Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu (jud. Constanța) – o adevărată comoară de artă

La aproximativ 80 de kilometri depărtare de municipiul Constanţa, în comuna dobrogeană Topalu – comună cu peste 2.000 de locuitori, și situată pe malul Dunării (la 30 de km de Cernavodă, pe drumul ce duce la Hârșova), o casă bătrânească – e drept una cu o bogată semnificație – a fost transformată într-o comoară de artă. Este vorba despre Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă”, aceasta fiind una dintre secțiile Muzeului de Artă din Constanța (muzeul județean  din Topalu este amplasat la nr. 328). Muzeul sătesc este organizat în fosta locuință a părinților donatorului, dr. Dinu Gheorghe Vintilă, și  prezintă 228 de lucrări de pictură: ale lui Ioan Andreescu, Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu; sculptură: lucrări de Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, G. Tudor; grafică: lucrări de Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Nicolae Dărăscu. Cum intri în muzeu, constați că acesta este chiar lipită de sediul poliției, iar aici vei vedea în mod neașteptat lucrări de Tonitza, Grigorescu și alți mari maeștri.

Într-un sat modest, amplasat într-un capăt al Dobrogei, stau expuse peste 200 de tablouri ale celor mai mari pictori români. După cum mi-am notat, galeria de artă găzduiește operele următorilor maeștrii plastici: Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Octav Băncilă, Corneliu Medrea, Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu și alți câtiva mari artiști. Topalu – o surpriză plăcută -, Top of Form (în turcă Topal) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Constanța. Se află în partea de vest a județului, pe malul stâng al brațului Ostrov al Dunării. Satul a fost întemeiat de emigranți români refugiați din Bugeac sau din podișul Transilvaniei. Ei au fost împroprietăriți cu pământ și s-au ocupat în special cu creșterea oilor. Toponimul Topalu este de origine turcă, fiind numele unui turc care a murit eroic în anul 1877, în Războiul de Independență (1877-1878), cuvântul „topal” însemnând „șchiop”. La recensământul din 2002 avea o populație de 1825 locuitori.

Despre existenţa la Topalu a unei astfel de colecţie de artă puţini ştiu din câte se pare, cu toate că Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” funcţionează încă din anul 1960. De ce o astfel de comoară de artă se află expusă la Topalu? Răspunsul vine chiar de la medicul Gheorghe Vintilă, cel care a donat colecţia administraţiei locale din Topalu, în memoria părinţilor săi, Dinu şi Sevasta Vintilă, învăţători ai localităţii de numele cărora este legată construirea, în 1920, a primei şcoli primare din sat.

Am fost întrebat deseori de ce am donat cele 228 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică – adunate de-a lungul a patruzeci de ani de febrilă activitate de colecţionar – tocmai Primăriei comunei Topalu. De ce am ales tocmai Topalu pentru împlinirea visului meu de a deschide şi permanentiza un muzeu sătesc de artă în Dobrogea? De ce, dată fiind izolarea Topalului, lateralitatea sa faţă de căile cele mai la îndemână? Am ales Topalu din raţiuni sentimentale, pentru că el reprezintă obârşia neamului meu. Stră-străbunii mei s-au născut la Topalu, ei fiind continuatori ai locuitorilor stabiliţi aici în cine ştie ce veac îndepărtat. (…) Părinţii mei, Dinu şi Sevasta Vintilă, s-au numărat printre animatorii culturali ai comunei (…).”, explică medicul Gheorghe Vintilă, potrivit unui text publicat în anul 1972 în revista Tomis, Constanţa.

Acest muzeu a existat și a rămas în picioare, demn, mândru și falnic asemenea celor care l-au adunat bucată cu bucată și marilor artiști care l-au populat cu sufletul lor datorită unui om pasionat, inteligent și cu mare dragoste de acest proiect. Este vorba despre doamna Maria Buzatu, astăzi conservator de lucrări de artă și fosta directoare a acestui locaș de cultură și artă românească, de peste 50 de ani. Un om care a fost și administratorul acestui loc și ghid cu mare elocință, și om bun la toate. Toate aceste activități au avut un singur numitor comun: dragostea față de acest muzeu. Este o adevărată lecție pentru toți cei care îndeplinesc astăzi o asemenea funcție. Ca acum 50 de ani, Doamna Maria Buzatu are plăcerea și bucuria să prezinte oricărui invitat o mică istorie a muzeului de la Topalu: muzeul construit în locuinţa părintească a doctorului Vintilă. Astăzi muzeul funcționează și aparţine Muzeului de Artă Constanţa, o instituție de prestigiu a culturii românești. În curtea casei-muzeu se află în prezent mormântul doctorului Gheorghe Vintilă, fiind astfel respectată o ultimă dorinţă a acestuia, menţionată în actul de donaţie a valoroasei colecţii de artă.

L-am cunoscut personal pe medicul Gheorghe Vintilă fiindcă venea în fiecare vară la Topalu. (…) După ce a terminat şcoala primară s-a mutat împreună cu părinţii la Bucureşti. Mai avea o soră licenţiată în Litere şi un frate care a murit în război. (…) Pe lângă donaţia făcută Primăriei Topalu, medicul Gheorghe Vintilă a mai donat 50 de opere de pictură Muzeului de Artă Constanţa. (…) În 1960 s-a făcut actul de donaţie, ultima dorinţă a lui a fost să fie înmormântat în curtea muzeului. Nu s-a putut atunci, pentru că eram în 1978 şi nu ne-au dat voie. După 1990, l-am adus în curtea muzeului, unde este înmormântat”, a declarat fosta directoare a muzeului de la Topalu, Doamna Maria Buzatu. Pasiunea doctorului Vintilă de a colecţiona opere de artă a fost întărită de relaţia de prietenie pe care acesta a avut-o cu pictori celebri. „Doctorul Vintilă i-a cunoscut pe Tonitza, Pallady, Şirato, Dimitrescu care formau grupul celor patru, pe Oscar Han care a fost cel mai bun prieten al său şi care i-a dat foarte multe detalii despre pictură, l-a îndrumat ce să colecţioneze, i-a fost alături mereu. (…) A fost o mare pasiune şi, încet, încet, a început să cunoască pictura”, a afirmat Maria Buzatu. Fiind vorba de exponate de foarte mare valoare, acestea sunt expertizate periodic de către specialişti în domeniu. „Se face reevaluarea, lucrările sunt expertizate în fiecare an sau cel mult la doi ani. Vine o comisie care le verifică, vin restauratori. (…) Avem aparate pentru menţinerea temperaturii şi umidităţii necesare. (…) De fiecare dată, în urma verificărilor făcute a reieşit faptul că totul este în regulă”, au menţionat reprezentanții Muzeului de artă „Dinu şi Sevasta Vintilă”.

Iniţial, casa bătrânească de la Topalu a familiei Vintilă a avut şase camere, imobilul fiind ulterior reabilitat de Consiliul Judeţean Constanţa şi extins, astfel încât cele 228 opere de artă (212 tablouri şi 16 sculpturi) sunt expuse în prezent în 13 încăperi. Muzeul, după cum spuneam, are și o sală destinată lucrărilor de grafică. Este prevăzut cu sisteme de monitorizare video, antiefracţie, o firmă asigurând în permanenţă paza. În plus, pentru siguranță, clădirea se învecinează cu sediul Poliţiei Topalu. De la înfiinţare şi până în prezent, muzeul nu a fost niciodată ţinta și victima hoţilor. Referitor la numărul de vizitatori, pragul muzeului de artă de la Topalu este călcat de un număr redus de persoane. fiindcă mulți nu știu de el, poate și fiindcă este undeva, mai departe de drumurile care leagă localitățile importante ale județului Constanța, de drumul spre Litoral. .

Acest articol este un semn de respect și prețuire pentru importanța și existența acestui muzeu, pentru pasiunea și efortul, inclusiv financiar, pe care l-au făcut toți cei care au contribuit cu ceva la realizarea și funcționarea lui. Dacă politicienii ar avea în vedere faptul că existența unui port turistic pe malul Dunării, la Topalu, care să valorifice toate minunățiile zonei, devine din ce în ce mai necesară, poate ar mai fi o șansă. Astfel se poate valorifica adevărata comoară de artă de la Topalu, alături de specificitatea acestei zone dunărene: cultură tradițională, culinară, meșteșuguri, dansuri, cânt și port. (G.V.G.) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*