Două cranii alungite descoperite în situl de la Freidorf (Timișoara)

Printre surprizele istoriei se află și descoperirea de cranii umane deformate în mod artificial și numite „cranii lungi”. Deformarea craniană artificială, este un obicei dificil de înțeles în contextul social actual, dar care a fost practicat pe tot globul o lungă perioadă de timp din istoria omenirii, fiind descris pe toate continentele și datând din preistorie până în prezent. Nu este un obicei caracteristic doar speciei noastre, fiind descoperit și la omul de Neanderthal din peștera Shanidar (Irak), care a trăit în urmă cu aproximativ 45.000 de ani. Motivele pentru denaturarea intenționată a formei capului, ca practică socio-culturală, includ identificarea etnică, creșterea poziției sociale în cadrul unui grup sau menținerea standardelor de frumusețe. Ca trăsătură cosmetică, a fost practicată atât pentru noțiunea de frumusețe cât și pentru a intimida în lupte, iar hunii au reprezentat cel mai cunoscut exemplu de popor străvechi care a aplicat deformarea craniană artificială pentru a obține un aspect mai aprig al viitorilor războinici, care devin astfel mai înspăimântători în luptă. Deformarea craniană intenționată se obține prin metode diverse aplicate la copii, aceștia având oasele craniene moi și elastice.

Metodele sunt aplicate începând de la câteva zile după naștere, până la câteva luni și chiar până la trei-cinci ani, în funcție de efectul dorit. Cazurile descoperite în Europa prezintă frecvent o deformare craniană produsă prin aplicarea de comprese și bandaje pe cap, rezultatul fiind aplatizarea frunții. O altă formă populară este aspectul conic obținut cu ajutorul bandajelor strânse, probabil în baza credinței că un craniu mai alungit oferă mai mult spațiu pentru abilități intelectuale și memorie. În Europa, acest obicei a fost practicat predominant de triburile gepidice, hunice, sarmatice, alane și gotice, iar în perioada migrațiilor aceste triburi au influențat și alte populații, dar pe teritoriul României s-a observat ca fiind practicat doar de popoarele migratoare, fără a fi însușit de cele autohtone. În România, arheologii au descoperit mai multe cazuri care prezintă deformare craniană artificială, aparținând predominant populațiilor sarmatice, hunice și gepidice, dar și din perioada romano-bizantină și medievală timpurie de tip Dridu. Cunoscut este cazul mormântului hunic de înhumație descoperit în anul 1965 la Gherăseni, în județul Buzău, având în componența inventarului funerar „diadema cu almandine de la Gherăseni” (143 buc. almadine), dar și craniul feminin deformat artificial al „prințesei” hunice.

În județul Timiș, au fost descoperite de curând în situl arheologic Timișoara-Freidorf, două cazuri care prezintă această practică, aparținând unor gepizi. Craniul unui copil de șase-șapteani, care a trăit în secolul al V-lea d.Hr., a fost descoperit în campania de cercetări arheologice desfășurată în 2006, iar în anul 2017 a fost descoperit un alt caz, de data aceasta prezent la o femeie cu vârsta aproximativă de 35-40 ani, care a trăit de asemenea în secolul al V-lea d.Hr.. Ambele cazuri prezintă o deformare realizată cu ajutorul bandajelor (tip anular), rezultatul fiind alungirea osului frontal și aplatizarea celui occipital. Cele două cranii alungite descoperite se află în prezent în colecția arheologică a Muzeului Național al Banatului din Timișoara, iar informațiile ne-au fost prezentate de muzeograful Ionela Slejiuc.

Originile alungirii craniilor sunt încă subiect de dezbatere între arheologi. Unii experți speculează că bebelușii aleși să treacă prin procesul de alungire făceau parte din familii regale sau din clasa conducătoare. Pe de altă parte, alți cercetători sunt de părere că unele triburi își alungeau craniile pentru a se deosebi de triburile vecine. Mulți oameni de știință cred că craniile alungite au fost o trăsătură naturală la anumite populații, precum indigenii din Peru. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*