Traiectoria unei dinastii. Cantemireștii

Începutul neamului Cantemireștilor, pe linie masculină, e undeva în Asia. Numele de familie ale persoanelor din această dinastie cu ramificări în popoarele turanice, popoare care au viețuit pe un vast teritoriu între China, Siberia și sud-estul Europei, e constituit din două rădăcini turanice: Kan și Temir. Inițial, cuvântul era supranumele începătorului neamului Cantemireștilor, devenit nume de familie al urmașilor. Temir, cu variantele Temir și Timur, înseamnă „fier”. Iar cuvântul Can, cu variantele Khan, Han era utilizat în câteva sensuri: suveran, stăpânitor, conducător. Aceste două rădăcini s-au contopit în variantele: Cantemir, Temircan, unele cu sufixe (Temirgaz („ostaș de fier”) – familia unor medici moldoveni de la Chișinău, din Temirgaz unii au devenit Timireazev – unul din ei a fost savant rus celebru, Temircanov – unul din ei vestit dirijor din Rusia etc. Interesant: În Kârgâzstan este cunoscut cântărețul de răp Han-Temir…

Temir. În Hoarda de Aur au fost câțiva hani care se numeau Temir (sau Timur): Temir I (pe la 1437), Temir II (pe la 1485) – nepotul lui Edighe.

Edighe. Edighe a fost comandant de oști și politician al Hoardei de Aur, la sfârșitul secolului XIV – începutul secolului al XV-lea. Edighei a întemeiat dinastia Mangât, dinastie care a condus Hoarda de Aur. O soră de a lui era una din soțiile marelui cuceritor Timur Tamerlan. Edighe era josuț, gros, dar la vorbă putea fi plăcut. A atacat în repetate rânduri cnezatele rusești. Cercetătorii ruși au constatat că urmașii lui pe linie masculină erau nenorocoși. Spre exemplu, cneazul S.Urusov, fost guvernator al guberniei Basarabia, a avut multe neplăceri și fu scos din funcție pe nedrept în legătură cu ”problema evreilor”; cneazul F.Yusupov (care a participat la asasinarea lui Gr.Rasputin) a risipit o enormă avere și mai fiind homosexual… Însă acest ram nu ne interesează. Un șir de bărbați din alt ram vecin, pe care îl privim aici – cel al Cantemireștilor ca urmași ai lui Edighe au confirmat ”legitatea” nenorocului urmașilor bărbați.

E știut lucru: Dimitrie Cantemir considera că neamul său, pe linie bărbătească, ascede la Edighe și Tamerlan.

O întrebare, la care sursele istorice ale timpului nu au lăsat răspuns. Putem doar înainta ipoteze. Cum un bărbat de origine turanică, de credința islamică a devenit veriga de legătură etnică-religioasă cu lanțul domnitorilor moldoveni ortodocși Cantemir? Cineva din cercetătorii români credea că în Bugeac, împreună cu tribul nogailor de religie mahomedană se instalase o viță de tătari creștinați și din aceștea, unul deveni căutata de noi veriga de legătură. Dar… a auzit cineva de tătari sau nohai creștinați veniți în Bugeac? (Nohaii și tătarii – două triburi turanice înrudite). Ipoteza mea a „verigii”. Zic: mai verosimil este punctul de vedere următor. Cineva din rudele apropiate ale conducătorului Hoardei tătarilor de Bugeac – a beiul Can-Temir, mare războinic și jefuitor, a fost nevoit să fugă din hoardă și să se ascundă de ruda sa groaznică în Țara Moldovei. Să fi fost cauza fugii un complot descoperit? Ori o altă faptă, pentru care urma să fie omorât? Ajuns cu ceva galbeni în ținutul Fălciului (din Țara de Jos a Moldovei), el se creștină, scimbându-și prenumele tătăresc cu unul creștinesc ortodox– Teodor/Toader .

Toader Cantemir. Toader s-a stabilit în localitatea Silișteni, a cumpărat o moșioară și s-a căsătorit cu o Marie, creștină moldoveancă. A avut un fiu – Constantin, născut la 8 noiembrie 1612 – viitorul tată al lui Dimitrie Cantemir.Toader, energic, întreprinzător, fu remarcat de Ocârmirea moldavă, încredințându-i-se sub ascultare Ținutul Codrului Tigheciului (în stânga Prutului, de-a lungul râului). Codrul Tigheciului era zona păduroasă, după care stăpâneau tătarii hoardei din Bugeac și nohaii.

La 1627, când hoarda tătarilor a făcut o expediție de jaf în Țara Moldovei, ei l-au găsit și l-au ucis pe Toader Cantemir și pe soția sa. Răzbunare? Simplă întâmplare? Nenorocul fatal al urmașului lui Edighe?

Iar beiul Can-Temir, întemeietorul și conducătorul hoardei din Bugeac din neamul nohailor a avut un sfârșit crunt. În luna iulie a anului 1637, a fost convocat la Constantinopol, unde a fost sugrumat de otomani. Nenorocos și acesta…

Constantin Cantemir. Adolescentul Constantin Cantemir, rămas la vârsta de 15 ani orfan de ambii părinți și cu moșia părintească pârjolită, s-a ascuns și a fugit în Polonia. Acolo s-a angajat în cavaleria regală, a slujit 17 ani, urcând în carieră până la gradul de rotmistru (căpitan).

Constantin Cantemir, fiind lăsat la vatră, se duce În Țara Muntenească unde, la curtea lui Grigore Ghica, a deținut dregătoria de ceauș spătăresc, până în anul mazilirii domnitorului.

Cantemir vine în Țara Moldovei, pe timpul lui Eustatie Dabija. Constantin, scria I. Neculce ”era om viteazu și cu sfat bun”. Bravului câpitan i-a fost încredințată isprăvnicia Codrului Tigheciului, adică postul de comandant al trupelor de hotar din Codrul Tigheciului, care, fiind la hotarul Moldovei de Jos cu Bugeacul, aveau misiunea respingerii incursiunilor tătarilor în Moldova. Ulterior, C. Cantemir a deținut și alte dregătorii: vornic de Bârlad, armaș, serdar, mare clucer.

C. Cantemir a fost căsătorit de trei ori; după decesul primelor două soții, s-a căsătorit cu moldoveanca Ana Bantâș (înrudită cu mari boieri). Cu Ana a avut doi feciori: Antioh și Dimitrie. La 1685, C. Cantemir a fost ales domnitor de boierii moldoveni. Candidatura lui a primit aprobarea sultanului care ținea minte că, într-un război, rotmistrul Cantemir îi salvase haremul de prizonieratul polonez, în lupta de lângă Camenița (1682). Fiul său Dimirie a fost trimis la Constantinopol ca ostatic – garant al fidelității domnitorului față de Poartă.

Boierii l-au ales domnitor pe Constantin din rațiunea că acesta era bătrân – avea 70 de ani, că va fi un neputincios ușor de manevrat. Că va muri repede. Însă au dat greș în calcule. Constantin s-a arătat tare nu numai cu trupul, dar și în realismul și abilitatea conducerii. Cronicarul Ion Neculce i-a făcut portretul verbal lui Constantin-vodă, care ”practică bună ave la voroave, era sănătos, mânca bine şi be bine… La stat nu era mare; era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada”. A domnit Constantin-vodă 8 ani (1685 -1693).

Între domnitorii Țării Muntenești și ai Țării Moldovei existau raporturi ostile generate de dorința lui C Brâncovanu de a impune candidați munteni pe tronul moldovenesc. C. Cantemir îndemna boierii valahi să mergă la Poartă să-l pârască pe uneltitorul C. Brâncovanu, care avea și alte ”păcate”.

Această ostilitate valahă s-a manifestat abundent pe timpul lui Constantin. Dar Constantin-vodă a rămas ne doborât. El singurul din Cantemirești a fost excepție din nenorocul urmașilor masculini ai lui Edighe. Constantin-vodă, precum Edighe, era josuț, gros, putea fi amabil și blajin. În privința pedepselor, era un asiat întreg. Pentru tâlhari stabilise pedeapsa tăierii infractorilor în patru părți, arderea – de vii. La porunca lui, din bănuială, fără judecată, au fost asasinați fără milă cronicarul Miron Costin și fratele lui Velicico.

Antioh C. Cantemir (16?? – 1726). Nu era prea cărturar. „Mânie ave strașnică, răcne tare, can cu grabă, și de-cie să depărta inemile boierilor de dânsul” (I. Neculce). A devenit domnitor al Țării Moldovei la 1695. La 1700, C. Brâncovanu plăti pungi de aur vizirului pentru mazilirea lui Antioh. Avea omul său de înscăunat. După detronare, Antioh revine la domnia Moldovei în 1705, realiză reforme în impozitare, care nu au fost pe placul marii boierimi. Aceasta a organizat înlăturarea lui Antioh-vodă. El fu trimis la Constantinopol, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Acolo, Antioh s-a arătat foarte nemilos față de fratele său Dimitrie. Când niște decidenți turci, instigați și mituiți de C. Brâncovanu, l-au întemnițat pe D. Cantemir, ca să poată apoi extorca pungi de aur pentru răscumpărarea libertății, Antioh a refuzat să plătească, zicând „să stea acolo măcar o mie de ani”.

Dimitrie Cantemir (1673 – 1723). Caracterizarea lui D. Cantemir de către cronicarul I. Neculce, care îl cunoștea personal mult timp: „Era omu învățat. Numai la giudecăți nu pre pute lua sama bine…”, „lucrurile lui pofte să fie lăudate”. Din tinerețe, Dimitrie era ”nerăbdătoriu și mânios, zlobiv la beție, și-i eșisă numele de om rău”. „Lăcomie nu avea mare”. (Letopisețul Țării Moldovei, cap.XIX). Adjectivul zlobiv înseamnă mânios, furios, rău, răutăcios. Alcoolul, știut lucru, developează caracterul omului, care treaz fiind, se controlează.

Dimitrie, fără dotare musculară semnificativă, fără aptitudini strategice militare, fiind la Constantinopol ostatic de garanție a fidelității față de otomani a tatălui, apoi a fratelui Antioh, și-a făcut din învățătură preocupare principală. Prin învățătură a căutat să obțină lucrurile poftite de el. Avea un scop special de mărire. Dar acel țel major al vieții lui era cunoscut de un cerc îngust de persoane apropiate. Despre aceasta – ceva mai jos.

În anii 1688-1710, cât timp a trăit beizadea Dimitrie la Constantinopol, la început ca ostatic, apoi din inițiativă proprie, s-a făcut tobă de carte în câteva domenii. El s-a interesat de muzica turcească, elaborând un sistem de notare a muzicii, înregistrând în premieră mondială multe melodii turcești. A studiat în biblioteci și arhive istoria și cultura otomană, în baza informațiilor obținute mai apoi a scris în latină valoroasa lucrare ”Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman” (publicată mult mai târziu). Semna în stil turcesc – Cantemiroglu, adică fiul lui Cantemir. A făcut legături utile cu reprezentanții corpului diplomatic de la Constantinopol. Fiind poliglot, vorbea fluent latina, greaca, turca, persana, araba, italiana, slavona, germana și franceza. Cantemiroglu stăpânea perfect arta însușită de la turci de a se face agreat și prețuit de oamenii de care avea nevoie. A stabilit legătură cu Frăția secretă a rozencreițerilor din Berlin.

Nu numai D. Cantemir, toți ostatecii de la Poartă, îndeplineau misiunea de culegere a informațiilor despre jocurile de după culise ale boierilor moldoveni și munteni care unelteau împotriva domnitorului, despre dispozițiile politice din Constantinopol, despre deplasările armatei otomane etc.

La 1699, Dimitrie a venit pe scurt timp la Iași, unde s-a căsătorit cu Casandra, fiica domnitorului muntenesc Șerban Cantacuzino – de viță grecească, care avea printre înaintașii săi împărați bizantini. Anterior, Dimitrie se logodise în taină cu Casandra Cantacuzino în Țara Ungurească, deoarece muntenii lui Brâncovanu erau împotrivă. „Și prinseră muntenii de veste și-i sta pedică dinspre nemți, că nu lăsa pe doamna lui Șerban-vodă să i-o de”. Nu permiteau mamei Casandrei, să dea fiica după Dimitrie Cantemir.” Și încă mai mare vrajbă dintr-ace să făce”(I. Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, cap.XVIII).

Prin căsătoria cu Casandra Cantacuzino, conform legilor timpului, Dimitrie Cantemir și urmașii lui au obținut dreptul de a pretinde legitim așezarea pe scaunul domniei în Muntenia! E cauza principală a creșterii ostilității Brâncovanului față de D. Cantemir. Această căsătorie a fost un pas juridic serios spre înfăptuirea, care abia peste 121 de ani s-a realizat prin dubla alegere la tronul unit al Moldovei și Valahiei a moldoveanului Alexandru Ioan Cuza.

După cununie, Dimitrie a plecat la Constantinopol, pentru a termina construcția palatului său de pe malul Bosforului. Ruinele palatului pot fi văzute și azi.

La 1703, D. Cantemir a fost ales domnitor. Însă, în urma intrigilor și banilor lui C. Brâncovanu, peste 20 de zile Poarta l-a scos din scaunul domniei. Dimitrie a plecat la Constantinopol, unde cu mici întreruperi a trait cu toată familia până la 1710.

La 1710, în timpul războiului ruso-turc, Dimitrie a fost numit de Poartă domn al Moldovei. El trebuia să formeze oaste moldovenească și să participle ca vasal la războiul împotriva rușilor. Altă sarcină: Cantemir trebuia să-l monitorizeze pe C. Brâncovanu – turcii aflase că acesta avea contacte cu rușii, exista suspiciunea posibilei alieri cu inamicul. Erau necesare dovezi de infidelitate turcilor – pentru a-l decapita pe uneltitorul trădător.

Cantemir, în baza studierii materialelor din colbul bibliotecilor, trase concluzia despre decăderea otomanilor din statutul lor de cea mai mare putere militară, iar victoriile lui Petru I asupra suedezilor hrănise iluzia cantemiriană de izbăvire cu ajutorul rușilor de jugul turcesc, de raiale și de tătarii Bugeacului. D.Cantemir, omul cărților, nu al profunzimii realitații, în taină a luat decizia apropierii de moscali. S-a pripit tragic în decizie. Atunci, moscalii nu erau atât de puternici, ca să-I biruie pe turci, cum I se păruse cărturarului Cantemir…

Prieteșugul față Țara Moscului D. Cantemir l-a confirmat prin scoaterea de către el a unor scrisori importante ale ambasadorului rus P. Tolstoi, pe care otomanii l-au întemnițat în închisoarea Edicule în 1710, cu ocazia începerii războiului ruso-turc. Scrisorile au fost transmise țarului Petru I.

Înainte de evadarea lui D. Cantemir în Rusia, au existat câteva momente cunoscute în linii generale. 1.Căutarea alianței militare cu Rusia, prin intermediul ambasadorului P. Tolstoi. 2. Alcătuirea de D. Cantemir a listei condițiilor tratatului cu Rusia și întâlnirea secretă la Luțk (13.04.1711) a reprezentanților lui Cantemir cu ai lui Petru I, reprezentanții căruia au acceptat condițiile lui Cantemir. Care au fost condițiile lui D. Cantemir din Tratatul de la Luțc?3. Erau 17 puncte. Esența: Țara Moldovei va deveni vasală Rusiei, însă își va păstra independența, suveranitatea și obiceiurile vechi din interiorul țării. Vor fi păstrate privilegiile boierilor. Scaunul Țării Moldovei va deveni ereditar pentru toți reprezentanții dinastiei Cantemir. Țara Moldovei va fi scutită de plata birurilor către Poartă. Vor fi întoarse sub oblăduirea Moldovei pământurile acaparate de turci și transformate în raiele. Textul Tratatului exprima un scop important al lui D. Cantemir. Înscă scopul major D. Cantemir l-a tăinuit afișându-l mai târziu simbolic pe stema princiară a dinastiei cnezilor ruși din familia Cantemir. Acest scop al dinastiei era cunoscut de fiul său, Antioh.

Vizita la Iași a lui Petru I a fost considerată de unii cercetători ca semnare a Tratatului de la Luțc. Petru I, jovial și prietenos, i-a servit pe boierii moldoveni cu nu-ș ce vin, că boierii moldoveni au înmărmurit, ”picând să doarmă pe unde apucau”.

 I. Neculce, a scris despre trădarea rușilor de către C.Brâncovanu. Brâncovanu primise 300 de pungi de aur de la Petru I pentru: a aduna și a aduce oaste, pentru a cumpăra pâine armatei rușilor și moldovenilor de la Stănilești, ca plată pentru înfăptuirea angajamentului. Însă valahul perfid nu și-a respectat angajamentul plătit, nu a venit. Înfometate și sleite fizic, fără trupele promise, fără armamentul, munițiile de la Brâncovanu, pe care conta Petru I, lupta a fost pierdută… „și de multe ori îl blestema împăratul Moscului și dzicea ”Iuda-Brâncovanul m-au vândut, de-am răpus oaste și am pățit aceasta” (I. Neculce , cap XX).

Noi înțelegem că trădarea rușilor și moldovenilor de către valahul C.Brâncovanu – trădare care a asigurat biruința otomanilor – a fost procedeu de nimicire a pretențiilor lui D.Cantemir și a urmașilor acestuia la scaunul Valahiei.

Ne putem imagina cum împăratul Petru I, Dimitrie Cantemir și boierii moldoveni din Rusia emigrați cu Cantemir au primit la 1714 vestea decapitării de către turci a Brâncovanului… Nu cumva Petru I s-a răzbunat pe Brâncovanu – cu mâinile turcilor, cărora le-a plasat la 1714 documente care confirmau legăturile acestuia cu inamicii otomanilor- rușii, habsburgii, polonezii? De altfel, feciorii nu purtau vina pentru hainirile tatălui, pentru pitirea de turci a unor bogății la Viena – capete de acuzare de către turci a bătrânului domnitor. Brâncovanu a decis pieirea feciorilor împreună cu el. Soția, Marica Brânovanu a fost lăsată în pace. Interesul turcilor era pedepsirea hicleanului și acapararea enormelor averi ale Brâncovanului supranumit de turci „Altân-Bey” (”Prințul aurului”).

Încrederea rușilor și moldovenilor în cuvântul dat de valahi a fost zdruncinată temeinic… Alți valahii l-au trădat la 1866 pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, colonel moldovean

Petru I menționa rolul soției sale Ecaterina în scăparea de distrugerea totală de către turci a oștirii ruso-molovenești și obținerea păcii de la Prut. Ecaterina era prezentă la acțiunile militare. Pacea de la Prut – repeta Petru – este performanța soției lui care, cu toate bijuteriile ei a mituit vizirul.

Vizirul biruitor a cerut ca Petru să-l predea lor pe Cantemirbei. Petru a refuzat, spunând că dă turcilor Azovul, da pe Cantemir – nu. După înfrângerea din război, cu D. Cantemir au emigrat în Rusia cca 1000 de moldoveni compromiși în fața turcilor. Printre ei, I. Neculce. S-a adeverit avertizarea unui simplu boier moldovan realist: ”Te-ai grăbit, măria ta, cu chemarea moscalilor!” (moscali e sinonimul rușilor – n.n.).

D. Cantemir a primit recompense de la Petru I. Pensie consistentă, titlul de nobil rus Principe serenissimus, câteva sate cu 10.000 de iobagi – printre ele Dimitrovca, Cantemirovca, o moșie lângă Moscova (Cyornaya Greazy), unde au crescut copii lui D.Cantemir.În prezent, localitatea Cyornaya Greazy (în română: Noroiul Negru) e vestită prin castelul construit acolo de cunoscutul artist de estradă, evreul rus M.Galkin, care lociește acolo cu soția sa, cântăreața A.Pugaciova.Cine știe că în acel sat a trăit D.Cantemir și familia? Despre Galkin știe mai toată lumea…

Exista un proiect de alegerea a lui D. Cantamir președinte al Academie de științe din Rusia. A fost numit senator (1721-1723). Consilier de taină (1722).

Trăind la Constantinopol, D.Cantemir, prin intermediul poștei diplomatice a unei ambasade apusene, a contactat pe savantul german G.W.Leibniz (filosof-idealist, mare matematicin, fizician) care atunci era secretar al Frăției tainice a rozencreițerilor din Berlin (ulterior, aceștea s-au unit cu masonii). Nu cunoaștem conținutul corespondenței lor.

La 1700, principele Frederic III de Brandenburg a înființat la Berlin „Societatea de Științe Princiar-Brandenburgheză”. G. Leibniz a fost numit primul ei președinte (apoi secretar). După încoronarea lui Frederic ca rege al Prusiei, Societatea a fost redenumită „Societatea Regală Prusacă de Științe”. Nu cunoaștem pentru care merite D. Cantemir, la 1714, a fost numit membru de onoare al acestei Societăți. Cred, datorită legăturii cu Leibniz. Pentru a justifica cu o lucrare interesantă titlul de membru al Societății, D. Cantemir a scris mai târziu, în anii 1714-1716, lucrarea în limba latină „Descrierea Moldovei”, anexând și o hartă. D.Cantemir a expediat lui Leibniz manuscrisul, care a fost publicat.

În timpul incursiunii militare rusești împotriva Persiei (1722-1723), D. Cantemir a condus cancelaria de campanie a împăratului. D.Cantemir scria și tipărea cu caractere arabe manifeste împărătești către populația musulmană, îndeplinea rolul de traducător.

Peste vreo 13 ani, teritoriile acaparate atunci de ruși în Războiul cu perșii a trebuit să fie returnate.

Fiul Antioh, pe parcursul acțiunilor militare, a rămas la Astrahan, unde a studiat în Colegiul capucinilor (colegiu catolic). După terminarea războiului, Antioh abandonă Colegiul din Astrahan și ceru de la Petru I permisiunea de continuare a studiilor în străinătate. A fost refuzat! Să fi știut ceva Petru de visul lui D. Cantemir?

La întoarcere în Rusia, Dimitrie se simțea tot mai rău. Cauza nu se știe. Dar, precis, și din pricina refuzului lui Petru I. D. Cantemir nu s-a îndreptat cu Petru I spre capitala Petersburg, unde avea casă și traia cu tânăra soție de a doua, Anastasia Trubețcaia (1700-1755) – ci, împreună cu Antioh a plecat spre moșia sa Dimitrovca de lângă Harcov. Dimitrie Cantemir nutrea tainic un plan, legat de plecarea lui Antioh în Apus, iar interdicția țarului care nu a permis plecarea lui Antioh a spulberat catastrofal acest plan măreț. Stresul năruirii perspectivei.

Ajunși la moșie, tânărul Cantemir a rămas la conac, Dimitrie – după ce a stat 3 zile la mănăstirea Stolbov din apropiere, a revenit la conacul său. Pe 15 agust a fost cuprins de ” febră” care s-a menținut 6 zile, până în ziua morții – 21 august seara. De dimineață până la stingere, D. Cantemir nu mai putea vorbi. Alalie motorie. Cauza directă a decesului prematur al lui D. Cantemir, cred, a fost insultul cerebral produs pe fond de stres de puseul de hipertensiune arterală. Să mai fi fost și altceva ?..

Președinte al Academiei de Științe din Rusia D. Cantemir nu a fost ales. În timpul vieții i-au fost tipărite doar trei cărți. Ultimul său proiect – în favoarea expansiunii rușilor – cel de creștinare a musulmanilor din Caucaz (probabil, pentru a fi alipiți de Rusia fără rezistență religioasă) – nu a mers. La D. Cantemir, în vârstă relativ tânără, sub 50 de ani, se instalase o astenie crescândă, de origine organică-psihogenă. Scopul imediat al vieții lui D. Cantemir, expus în Tratatul de la Luțc – nu a fost realizat. Fiului Antioh îi era interzis să plece în Apus. Crah!.. S-a confirmat constatarea cercetătorilor despre nenorocul urmașilor lui Edighe…

În ziua decesului lui D. Cantemir a venit înștiințarea că împăratul Carol VI al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (care avea ca vector extern important politica antiotomană) l-a declarat cneaz al Imperiului său. D.Cantemir era al doilea cneaz rus, căruia i s-a conferit acest titlu. La o adică, Cantemir putea pleca în Germania… Cu ce scop? Consider că D. Cantemir ar fi putut utiliza noul său – și al urmașilor – statut în Sfântul Imperiu Roman pentru a facilita reluarea Țării Moldovei, luarea Valahiei la care avea drptul să pretindă și trecerea sub stăpânirea sa a Transilvaniei ocupate de habsburgi – supuși ai Sfântului Imperiu Roman. Acest plan – planul Regatului Dacia – este oglindit heraldic în stema princiară a lui D. Cantemir (deci și a urmașilor) – stemă unde sunt reprezentate simbolurile heraldice ale Țării Moldovei, Țării Muntenești și a Transilvaniei. Pe stemă lui Cantemir și a urmașilor vedem încă un element – strângerea a două mâini, una fiind situată mai sus. E simbolul prieteniei și… unul din simbolurile masoneriei.

Copiii lui D. Cantemir. Toți urmașii moștenise titlul nobiliar rusesc al tatălui. Patru feciori și două fiice: Maria (1700 -1757). Foarte frumoasă.Nu s-a căsătorit; Șerban (17?-1780).Carieră militară în Rusia.. A avut o fiică Elena; Matei (1703 -1771),Câpitan-porucic în Rusia.Căsătorit. Nu a avut copii; Constantin (1703 – 1749). A avut un fecior; Smaragda (1703-1719). A murit în adolescență; Antioh (1709-1744).A fost instruit de tatăl Dimitrie Cantemir, apoi la Academia greco-slavă. În timpul războiului de cotropire ruso-persan, l-a însoțit pe tatăl său până la Astrahan, unde a studiat în Colegiul catolic al capucinilor. Posibil, Antioh a fost autorul stemei cnezilor Cantemir, stemă în care sunt incluse stemele Țării Moldovei, Țării Muntenești și a Transilvaniei! El, desigur, cunoștea proiectul suprem secret al tatălui său: Regatul Dacia.

Antioh a asistat la decesul tatălui, al cărui corp l-a dus la Moscova și îngropat lângă Casandra Cantemir, în biserica mănăstirii grecești. Din anul 1729, Antioh scrie satire de rezonanță largă – acest moment e considerat începutul literaturii rusești moderne. Participă la întruniri secrete (ale masonilor?). Manfestările lui Antioh Cantemir – satirele, fabulele, unele traduceri ”periculoase” și întrunirile secrete au trezit nemulțumire la antrajul împărătesei Ana Ioanovna. A fost trimis cât mai departe de Rusia. Antioh, la 1 ianuarie 1732, a plecat ca ambasador al Rusiei la Londra, unde a lucrat până în 1738, apoi a fost transferat ca ambasador la Paris (1738-1744). Antioh refuzase să se căsătoarească.

Antioh Cantemir a scris în Apus satire, cântece, o carte de algebră, epigrame, a tradus în rusește din operele scriitorlor antici și ai Renașterii. Gloria lui, în Rusia, creștea. Este numit ”părinte al clasicismului rus„.Rușii îl considerau mai inteligent decât tatăl său. La 1741 i s-a conferit titlul nobiliar de consilier de taină (cel mai înalt titlu, corespunde gradului militar de general). Circula intenția de a-l alege președinte al Academiei Ruse de Științe.

Însă brusc, la 31 martie 1744, la vârsta de 34 de ani, a murit subit. Vestitul scriitor V. Piculy, autor al unor romane istorice de mare succes și tiraj, care înainte de a scrie romanul se documenta temeinic în arhive, în romanul său „Cu pana și cu spada ” a prezentat cititorilor două momente serioase, necunoscute de români. În arhivele rusești V.Piculy a găsit documente referitor la preocuparea cneazului Antioh D.Cantemir despre crearea Regatul Daciei, unde A.Cantemir să fie rege. Al doilea moment: descrierea detaliată a sfârșitului chinuitor al lui A.Cantemir, cu dureri stomacale cumplite. Din punct de vedere medical, sfârșitul lui Antioh coincide cu aspectul otrăvirii acute.

Și acest eminent reprezentant al dinastiei Cantemir a avut nenoroc grav… Sora sa Maria i-a depus cadavrul într-o criptă la biserica Sf.Nicolae a mănăstirii grecești din Moscova, alături de părinți.

Din căsătoria lui D.Cantemir cu Anastasia Ivanovna Trubețcaya, în viață a rămas fiica mezină Ecaterina –Smaragda Cantemir (1720-1761). Vestită prin frumusețe. Avut o sănătate șubredă. În căsătorie a fost sterilă. A pus temelia obstetricii științifice din Rusia.

Dimitrie Constantinovici Cantemir (1749-1820). Nepotul lui Dimitrie Cantemir de la fiul Constantin: Militar în armata rusă. A fost căsătorit, însă copii nu a avut. A slujit până a ajuns la gradul de colonel. Și iată, când declarațiile repetate ale colonelului D.C. Cantemir, precum că el trebuie să fie domnitorul legal al Moldovei și Valahiei au ajuns la urechile unor veghetori, el a fost declarat ”nebun” și întemnițat în cea mai îndepărtată închisoare a Imperiului Rus pentru criminali de stat periculoși – din cetatea Revely (azi Tallin), unde a tânjit 17 ani până la moarte. A fost ultimul bărbat din neamul Cantemireștilor.

Astfel, finalul traiectoriei unei dinastii de origine câpceacă-mongolă, îmbinate cu sânge moldovenesc și grecesc, începute în cercul conducătorului victorios de oști Edighe (1352-1419), stăpân al arealului dintre râurile Volga, Ural și Emba, a luat sfărșt la 1820, în închisoarea din Revely pentru criminalii de stat periculoși – în extremitatea nord-vestică a Imperiului Rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*