Tudor Arghezi și premiul Herder…

…Tudor Arghezi primise premiul Herder. Pe lângă banii pe care-i primea drept recompensă, laureatul avea dreptul să recomande un tânăr pentru o bursă pe care o plătea Fundația Herder, asigurându-i respectivului condiții optime pentru a studia patru ani la Universitatea din Viena. Atât le-a trebuit bucureștenilor. Au început să se înșiruiască la ușa lui Arghezi tot felul de oficialități, rugându-l să le recomande odraslele sau acoliții lor.  Era un spectacol caragialesc. Arghezi era intransigent și răspundea tuturor cu aceeași replică: „-  Apăi, când vei lua dumneata premiul, să recomanzi pe cine vrei! Acum eu am dreptul să aleg pe cine vreau!” Toate intervențiile au rămas neputincioase. Toți erau curioși să afle cine va fi alesul lui Arghezi. Într-o zi, poetul și-a chemat un nepot și l-a pus să se intereseze de o nepoată a pictorului Tonitza. A găsit-o. Pe aceea a recomandat-o, deși fata era foarte slabă la carte. Azi e profesoară la Institutul de Teatru și Cinematografie, o figură ștearsă.

În această vreme, un grup de colegi de la Filologie au organizat o încercare de a-l seduce pe acesta. Acțiunea a declanșat-o Blendea, actualul regizor de cinema. Acesta era mediocru la carte, dar foarte întreprinzător și pasionat mai mult de poze decât de filologie. El ținea morțiș ca Arghezi să aleagă pe un băiat capabil, dar fără posibilități. În fruntea celor pe care el ar fi vrut să-i ajute era Cornel Moraru, actualul redactor-șef la revista ,,Tribuna”. „- Măi băieți, le-a spus într-o zi, să fiu al dracului, dacă n-o iau eu înaintea miniștrilor și profesorilor universitari, care-l asaltează pe maestru!” El știa că Arghezi are mare slăbiciune pentru Constantin Brâncuși. Blendea s-a dus în Mărțișor și a încercat să intre. N-a putut. S-a anunțat că e din Gorj, nepotul lui Brâncuși. Degeaba. Arghezi nu-l primea. După vreo două-trei zile de încercări, Arghezi l-a primit. ,,- Cine ești și ce vrei de la mine?” l-a întrebat prompt maestrul. ,,- Maestre, mă închin geniului și gloriei Dumneavoastră, cel mai mare poet al românilor. Sunt din Gorj, de la Novaci, nepotul lui Constantin Brâncuși, maestre, și am îndrăznit să vă deranjez cu o mare rugăminte!” „- Ei, ce vrei?” „- Maestre, am aflat că ați primit binemeritatul premiu ,,Herder”, recunoașterea geniului Dumneavoastră de către lumea întreagă!” „- Ei, și ce-i cu asta?” ,,- Știu, maestre, că trebuie să recomandați un tânăr pentru a urma studii la Viena, un tânăr capabil, care  să ajungă și el asemenea lui Brâncuși și asemenea cu Dumneavoastră!” „- Ei, și ce-i cu asta?” „- Am îndrăznit să vin la Dumneavoastră, maestre, tocmai pentru a vă ruga să recomandați un băiat sărac, gorjean de-al nostru, care va face cinste țării noastre și Gorjului!” ,,- Cine este, mă?” a întrebat Arghezi, oprindu-se din plimbare. „- Cornel Moraru îl cheamă, maestre, e student la Filologie!” „- Fiți-ai dracului de olteni, vă sculați întotdeauna prea târziu! Am recomandat, mă, pe altul, nu mai am ce să fac acum!”

O altă povestire a lui Virgiliu Tătaru s-a legat tot de Tudor Arghezi. Era foarte solicitat ca să se prezinte studenților și elevilor. Întotdeauna punea condiții pentru aceasta. Dacă nu i se plătea suma de bani pe care o pretindea el, nu venea. Odată a venit la Facultatea de Filologie. Studenții au început să-l asalteze cu întrebări. Una dintre ele a fost aceasta: „- Cum a fost, maestre, cu A. Toma?”  Arghezi, cum îi era obiceiul, fără a ezita, scurt, concis, fără ocolișuri, a spus: „-  Apoi, cum să fie? Iac-așa a fost: când A. Toma era mare, Tudor Arghezi era mic; când Tudor Arghezi e mare, A. Toma este mic! Mai vreți ceva?” Trecuse perioada stalinistă, era prin anii 1966-1967.

Când s-a pus problema reabilitării lui Octavian Goga, la Uniunea Scriitorilor a fost vâlvă mare. În fruntea opozanților era Zaharia Stancu. I-a venit rândul și lui Tudor Arghezi să ia cuvântul. El a început să povestească: „- Era ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice Octavian Goga. Zaharia Stancu scotea revista „Azi”, iar eu „Bilete de papagal”. Era vreme grea. Într-o zi, Zaharia, în prag de faliment, s-a dus în audiență la Goga și i-a cerut ajutor. După ce l-a ascultat, Goga și-a chemat secretarul și l-a întrebat câți bani mai au pentru cultură. „- Patru milioane!” a  răspuns secretarul. „- Bine! Cât ai datorie, Domnule Stancu?” „- Patruzeci de mii, Domnule ministru!” „- Bine! Îți dau patruzeci de mii, a precizat Goga, dar, te rog, să ții minte, Domnule Stancu, că nu ți-i dau dumneata, ci îi dau culturii române!” La câtva timp m-am dus și eu să-i cer sprijinul. Ceremonia primirii și a discuțiilor a urmat la fel, numai că mie mi-a achitat datoria de două sute patruzeci de mii. La urmă mi-a spus: „-  Acum, se poate ca pentru cei două sute de mii pe care mi i-a dat mie în plus să-l dușmănești atâta, Domnule Zaharia?”

Facem precizarea că, în vremea când Virgiliu Tătaru mergea cu colindul la Tudor Arghezi, acesta nu avea voie să publice, cărțile îi erau interzise. El cultiva flori în grădina casei, le vindea în Piața Mărțișor și din câștigul obținut își întreținea familia.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*