Altă pace…

Din toate timpurile scriitorul a reprezentat un barometru al societății, dar așa cum polii pământului se schimbă, tot așa și acest barometru s-a schimbat. Demult de tot am scris un poem care se numea „Altă Pace” o juxtapunere a istoriei privită prin ochii timpului și implicarea scriitorului în destinul urbei alegând ca referință un scriitor austriac. Stefan Zweig. El se sinucide în anul 1942 și lasă o scrisoare de adio în care spune: Această hotărâre a fost luată din liberă voință și cu simțurile clare (aus freien Willen und Klaren Sinnen) motivând în scrisoare „Distrugerea patriei mele spirituale Europa (gestigen Heimat Europa) și lipsa de perspectivă ce decurge din aceasta”.

Pe fondul depresiei, pe fondul unui război nemaivăzut, simțurile, sensbiliatatea, a lăsat loc depresiei. Thomas Mann a scris despre pacifismul acestuia (un pacifism care ne caracterizează pe mulți) o scrisoare: „Erau timpuri când pacifismul său necondiționat mă chinuia. Părea dispus a accepta domnia răului, dacă prin aceasta s-ar fi evitat războiul, pe care îl ura dincolo de orice. Dilema este de nerezolvat. Dar când am aflat, că niciun război bun nu scoate la iveală decât rele, gândesc diferit față de atitudinea lui de atunci, sau cel puțin încerc să gândesc altfel”.

Peste timp și eu și mă gândesc la Europa unită așa cum și-o închipuiau Romain Roland sau Emile Verhaer, dar în timp această forță de coeziune parcă a scăzut. Europa moare ,,sinucisă” de reguli. Dar mă mai gândesc și la Ernest Hemingway care și el, pe alt continent, a avut aceiași viziune. El spune la un Congres al Scriitorilor Americani. „Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim dictatorial. Dictatura este o minciună, și de aceea este condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului, care este foarte cunoscută la noi”. În anul 1962 Ernest Hemingway se sinucide, lipsa de speranță și viitor „l-a sinucis”. Istorie și iar istorie, depresia ca o formă de scăpare din aceste războaie care ne ating. Istoria manevrată de acești învingători nevăzuți care prin mistificare au reușit să nască monștrii.

În acest context la noi se remarcă: Lucian Boia, Mihai Șora și de ce nu Raluca Turcan care urează la 300 de ani de la moartea baronului Samuel von Brukenthal „La mulți ani”. Să nu credeți că o face din neștiință; nu…! O face pentru a rescrie o altfel de istorie, istoria celor care au semnat condamnarea prin tragerea pe roată a lui Horia, Cloșca și Crișan. Mă întorc la „Altă Pace” mă întorc la datoriile pe care le avem față de umanitate, datoriile pe care le avem față de noi, dar noi poate suntem vechi și nu înțelegem subtilitățile vremurilor actuale.

*

Napoleon se joacă-n Europa/ Pornește-n marș grăbit spre răsărit./ Împarte harta, cum dorește pofta,/ Pofta lui și a firii ce-a poftit.// Omoară mișelește tot norodul./ O moară de război se sparge-n râu./ A câta oară se acoperă pământul/ De sângele ce curge peste grâu.// Apare Hitler, führer mare,/ Pornește tancul peste văi./ Și cucerește la-ntâmplare/ Ca să apară oameni noi.// Destinul a pornit din Alexandria./ Cu Alexandru, marele strateg,/ Ce a răscolit pământ, cu sabia./ Peste război a fost poet.// Întreb acum. O consolare,/ Pentru tot sângele vărsat./ De ce atâta- ncrâncenare/ De ce să faci din viață iad…?// Privesc și astăzi, stau pe ace./ Politici, tactici, terorism și bani./ Doar Dumnezeu a dat să fie pace,/ Nu un război întins pe mii de ani..!// Iubirea mea, tu mă aduci la viață./ Mă simt deja ca Stefan Zweig, sunt obosit./ De frică că eu pierd iubirea noastră/ Pentru ambiții ce au fost… nimic. (Altă Pace)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*