Afganistan, eterna poveste…

Care este eterna poveste, vă veţi întreba. Eterna poveste este ceea ce Marea Britanie a spus lumii atunci când, la mijlocul secolului 19, a cucerit Afganistanul după două războaie sângeroase: vom aduce civilizaţia europeană într-o ţară cu organizare tribală.

Eterna poveste este aceea pe care U.R.S.S. a prezentat-o mapamondului atunci când, în 1978, a ocupat Afganistanul: vrem să ajutăm poporul afgan să construiască cea mai minunată societate umană, societatea comunistă. Era acelaşi Afganistan care, bucurându-se de un semnificativ ajutor sovietic, cu cinci ani în urmă devenise Republica Democratică Pakistan. Eterna poveste este ce ne-a spus nouă George W Bush, în 2001, în momentul în care miile de soldaţi americani (şi nu numai) au atacat peste noapte Afganistanul: dorim să-i pedepsim pe cei care ne-au rănit orgoliul, dărâmând turnurile gemene din inima Americii şi, totodată, să democratizăm această ţară aflată sub teroarea talibanilor.

Britanicii s-au retras după circa 30 de ani de sălbatică oprimare a populaţiei afgane şi după un al treilea război nimicitor. Fără să-i asigure înalta civilizaţia promisă, în ianuarie 1919 Marea Britanie a fost nevoită să recunoască independenţa Afganistanului şi şi-a luat acasă atât trupele de ocupaţie cât şi partea de administraţie pe care o instalase la Kabul.

Sovieticii, după zece ani de război continuu, au plecat fără a instaura comunismul în Afganistan Au lăsat în urmă o ţară răvăşită, dezorientată politic şi mai săracă decât în 1978. Americanii s-au retras şi ei, în pas alergător, după 20 de ani de bătălii într-un război neconvenţional, după imense pierderi financiare şi umane (2.448 de vlăstare ale Americii întoarse acasă în sicrie, peste 20.000 răniţi răspândiţi prin spitale ale Americii şi Europei şi peste 30.000 militari care, taraţi psihic, şi-au luat viaţa după întoarcerea în State), fără să-şi atingă scopul în lupta cu talibanii şi fără a reuşi, aşa cum promiseseră, democratizarea ţării prin puterea armelor.

Talibanii, mai puternici ca niciodată, au reluat controlul ţării la numai câteva zile de la retragerea forţelor armate aliate, urcaţi victorios pe maşinile blindate părăsite de americani înaintea retragerii sau vândute în timp noii armate a Afganistanului.

Eterna poveste este minciuna!

Cu totul şi cu totul altceva căutau în Afganistan cotropitorii. Ce anume, ne arată Ahmad Shah Katawazai, membru al Academiei de Ştiinţe din Afganistan, fost diplomat la ambasada Afganistanului în S.U.A.: „Rupt de patru decenii de război și de sărăcie disperată, se crede că Afganistanul stă pe una dintre cele mai bogate rezerve de minerale din lume. Valoarea acestor resurse a fost estimată la aproximativ 1-3 trilioane de dolari. Afganistanul are imense rezerve de aur, platină, argint, cupru, fier, cromit, litiu, uraniu și aluminiu. Smaraldele, rubinele, safirele, turcoazul și lapis lazuli de înaltă calitate ale țării au fermecat de mult piața pietrelor prețioase. Studiul Geologic al Statelor Unite (U.S.G.S.), prin cercetarea sa științifică extinsă asupra mineralelor, a concluzionat că Afganistanul poate deține 60 de milioane de tone metrice de cupru, 2,2 miliarde de tone de minereu de fier, 1,4 milioane de tone de elemente de pământuri rare (REE), cum ar fi lantanul, ceriu, neodimium și silicoaluminaţi, aur, argint, zinc, mercur și litiu.(…) U.S.G.S. estimează că depozitele Khanneshin din provincia Helmand vor produce 1,1-1,4 milioane de tone metrice de REE. Unele rapoarte apreciază că resursele REE din Afganistan sunt printre cele mai mari de pe pământ”.

S-a încercat exploatarea în beneficiu propriu a acestor resurse? Indiscutabil. De fiecare dintre cotropitori? De fiecare. De-ar fi să prezentăm exemplul SUA, conform Associated Press, din 11 septembrie 2001 şi până în aprilie 2021, în Afganistan au fost ucişi 3.846 de contractori americani. Mai mulţi contractori decât militari angajaţi în luptele directe cu oponenţii afgani!

Ce căutau contractorii unchiului Sam în îndepărtatul Afganistan? Unii, şi nu puţini, asigurau cele necesare vieţii militarilor din bazele forţelor armate. Da alţii, destul de mulţi, erau trimişii companiilor americane interesate de exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului afgan. Nicio ţară din lume nu ocupă un teritoriu numai pentru a cheltui nişte miliarde şi pentru a sacrifica viaţa unor tineri. Fiecare investiţie se doreşte a fi recuperată cu profit maxim. În această devastatoare penurie de resurse, bogăţiile Afganistanului ofereau această posibilitate.

Ashraf Ghani, fost profesor în Baltimore, Maryland, la Johns Hopkins University, preşedinte al Afganistanului între septembrie 2014 şi august 2021 (şapte ani sub directă supraveghere americană), a promis o deschidere largă a activităţii de minerit, susţinând exploatarea intensivă a bogatelor resurse autohtone împreună cu noii aliaţi. Iată ce ne spune, pe această temă, acelaşi Ahmad Shah Katawazai citat mai devreme: „La scurt timp după preluarea funcției, Ghani a spus că va transforma economia afgană prin minerale. Dar până acum s-a făcut puțin în ceea ce privește sectorul mineralelor, iar exploatarea minieră rămâne neatinsă într-o mare măsură”.

Ca urmare a opoziţiei disperate, de cele mai multe ori cu preţul vieţii, din partea dârzei populaţiii afgane (şi nu a talibanilor care în anumite circumstanţe au fost tentaţi să cedeze unor promisiuni), nici britanicii, nici ruşii şi nici în vremea din urmă americanii nu au putut exploata intensiv, în beneficiu propriu, bogăţiile pământului afgan. Astfel, de fiecare dată, cheltuielile proprii cu războiul au depăşit cu mult profiturile. Motiv pentru care, pe rând, cotropitorii s-au şi retras.

Cât a pierdut America? În cei 20 de ani de prezenţă în Afganistan, Statele Unite au consumat peste două trilioane de dolari (2.26 trilioane!). Mai pe înţelesul nostru, cei nefamiliarizaţi cu asemenea cifre gigantice, Statele Unite au cheltuit 300.000.000 $ în fiecare zi, timp de două decenii sau, în acelaşi interval de timp, echivalentul a 50.000$ pentru fiecare dintre cei 40 milioane de locuitori ai Afganistanului.

O sumă imensă din bugetul SUA va fi plătită şi după retragerea completă a trupelor de pe teritoriul afgan. Numai îngrijirea medicală post război a veteranilor seestimează că va costa 296 miliarde$![2].Cât a câştigat America

Cât a câştigat SUA de pe urma războiului din Afganistan? Nu există un răspuns clar, în pofida multitudinii de studii efectuate pe această temă. Din care motiv nu s-a putut afla profitul net sau de ce nu trebuie să cunoaştem noi cifrele, nu ne spune nimeni. În schimb, se apreciază, oficial, că cel mai mult au avut de câştigat contractorii împlicaţi în tenebrele unui război atât de îndelungat. Mai mult, Linda Bilmes, profesoară de politici publice la Harvard, afirma într-un studiu pe această temă că pe toată durata războiului ceea ce a caracterizat afluienţa de fonduri către contractorii din teatrele de operaţiuni din Afganistan a fost frauda. O imensă fraudă. „Întregul sistem a fost creat într-un mod care să permită contractanţilor să jefuiască guvernul”[3], afirmă ea.

Se păstrează o tăcere totală asupra câştigurilor gigantice ale fabricanţilor de armament, de muniţie şi de tehnică de luptă. Ca urmare a războiului, timp de două decenii depozitele lor nu au mai fost supraaglomerate cu produse nevândute aflate în curs de uzură tehnică şi morală. Cercetările pentru noi repere militare şi fabricare unora cu încorporarea celor mai noi tehnologii au putut fi finanţate datorită acestui război. Iar proprietarii marilor companii din domeniu au prosperat.

Himera…

În douăzeci de ani afganilor li s-a vândut o himeră. O întreagă generaţie de tineri s-a hrănit cu ea. Chiar şi atunci când a fost clar că ocupanţii nu vor mai rezista pe poziţii, himera a fost alimentată cu vise pe cât de nerealiste pe atât de periculoase. Într-o ţară în care puterea talibană era prezentă şi Sharia făcea legea pe un vast teritoriu, într-o ţară în care femeile nu aveau niciun drept, unde execuţiile pentru adulter şi tăiatul mâinii pentru furt erau la ordinea zilei, se promitea egalitatea totală dintre femei şi bărbaţi, accesul la educaţie pentru toţi copiii indiferent de sex, libertate în de a asculta orice fel de muzică, dreptul de a folosi internetul etc.

Acum, lumea este zguduită de imaginile unei ţări devastate. A unei ţări bântuite de disperarea celor care îşi văd viitorul promis spulberat peste noapte, de frica de moarte a acelora care au colaborat în vreun fel cu ocupanţii şi de impulsul de nestăpânit al fugii cât mai departe prin orice mijloace, al evadării din capcana mortală.

Confruntaţi cu dezastrul şi obligaţi să conducă ţara, talibanii promit unele concesii: „vrem să vă asigurăm că Afganistan nu este un câmp de luptă; toată lumea este iertată; vom respecta drepturile femeilor în conformitate cu sharia”

Poate vă întrebaţi care sunt “drepturile femeilor în conformitate cu sharia”. Iată-le: femeile nu ar trebui să fie văzute pe stradă nesupravegheate, fără o rudă de sânge sau fără a purta burka, îmbrăcămintea care le acoperă întregul corp; niciun bărbat nu ar trebui să audă pașii unei femei, astfel că pantofii cu toc înalt nu ar trebui să fie purtați; femeile nu trebuie să vorbească tare în public; femeile nu au voie să privească pe stradă din casă; toate ferestrele de la parter și etaje ar trebui să fie vopsite sau acoperite; femeilor li se interzice fotografierea, filmarea sau ca imaginea lor să apară în reviste, ziare, la radio sau televiziune; femeile nu au voie să apară la balcoane și nici să poarte bijuterii; acestea nu au voie să-și vopsească unghiile și își vor pierde un deget dacă o vor face; fetele nu au voie să meargă la școală, iar școlile pentru fete vor fi închise.

Consecinţe

Pierderea credibilităţii Americii (Cel mai lung război dus de Statele Unite se încheie astfel cu o victorie spectaculoasă a talibanilor care va întina pe termen lung imaginea celei mai mari puteri mondiale, scrie agenția France-Presse). Învinuirea afganilor pentru dezastru generat de retragerea americană fără o pregătire serioasă a evitării destabilizării ţării („Le-am dat toate șansele să își determine propriul viitor. Nu am putut să le oferim însă și voința de a lupta pentru acel viitor. Există câteva unități și soldați afgani foarte curajoși și capabili din forțele speciale, dar dacă Afganistanul nu este capabil să opună acum o rezistență reală talibanilor, nu fi vor  fi șanse nici într-un an, nici în cinci ani sau în 20 de ani de prezență americană acolo […] Nu au vrut să lupte pentru viitorul lor”,declara Joe Biden cu numai câteva zile în urmă).

Alte consecinţe? Haos, abuzuri, crime, pericolul unui război intern distrugător şi o rană imensă în fiinţa poporului afgan. O rană prin care, într-o hemoragie umană de necontrolat populaţia îngrozită aleargă spre afară. Spre oriunde crede că poate găsi o minimă siguranţă pentru viaţa de azi şi o geană de speranţă pentru ziua de mâine.

Situaţia creată a oferit prilejul preşedintelui Putin, care a fost tăcut în ceea ce priveşte situaţia ultimelor zile din Afganistan, să dea o replică Americii. „Trebuie să înceteze […] această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare (…), Cred că aceasta este lecţia Afganistanului”, a spus Putin. Alături de el, la Kremlin, se afla cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Povestea Afganistanului poate fi apreciată ca „eternă” fiindcă, într-o variantă sau alta, ea a fost folosită pentru intervenţiile directe sau indirecte ale puterilor economice şi militare occidentale ori orientale în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit, Siria, Irak şi ceva mai devreme în Jugoslavia. Aceeaşi poveste a stat la baza organizării exploziilor „populare” din Sahara Occidentală, Sudan, Djubuti, Cisiordania, Liban, Senegal, Mauritania, Gabon, Nagorno-Carabah, Somalia si, mai aproape de noi, în Ucraina.

Minciuna eliberării popoarelor, democratizării lor şi aducerii binefacerilor civilizatoare ale occidentului, rezistă de zeci de ani. Este ţinută în viaţă printr-un gigantic aparat de propagandă, cu cheltuieli imense, exploatându-se din plin dorinţa de mai bine a omului obişnuit. Nicăieri, chiar nicăieri, aceste promisiuni nu au fost onorate.

Şi peste tot, chiar peste tot, ţările ţintă au fost aruncate în haos iar populaţiile supuse unor suferinţe îngrozitoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*