Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti. Pe cerul liber al Ţării, Tricolorul are nimbul sfinţilor biruitori, martiri şi făuritori.  Când flamura tricoloră se întinde peste secolele de luptă ale înaintaşilor întru apărarea şi perpetuarea fiinţei româneşti, pe pânza răsfirată poţi vedea chipul marilor ctitori, domnitori şi cărturari deopotrivă cu chipul tuturor generaţiilor, care au păstrat grămăjoară neamul şi au înălţat România eternă.

În teritoriile româneşti ocupate de sovietici, însuşi cuvântul tricolor fusese aruncat din manuale, cărţi şi dicţionare. Devenise foarte suspect şi cuvântul curcubeu, care era întors pe toate părţile de cenzura străină. Orice asociere sau invocare a Tricolorului însemna acuzaţii grave de naţionalism românesc, arest, exil, ospiciu sau ani grei de închisoare. Totuşi, în anii de teroare, au fost oameni, care au avut curajul să înfrunte deschis cruzimea şi barbaria autorităţilor sovietice. Unul, dintre cei foarte puţini, a fost Gheorghe Muruziuc, un erou al românimii basarabene, un erou neglijat, uitat şi înghiţit de anonimat. O să vă spun pe scurt povestea lui ca s-o ştiţi şi s-o transmiteţi urmaşilor.

Biografia lui Gheorghe Muruziuc, până la 28 iunie 1966, nu se deosebea cu nimic de cea a milioanelor de români din Uniunea Sovietică. Născut la Făleşti în 1930, el prinde clasele primare „la români”, iar după război, să nu moară de foame, a fost dus la o „şcoală de meserii”, un incubator de mancurtizare şi îndobitocire a tinerilor. Pentru o bucăţică de pâine şi un loc de muncă, argăţeşte pe întinsurile Rusiei şi Caucazului, până se reîntoarce la baştină în 1962. Se angajează ca electrician la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, unde vede pe viu discriminarea totală a moldovenilor. Revoltat, scrie o plângere la Moscova, dar este acuzat de naţionalism. În curând, realităţile din colectiv şi din republică, îl conving că moldovenii nu au nicio şansă să scape de discriminare şi să devină stăpâni pe pământul lor. Ajunge la concluzia că singura salvare este în Unirea Moldovei cu România. Ca să nu fie divulgat, îmbracă haina luptătorului singuratic şi îşi face un plan secret de o îndrăzneală nebunatică. E sigur pe sine, e sigur că va reuşi. Aşteaptă ora şi ziua cu nerăbdare.

În zori de zi, pe data de 28 iunie 1966, când autorităţile comuniste urmau să serbeze în gubernie „eliberarea norodului moldovenesc de sub jugul ocupanţilor români”, pe cel mai înalt turn din nordul Moldovei, la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, flutura falnic Tricolorul românesc. Sus, la înălţimea de 45 de metri, pe coş, Gheorghe Muruziuc, străjuia cu mândrie Drapelul României.

Imediat cum s-a aflat, în 10-15 minute, turnul a fost încercuit de miliţieni înarmaţi şi K.G.B.-iştii de la Bălţi. Unui „alpinist” militar i s-a dat sarcină să urce pe turnul rotund, dar Gheorghe Muruziuc, după ce i-a sfătuit pe cei de jos să nu încerce escaladarea, a dat drumul la o cărămidă. Şefii locali se temeau să dea ordin din capul lor, să împuşte Omul de sus. La şapte dimineaţa, sute de muncitori veniţi la serviciu, au văzut Tricolorul şi pe colegul lor de muncă. Foarte rapid, întregul orăşel a sosit lângă fabrică să vadă minunea. Autorităţile se pierduse definitiv. Nici cei de la Bălţi, nici cei de la Chişinău nu ştiau cum să-l dea jos pe Gheorghe Muruziuc. Trecuse perioada lui Stalin – nu puteau să aducă „troica” şi plutonul de execuţie să-l împuşte pe eroul de pe turn. Iată aşa, la 28 iunie 1966, au „serbat” ocupanţii ziua „eliberării” – cu Drapelul României înălţat pe cerul Basarabiei nesupuse.

Satrapii kaghebişti s-au răfuit crunt cu Gheorghe Muruziuc. În mod tradiţional, l-au declarat nebun şi au încercat să-l interneze în spitalul de psihiatrie, însă medicii – atenţie mare!!! – l-au examinat şi au constatat că este un om completamente sănătos mintal şi au refuzat să dea KGB-ului un document fals. A urmat ancheta şi judecata, după care Gheorghe Muruziuc a fost aruncat în odiosul lagăr de la Ivdellag, la munci silnice. A revenit acasă cu sănătatea ruinată şi s-a stins din viaţă în septembrie 1998. Nici statul, nici societatea încă nu au găsit cuvintele de recunoştinţă pe care eroul Gheorghe Muruziuc le merita şi le merită cu prisosinţă.

Înainte de încheia, pe scurt, povestea Tricolorului înălţat la 28 iunie 1966, vă propun o mărturie foarte importantă a lui Gheorghe Muruziuc, care nu a fost distrusă de K.G.B.. Citiţi şi mândriţi-vă că în 1966 s-a găsit un Om, care să salveze demnitatea populaţiei resemnate din Basarabia ocupată: „Prin fapta mea am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”.

Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti. Pe cerul liber al Ţării, Tricolorul are nimbul sfinţilor biruitori, martiri şi făuritori. De câte ori vă ridicaţi ochii în sus şi priviţi cu mândrie la frumuseţea Tricolorului nostru, amintiţi-vă de Gheorghe Muruziuc, eroul care a plătit cu preţul libertăţii înălţarea Drapelului României deasupra Basarabiei ocupate la 28 iunie 1966.

Plecăciunea şi recunoştinţa tuturor celor care simt româneşte: acum şi de-a pururi, Gheorghe Muruziuc!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Canalul Dunare – Marea Neagra

Click aici pentru film




de Dragos Andreescu








  • PARTENERI