Libertatea „măștilor”, nu libertatea noastră…

Nu, nu ne-am „eliberat”… Pentru că nu noi am scăpat de măști… Nu noi le-am luat de firele-căpăstru pentru a le smulge măcar în simbolice gesturi de nerăbdare… Pentru că pentru cele de nesupunere suntem prea bătrâni, prea osteniți… Ba, au rămas pe fețele noastre chiar până în ultima clipă… Până la secunda certitudinii că totul este oficial, stampilat și publicat… De aceea, nu noi, ci măștile s-au eliberat de povara ipocriziei, fricii, supunerii, acceptării și mimetismului… Dar tarele au rămas tot acolo… La fel de hidoase. Prețul?… O altă supunere, o altă acceptare… Polița de vaccinare ce pare a ne deveni matricola accesului la orice… Acum, a priori, a accesului la cultură, la produsele și serviciile culturale… Mâine-poimâine, când masca aparentei culturi va cădea, nesusținută de consistența unor valori, va rămâne doar accesul la „produse” și „servicii”… Altele decât cele culturale… Adică tocmai acelea pentru care puteam să ne ținem măștile pe mai departe înnodate în necrâcnire, supunere, obediență…

Și da, măștile au ajuns mai libere ca oamenii… Despovărate de atâta ipocrizie par a fi fost însuflețite chiar cu personalitatea pe care noi am pierdut-o… Pe care am cedat-o, am „lașitat-o” în cedări, tăceri, supuneri… Iar noi suntem poate ceva mai „verzi”, dar nu și mai liberi… Pentru că nu putem fi mai liberi în clipa în care suntem parte supusă, mimetică ori obedientă unui spectacol ipocrit…

Noi, într-un verde splendid ca întindere, nu și profunzime, la nivel național, avem totuși nevoie de o altă „dovadă”. Una non-mască… Pentru că, nu-i așa, suntem liberi?!… Dar nu pentru a ne bucura de libertăți (sociale, culturale, individuale ori de grup), ci pentru a alege o formă a celeilalte măști, nevăzute, dar tot mai impusă în societate… O formă conținut compatibilă certificării de până acum a cârpei-botniță… Pentru că masca era un certificat „la vedere”, dar dovezile individuale de vaccinare, de antigen, de trecere prin boală sunt în buzunarul nostru. Vizibile, pentru sistem, precum masca… Iar pentru a participa la orice eveniment cultural, dar și social, avem nevoie de un astfel de certificat… Masca nu mai este suficientă… Poate și pentru că nu am știut noi a ne elibera de ea ci am fost despovărați prin acceptarea unui preț…

Și totuși, pentru că suntem tratați de guvernanți tot ca cetățeni de mâna a doua, cei ce vin din străinătate, tot din zone verzi ca incidență covid, pot intra în țară fără dovada vaccinării sau alte certificate… Pentru că verdele lor este mai verde… Sau pentru că verdele nostru nu este de fapt un verde?… Nu al drepturilor noastre, ci al libertăților de mișcare ale celorlalți…

Verdele certificat, testat în spectacole pilot cu vaccinații cobai pe post de spectatori, ne va permite să mergem și la evenimentele culturale de grup, dezlegate în bulele de bunăvoințe ale puterii, și la petrecerile personale, nunți, botezuri, dar tot cu un număr limitat, nu de participanți, ci de vaccinați. Și în mod cert, tot cu prezumția de cobai în fișele de urmărire ale autorităților. Pentru că, la noi, libertatea pare condamnată a avea grade „eliberatoare”… Nu neapărat ale acelui mai mult sau mai puțin, „ca rație”, pentru noi, ci mai mult pentru alții, mai puțin pentru noi… Și doar dacă vom fi ascultători, supuși și ne vom împinge unii pe alții prin parcări, rulote, containere și centre mobile de vaccinare, vom putea eventual participa la spectacole de până în 1000 de participanți… Numărați pe coduri „culturale”…

În schimb, la Șumuleu Ciuc, pentru pelerinajul unei minorități s-a dat dezlegare pentru prezența a peste 40 000 de pelerini… Că doar de aia ne-am dat noi jos masca, nu?!… Să privim de „peste gard” formele libertății… Și da, dintr-un anumit punct de vedere, cei de la Șumuleu vor fi mai liberi decât suntem noi în libertatea noastră „verde”, dar nu eliberatoare. Nu încă… Dar acesta este un alt cost al lașității… Pentru că am așteptat să ne fie dată masca jos în urma unei bunăvoințe dinspre guvernanți, ca felie-rație de libertate, nu am smuls-o noi. Măcar o dată… Măcar acum când aveam șansa să fim noi nesupușii, nu să ne transforme puterea în beneficiarii unui gest de „mărinimie” guvernamentală…

Da, libertățile se obțin greu… Și, mai ales, prin implicare… Prin impunerea drepturilor cetățenești, prin chestionarea guvernanților pentru fiecare pas restrictiv și, mai ales, pentru tergiversarea eliminării restrângerilor… Și nu avem nici o șansă la propria eliberare atâta timp cât nu vom merge noi să repunem în drepturi acele libertăți constituționale suspendate de guvernanți la Curtea Europeană a drepturilor omului. Căci, până nu ne cerem înapoi libertățile, nu avem dreptul a ne considera „mai liberi” doar pentru că putem, de fapt, pentru că suntem lăsați să respirăm fără cârpe… Pentru că libertatea înseamnă eliberare, nu desfacerea unui nasture ce ne sufoca în gâtlejul nescobit al mimetismului…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*