Izvorul tămăduitor „de pe apa Colentinei”

„Mănăstirea de pe apa Colentinei”, cum era cunoscută la început mănăstirea Mărcuţa, a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea, fiind ctitorită, după cum spune pisania pusă mai târziu, „din temelia ei, de Dan vel logofătu, când era cursul anilor 7095 (1587)”, în timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul, lângă un izvor tămăduitor, aflat pe malul Colentinei în afara zidurilor actualei mănăstiri. Poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Rămasă pustie de „răutăţile ce era la drum”, pe vremea lui Mihai Viteazul, a fost apoi „dreasă” şi închinată ca metoh, la 1679, Mitropoliei Bucureştiului de către Vişana (zisă Mărcuța), fiica lui Marco vel armaş (strănepoată de fiică a lui Dan logofăt), de la care a căpătat numele de Mărcuţa. În timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1733-1735), Mitropolitul Ștefan a adaugat pridvorul și clopotnița, a făcut chenare din piatră la ferestre și cadrul din piatră al ușii de intrare, o zugrăvește pe dinăuntru și pe dinafară, așa cum spune pisania din 20 septembrie 1733. Biserica Mărcuța este un monument reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVl-lea din Țara Românească, înscriindu-se ca un exemplu de seama în evoluția tipului de plan, și a plasticii decorative a fațadelor.

Este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din București care au ajuns până în timpul nostru într-o formă apropiată de cea inițială, întrecută în vechime numai de lăcașul Curții Vechi. Mărcuța este situată în partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfântul Pantelimon. Mănăstirea este înconjurată cu un zid cu două porți, una spre răsărit, pe unde intra poporul și una spre apus, deasupra căreia s-a ridicat o clopotniță, pe unde intrau boierii. Așa cum arată pictura votivă din pronaos, biserica ținută în mâini de domnitorul Alexandru Ipsilanti, avea atunci o turlă pe naos și un turn clopotniță pe pronaos, cu acces printr-o scară în spirală adăpostită într-un turn pe fațada nordică. În timpul domniilor fanariote (1716-1821) mănăstirea este dată de familia Ipsilanti ca metoh Mănăstirii Halchis din Grecia. O icoană făcătoare de minuni este adusă la 1848, de la schitul Malamuc, Buzău. La mijlocul secolului al XlX-lea biserica a fost restaurată de arhitecții Johann Schlatter și Benis. Peretele ce despărțea naosul de pronaos este demolat, pentru lărgirea spațiului. Turla căzută la cutremur a fost refăcută din lemn. Biserica face parte dintre lăcașurile inspirate de planul bisericii Mănăstirii Cozia, de tip sârbesc, triconc (21.60 și 6.50 pe 11.50 metri), cu o turlă pe naos, cu pereți groși de circa 80 de centimetri, având pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator și altar. Pridvorul deschis, adăugat la 1733, este mai scund decât pronaosul, dar de lățimea acestuia. Este compus din trei arcade în plin centru în fațada vestică și câte două în fațadele laterale, cu arhivolte retrase, din cărămizi subțiri, dispuse radial, sprijinite pe coloane robuste, pictate, iar la colțuri pe semicoloane alăturate unor plinuri de zidărie, așezate pe un parapet plin, înalt. Fațadele sunt decorate în cărămida aparentă. Elementul cel mai interesant și valoros este decorația exterioară a bisericii, care o situează printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Intrarea în curtea bisericii se face prin două turnuri de poartă succesive. O placă purtând inițialele domnitorului Alexandru Ipsilanti este pusă pe clopotniță, menționând anul 1779. În afara zidurilor înalte ce înconjoară biserica, se desfășoară cimitirul parohial, amenajat începând din 1920, ce ajunge acum până pe malul Colentinei. S-au făcut renovari în decursul vremii, ultima între anii 1967-1976, de către Direcția Monumentelor Istorice, preot paroh fiind Nicolae Pretorian.

Despre Mărcuţa au scris istoricii, vorbesc preoţii locului, credincioşii, şi nimic nu pare a mai fi de spus. Şi totuşi ceva tulburător mai este de spus: o tradiţie orală păstrată de comunitatea bulgară din Bucureşti acreditează ipoteza că aici şi-ar petrece somnul de veci episcopul Sofronie de Vraţa, bulgar după neam, din sudul Dunării, care, constrâns de persecuţiile turcilor, pe la anul 1803, ar fi ajuns în această mănăstire, unde ar fi devenit egumen. Decenii la rând nu s-a ştiut aproape nimic despre posibila prezenţă a Sfântului Sofronie de Vraţa la Mărcuţa. Canonizarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Calinic de la Cernica a adus însă la lumină informaţii despre sfântul din partea dreaptă a Dunării, pe care Biserica Ortodoxă Bulgară l-a canonizat la 24 martie 1965, pentru că Episcopul Sofronie Vraceanski a fost cel care l-a hirotonit ierodiacon, în decembrie 1808, pe Sfântul Calinic de la Cernica. Ceea ce nici până astăzi nu se cunoaşte cu precizie este locul în care trupului acestui sfânt este înmormântat. Sfântul Sofronie de Vraţa, ale cărui moaşte s-ar putea afla într-un mormânt neidentificat, posibil la Mărcuţa, este considerat una dintre cele mai importante personalităţi ale Bulgariei moderne, fiind cunoscut nu numai prin lucrările sale cu conţinut religios, istoric şi moral (a tipărit, printre altele, la Râmnicu Vâlcea, în neobulgară, în 1806, „Chiriacodromionul” sau „Nedelic”), ci şi prin cea mai importantă contribuţie pe care şi-a adus-o la dezvoltarea literaturii moderne bulgare. Este vorba despre autobiografia intitulată „Viaţa şi suferinţele păcătosului Sofronie”, publicată în 1861 în ziarul „Dunărea lebedelor” din Rakovski.

O cruce modestă însă, văruită în alb, pe jumătate îngropată în pământ, aflată în apropierea zidului din stânga bisericii, la numai câţiva paşi de sfântul lăcaş, a rămas neatinsă, ca un testament nescris, transmis din generaţie în generaţie, fără identitate, smerit ca şi viaţa celui care posibil să odihnească sub umbra sa. Despre această cruce anonimă nimeni nu ştie nimic. Nimeni nu a scris. O poruncă tainică de peste veacuri însă, transmisă de la paroh la paroh, interzice dislocarea ei, deşi s-a încercat aceasta de mai multe ori. Despre această cruce, preoţii şi credincioşii de la Mărcuţa cred că ar putea indica mormântul Sfântului Sofronie de Vraţa, cel care, ca şi Eminescu, retras între zidurile mănăstirii, se adăpa nu numai cu apa preţiosului izvor aflat aici, de unde domnul aducea „în burdufe de piele purtate pe cai apa de băut”, ci mai ales cu apa vieţii veşnice pe care o revarsă cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Şi, cine ştie, poate într-o zi, ca şi la Neamţ, adormitul din curtea fostei mănăstiri de pe apa Colentinei va da semn şi se va ridica, cu lespede cu tot, întru adeverirea celor crezute de credincioşii de aici şi se va aşeza el însuşi pe peretele din stânga pridvorului noii biserici de la Mărcuţa, acolo unde, întru pomenirea sa, i-a fost zugrăvit chipul.

Biserica Mărcuța figurează pe lista monumentelor istorice cu codul cod LMI B-II-m-A-18157.01. În afara incintei bisericii vechi s-a construit o nouă biserică, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, care a fost târnosită în 3 noiembrie 2013. Vechea mănăstire Mărcuța este situată în cartierul Pantelimon, în sectorul 2 din partea de est a orașului, peste drum de Spitalul Sfântul Pantelimon. În spatele blocurilor de locuințe, terenurile mănăstirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei. În interiorul lăcașului de cult sunt păstrate picturi din secolul al XVI-lea și tablouri ce îl reprezintă pe armașul Marcu. Cu un perfect amplasament strategic, într-o zona mlăștinoasă lângă Lacul Fundeni, Mănăstirea Mărcuța, cu trei rânduri de porți, cu fortificații care după renovările din 1632-1654 permiteau și utilizarea armelor de foc, ea reprezenta un loc perfect pentru mai marii vremii să se poată retrage la adăpost în cazul unei năvăliri dușmane. Ea, împreună cu Mănăstirea Văcărești și Mănăstirea Plumbuita constituiau un lanț strategic al Capitalei, de locuri fortificate folositor pentru retragerea familiilor bogate în cazul unor năvăliri sau răzmerițe. Un vast ansamblu de tuneluri ajutau celor asediați să se refugieze către zonele ferite și de acolo către moșii să se pună la adăpost

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*