Boii de ieri și de azi

În primul rând aș vrea să precizez, pentru cei ce se vor simți jigniți sau oripilați de… metafora folosită în titlul articolului, că nu au nici un motiv de îngrijorare. Chiar dacă în cultura românească noțiunea de bou este privită și aproape unanim acceptată  ca reprezentând o ființă  proastă, fără judecată, de fapt nu e așa. Boul este recunoscut ca fiind un animal de povară, folosit eminamente la muncă,fără nici o altă întrebuințare, fără nimic frumos. Dar a munci, a răbda, a trage din greu nu este un defect ci o calitate. Nu există nici o probă sau măcar proverb care să vorbească despre prostia boului. Nu. Când spui bou spui muncă și atâta tot. Până și porcul, sau măgarul au o imagine mai proastă, trăsături, asociate unor oameni, mult mai „nocive”. De fapt se poate spune că boul are calitatea cea mai „trendy” în ziua de azi în România, el este un „rezistent”  în sensul pur al termenului. Aceasta este calitatea de bază, dacă nu chiar  singura. Rezistă oricât ai pune pe el, nu îngenunchează, trage până crapă, nu țipă decât de foame,  moare în picioare, mut.

Până și măgarul, recunoscut pentru încăpățânarea sa când nu mai poate,  sau nu mai vrea el, face scandal, rage de îți vine să îl omori, aruncă samarul sau moare măgarul, se oprește și îl bați până cade din picioare, dar nu mai pleacă. Boul nu, el trage, rezistă la efort, rezistă la bătaie, nu se opune, nu dă cu copita, nu împunge, dă doar de muscă,  el opintește și trage în jug,  cu o privire plată, inexpresivă, pentru el gândește stăpânul.

Ați privit vreodată un bou în ochi? Nu se vede nimic, doar  pace adâncă, o acceptare fără culoare, mioritică,  a sorții și a morții. El nu știe în ce parte trebuie să meargă, trebuie împuns, trebuie să i se spună hăis sau cea, că dacă nu merge în fața trenului sau în prăpastie, e cel mai docil suflet, deși are o forță încât ar putea muta munții din loc. Apoi să nu uităm că boul,  dar mai ales soața sa, vaca, au fost și sunt încă considerate ființe sacre, zeificate și adulate în mitologia egipteană și indiană. Și nu în ultimul rând,  revenind la români, acum două mii de ani pe meleagurile noastre trăia un neam, dac,  numit Boii, stema Moldovei era un cap de bour,  dar au existat și triburi în Europa centrală  având acest nume. Cu asta închei introducerea.

De ce scriu despre asta? Pentru că pe Facebook, pe una din pagini, cineva a postat o fotografie din epoca de aur, de pe plajele din Costinești, iar altcineva a remarcat faptul că în foto nu prea se văd burți. Trec peste faptul că fiind vorba de Costinești, era stațiunea tinerilor, și admit că dacă faci o fotografie acuma celor de pe plajă, copii și bătrâni, te  saturi de burți, pentru că de la macdonaldizare încoace,  de la apariția fast food-urilor, parcă și  nou-născuții au burtă.

O altă persoană a comentat spunând că pe  vremea aia nu erau burtoși pentru că „boii” erau munciți până la extenuare, nu aveau ce mânca, mureau de foame.  I-am răspuns spunând că în ziua de azi boii s-au angajat la privat, au conovăț străin, de firmă, jugul este solid, resteul din oțel nemțesc, nu de Reșița, staulul are geamuri mari, se poate vedea ce e afară, boii pot merge să lucreze afară, la stăpâni cu ștaif, dar nu știe dacă sunt  angajași ca boi sau ca vaci, au fost castrați și au devenit vite fără sex.

Mâncarea pe care o primesc este chimică, adio pajiști, iarbă verde, pajiștile din România au devenit maaluri sau gropi de gunoi,  boii consumă ce primesc din afară și se umflă, dar tot nemâncați și nesătui se culcă, doar că par grași și bine hrăniți. Pentru noii ”boi”, cei vechi au devenit o rușine, trebuie sacrificați.  Am spus toate astea fără nici o conotație peiorativă, folosind strict sensul de salahor, al sintagmei „bou”. Ei bine, domnul mi-a răspuns spunând cu mândrie, citez: „Da, eu sunt boul nou. Eu îmi aleg stăpânul, negociez cu el plata pentru munca prestată de mine, îi cer condiții severe de respectare a convenției semnate. Eu, boul nou, am dreptul să-mi schimb stăpânul chiar dacă noul stăpân este în altă țară. Nu accept ca stăpânul să mă condiționeze prin șantaj cu un acoperiș deasupra capului, de asta mă voi ocupa eu”.

E drept că nici persoana în cauză nu a făcut aluzie la sensul peiorativ al termenului și s-a referit și el strict la sensul  de „lucrător” , „angajat” al bietei  vite, dar m-a uimit lipsa de înțelegere a propriei  situații, acceptarea „a priori” a statutului de „sclav” acceptarea poziției de stăpân a angajatorului,  încălzindu-se cu iluzia că își „negociază” singur salariul și  condițiile de muncă și își stabilește singur locul de „cazare”. M-a îngrijorat  faptul că pentru el „acasă” nu mai reprezintă nimic, nici părinți, nici morminte, nici pământ, nici limbă, nici obiceiuri, „boul” român a devenit un „internațional” care are impresia că își stabilește singur soarta.

Cât de orb să fii să nu vezi că ți s-a dat voie să pleci pentru că aici „stăpânii” nu au ce să îți ofere, nici ce să muncești, nici  ce să mănânci, că ai fost „vândut” ca bou de tracțiune altora, care nu te plătesc cât ar trebui sau cât ai vrea sau merita, ci tot cât vor ei, dar faptul că e mai mult decât acasă, îți creează impresia că tu ai ales.În plus, de ce să stai aici și să faci scandal, să îți ceri drepturile, când poți să treci în „diaspora” și să fii folosit la alegeri ca măciucă împotriva celor care trag la jugul național, răzbunându-te înverșunat pe cei rămași acasă,, care în ochii tăi sunt vinovați că ai plecat tu?

Tactica a dat rezultate la ultimele alegeri. Afară însă, cu mici excepții, nici condițiile de muncă nu ți le alegi singur și nici cele de locuit și în nici un caz nu sunt aceleași, cum nu e nici salariul, cu ale „boilor” autohtoni. Să spună asta sclavii de pe plantațiile spaniole, portugheze, germane, italiene, sau bandantele din Italia, Franța, Anglia, Austria, care dorm înghesuiți câte 5-6 în cameră, ca să poată economisi din banii de chirie. Dar uite că „boul nou” are impresia că trăiește bine, că îi sunt respectate drepturile, că își stabilește singur soarta. Și vorbește ca și când ar fi expert, despre ce a fost înainte deși pe vremea aia umbla în cârca părinților sau bunicilor.

Nu ridic osanale vremurilor vechi, nu vreau nici măcar să le compar cu actualele condiții,  dar când văd că vorbește cu atâta „ură” și dispreț „fabricat” sau inoculat despre vechile timpuri, cineva care avea 5 ani sau 10 în 89, îmi vine să îi spun să stea jos și să îi lase să vorbească pe cei care le-au trăit au avut măcar copii pe vremea aia, nu neapărat  serviciu. Doamne cu câtă ușurință vorbește despre contractul dintre stăpân și „sclav”, despre statutul acceptat și asumat de sclav, care  -vezi Doamne- poate să își negocieze condițiile!  La adevărata libertate de alegere nu se gândește, de fapt nici nu ști ce e aia.

Adevărata libertate înseamnă să poți să îți alegi țara sau locul de muncă din motive care țin de gusturile tale, nu de condițiile mizere în care trăiești sau lipsa unui „trai decent”. Ceea ce fac Românii când pleacă de acasă nu este o „alegere” ci un abuz comis de autorități, o crimă la adresa cetățenilor  care sunt obligați să își părăsească familiile, pământul, tradițiile, până și respectul față de țară și părinți, unii chiar copii, pentru a supraviețui . Asta nu mai este nici măcar șantaj, este deportare. Cei care sunt mulțumiți cu această „alegere” și nu văd că au fost de fapt forțați să plece, ca și cei care spun că s-au vaccinat că „așa au vrut ei” când de fapt s-au vaccinat ca să poată ieși la o bere, la un teatru, la un restaurant sau în concedii afară, se mint singuri, se leagă la ochi, încearcă practic să își justifice lașitatea și lipsa unei reacții normale, care ar fi trebuit să ducă la schimbarea celor care au dus țara în aceasta stare.

La adresa „boilor” vechi și noi se aplică din partea guvernanților de ieri și de azi un act de dezumanizare, o pervertire a conștiinței, o îndobitocire, o crimă în cel mai pur sens al termenilor, iar reacția noastră este nulă, ne mulțumim că trăim, că putem ”alege” să plecăm în altă parte și să „negociem”  când de fapt nu facem altceva decât să acceptăm ceea ce ni se face și dinăuntru și dinafară.  Îmi e teamă că tinerii de azi, în marea majoritate nu realizează că sunt practic goniți din țară, sub pretenția că li se acordă dreptul să plece, așa cum Băsescu le spunea medicilor că dacă nu le convine în țară, sunt ”liberi” să plece. Liberi pe dracu, forțați.   Autoritățile se laudă cu faptul că statistic a scăzut numărul de șomeri, de unde trag ei concluzia că „duduie economia”.  Numărul de șomeri a scăzut pentru că  situația este raportată în funcție de sumele acordate ca ajutor de șomaj, dar asta decurge nu din creșterea economică ci din scăderea numărului de „eligibili” și creșterea numărului celor care părăsesc țara.

Aceeași poziție sau statut îl avem și din punct de vedere politic, militar, în relațiile cu mai marii lumii. „Boii” de ieri pupau mana stăpânilor de la Răsărit, de acolo venea lumina, acolo se închinau iar cei care nu făceau ca ei, au fost,  treptat, suprimați, apoi, în timp, băgați la închisoare, apoi marginalizați, apoi doar blamați, pentru ca în final datorită evoluției democrației, să li se dea „dreptul să plece din țară”. Și ei „au avut de ales”. Acum am schimbat stăpânul ne închinăm la Apus, dar tot „boi” am rămas și tot cu ură ne uităm la cei care au rămas cu gâtul la răsărit sau pur și simplu nu vor sa admită că lumina vine de peste graniță sau cei care vor să se închine la soarele autohton.

E adevărat, s-a inversat procedura, acum suntem deja „în democrație” vom evolua în sens invers.  Acum mai întâi și se acordă „libertatea” să pleci, apoi cei care nu acceptă deciziile „neuro-atlantice” vor fi blamați, apoi marginalizați, apoi încarcerați și, dacă vom rămâne  în continuare „boi”, va urma eliminarea fizică. În armată deja unii generali s-au gândit să astupe gura celor care „vorbesc  fără acordul stăpânirii”  și au propus într-un nou proiect de statut al cadrelor militare, introducerea cenzurii pentru cadrele militare și din activitate și din rezervă. Bine că nu și de dincolo de mormânt. Când vor constata însă că morții pot vorbi, așa cum pot vota, sigur se va schimba statutul.  Iar cel care a propus această cenzură este încă păstrat în funcție, e „om de lume nouă”. Ptiu, drace!

Acum câteva zile, la emisiunea aia cu „am întrebat 100 de români” s-a pus întrebarea „ce meserie/profesie creează eroi”. Luați de valul „luptei împotriva virusului”,  care iavaș-iavaș  se va transforma în lupta împotriva vaccinului,  marea majoritatea celor întrebați  au răspuns „medicii” apoi, polițiști, pompieri, și alte meserii. Meseria de militar nu a intrat în primele opt locuri, deci nu a constituit o opțiune pentru „tinerii” din public, deși se spune că s-ar afla pe primul loc în ceea ce privește încrederea populației în instituțiile statului, dar mai ales,  deși eroi sunt cei care își dau viața pentru apărarea țării, a națiunii iar cei mai mulți adevărați eroi au murit în războaie, nu făcând liste de vaccinare sau raportând cazuri de persoane infectate conform planificării. Aceste răspunsuri au arătat cât de repede, radical și ciudat se schimbă conșțiința românilor sub asaltul unei politici de de-românizare, deznaționalizare, deșertificare morală, culturală, juridică, sanitară, militară chiar. Unde vom ajunge ? Mă întreb dacă să mă bucur sau nu că nu voi apuca să văd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Reţeaua de idoli – Florin Piersic

Click aici pentru film




de Octavian Bour








  • PARTENERI