercială propriu-zisă, care ne apropie de Uniunea Europeană, care pe toate drumurile înseamnă libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor. Particularitatea românească a faptelor arată că Uniunea Sovietică a antrenat un proces care, printr-o conjugare malignă, este definitivat de Uniunea Europeană. Mai exact, în vremea sovieticilor, țara noastră a fost jefuită timp de douăzeci de ani, secundă de secundă, de ceea ce producea, oferind la schimb ideologia omului nou, iar acum U.E. ne bagă pe gât neomarxismul de care credeam că am scăpat, împreună cu un anumit tip de libertate și democrație, în schimbul renunțării la dreptul juridic al proprietății și, bineînțeles, la suveranitate, ca pe vremuri. Vom fi spoliați pe mâna noastră, definitiv și irevocabil și nu vom mai avea nici grija și nici speranța țăranilor de la Maglavit.

Preludiul comercial s-a produs printr-un mic ocol în Canada, unde niște comercianți extraordinari au reușit cu niște acte, mai mult rele decât bune, o însușire a pământurilor rare ale României, așa numita afacere Roșia Montană, prefigurându-ne un viitor pe care nu-l găsești nici în Apocalipsă.

Să mai remarcăm ceva și ironic și ciudat. Prin 2005, aproape în ajunul intrării în U.E., fără să bănuim ce ni se va servi, cu complicitatea unui politician flămând, s-a adoptat o lege care să repare, chipurile, nedreptățile făcute în timpul regimului comunist, dându-se curs retrocedărilor masive de proprietăți, în special maghiarilor, aproape opt sute de mii hectare de păduri, clădiri și alte terenuri care mai fuseseră plătite odată prin legea optanților a lui Nicolae Titulescu , iar perioada nedreptăților a fost extinsă din comunism până la anul 1600. Tot atunci, în același scop reparatoriu a fost creat Fondul Proprietatea compus din niște masive active românești, să menționăm doar că, pe lângă altele, era și jumătate din sarea din subsoluri. Din acest fond care curge încă, România nu mai are practic nimic la ora actuală. Tot în scop reparatoriu a fost creată și o autoritate națională care continuă să restituie. Iată cum s-a format un angrenaj extrem de solid care dă ceva concret și măsurabil contra unor satisfacții morale imaginare.

Tehnicile comerciale, indiferent de domeniu, se bazează pe o ofertă la pachet formată din: democrație, anticorupție, cooperare, libertate, management și transparență, adică din ceva care face în mod sigur bine, dar nu poate fi niciodată măsurat. Toate tranzacțiile se vor face în acest spirit, fie că e vorba de Combinatul Siderurgic de la Galați, dat britanicilor printr-un interpus, fie de pomana cu O.M.V.-ul austriecilor, ca să utilizăm doar două exemple industriale. Prețurile modice pe care au fost vândute acestea au fost în mod sigur compensate de pachetul de mai sus. Corupția n-a fost decât la noi, dincolo nu era decât lobby sau altă idee creață. Dar, U.E. înseamnă și servicii. Distribuția de gaz și apă este a francezilor, electricitatea a italienilor nemților sau cehilor, iar banii, aproape toți ai austriecilor. Adică lucruri care produc bani pentru alții în fiecare secundă. Ca să nu mai vorbim de defrișarea masivă a pădurilor românești, tot a lor.

Dacă în Austria cineva taie un copăcel, se alege în mod sigur cu o condamnare. Dacă tot vorbim de austrieci, ei nici în vremurile imperiale n-au avut atâtea avantaje economice în România cum au în epoca U.E. Ceea ce apare interesant în ce privește O.M.V.-ul este prezența în acționariatul lor, atât a rușilor cât și a maghiarilor. În rest, tot ce mănâncă românii provine din U.E. prin multinaționale, majoritatea germane și franceze. Tot binele pentru investitorii străini care nu uită niciodată că brânza e pe bani în timp ce noi, mânați de conducătorii politici ajutați doar de interesele lor și de o presă care nu diferă deloc de cea comunistă, credem că tot ce zboară se mănâncă.

Agricultura și terenurile sunt încă de acum, peste jumătate, ale altor neamuri. Ungurii, prietenii de o viață ai românilor, își fac deja planuri de cum va arăta Ardealul alipit la patria mamă – o declară public președintele lor la o recentă întrunire internațională fără să aibă nici o replică din partea omologului său de aici -, iar rușii se gândesc de mai multă vreme la pacea pe care o vor face cu americanii și cum să înlocuiască multinaționalele cu sovromurile, care nu-i așa?, sunt mai aproape și chiar foarte cunoscute românilor de rând, care asistă acum la ultimele acte de sinucidere națională.

Ce am putea adăuga la acest tablou sumar ar fi doar stupoarea că istoria, în partea ei de mizerie, este ciclică, pentru că bla-blaul cu libertatea, democrația și anticorupția din pachetul acela nu sunt altceva decât mărgelele pe care toți mizerabilii lumii le-au oferit băștinașilor de tot felul contra aurului și diamantelor lor. Trăim, cu voia noastră oameni buni, în regatul lui Mărgelatu. El mănâncă semințele, iar ceilalți se aleg cu cojile. Să avem poftă bună!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*