Era Vărsătorului: Descoperirea dezgolită…

Mulți oameni sunt înfometați, dar nu din lipsa hranei, ci din foamea de alți oameni… Foamea de a controla, de a devora, de a-i poseda pe alții… O foame ce depășește posibilitățile de înțelegere a minții omenești… Cine sunt însă aceste ființe care, fizic, semănă cu oamenii? Și a căror foame devorează întâi mintea pentru a ajunge apoi la sufletul celui devorat. Cine sunt cei nu vor doar să ne supună, ci să ne stăpânească în însăși esența adevărată, sufletul?

Se spune că Paradisul este pe pământ? Dar chiar credeți asta?… Insulele exotice, peisajele de vis, apele de o culoare hipnotizantă, de fapt, toate sunt doar creații morgane de încărcare a ființei… Și încercări de a ne acapara sufletul… Sunt trucuri ale întunericului, cu acele tărâmuri ce par de poveste, cu acel ademenitor „Vrei în Paradis, în Rai, vino aici!”…

Dar este Paradisul deschis tuturor?… Nu cumva este doar al acelora ce își permit anumite excursii, călătorii, în care imaginea și frumusețea locurilor captează mintea, iar mai apoi sufletul.

Nu am învățat nimic din povața pe care ne-o arată Iisus când a postit iar într-una din zile s-a încercat ispitirea Lui cu avuții pământești? Cu un fel de Paradis, de Rai, chiar aici, pe pământ? Să nu uităm că tot ce părea un paradis pământean, precum Hawaii-ul, de exemplu, a fost lovit mai devreme sau mai târziu de stihii… Poate din voia divină… Sau ca o tentativă de a trezi umanitatea, nu? Ca un mesaj către umanitate. Căci, Paradisul este în ceruri, nu în cele ce par a fi pe pământ.

Vrei să fugi de o realitate ce nu îți place? Ce îți spun însă toate acele imagini de o frumusețe hipnotizantă? Vino aici într-o „bulă” paradisiacă, nu?! Dar dacă sunt doar trucuri ale întunericului?… În fond, dacă toate acele oaze sunt create de Lumină, acele ape curate de o puritate și o frumusețe pe care doar o mână divină le putea crea, atunci de ce nu-i vedem pe îngerii noștri mergând lângă noi?… Dacă acele locuri au o vibrație atât de înaltă, de ce nu-i vedem pe sfinții la care noi ne rugăm plimbându-se pe acolo?

În schimb, în acele pretinse paradisuri, ispita este la tot pasul, se face simțită prin sentimentul iluzoric al apartenenței la fericire când ești acolo; doar când ești acolo….

Dar să nu uităm, o vorbă spune că „răul strigă, binele șoptește”…

De ce în aceste pretinse paradisuri se găsesc, slujesc, ispite atât de felurite? De la imagini, la mâncăruri, tratamente preferențiale de felul „suntem aici să te slujim pe tine, omule, sau pe toți cei ce vin aici, până la a vă îndrăgosti de noi, de locurile acestea”… Nu cumva pentru a acapara sufletele acolo, apoi aici, prin paradisul unor peisaje și senzații? Aici, acolo, într-un loc pentru care ai face orice să te întorci sau poate chiar să rămâi. Pentru că da, acele locuri emană magnetism, au o formă proprie de a te atrage, asemenea unei ispite ce te cheamă la ea într-un mod hipnotizant pentru minte… Și, astfel, ajungând la suflet, să-l încarce cu vibrația acelui loc.

Dar, când cade cortina de pe acel loc, ce pare mirific, ce rămâne? Ce este el de fapt?

De exemplu, E-urile dau senzația de bun, de bine și de a mai vrea, când, de fapt, știm cu toții că mâncăm plastic, gunoi sau chiar carne stricată.

Să nu uităm că noi, oamenii, putem fi păcăliți de senzațiile pe care ni le dă creierul. Să ne gândim la încercarea ispitirii lui Iisus de către întuneric cu pământuri minunate, fermecate, cu povești și tentații pământene. Care încântau văzul și simțurile poate, dar pe care, dacă Iisus le-ar fi acceptat, umanitatea Îl pierdea pe Dumnezeu-fiul, cel venit să mântuiască lumea, și, implicit, lumea își pierdea veșnicia sufletului chiar și pentru aceia ce meritau Raiul…

Întrebați-vă, dară, dacă Paradisul, Raiul, este deschis chiar tuturor?

Da, există porți de legătură cu Raiul și cu iadul. Dar întrebați-vă dacă nu este tocmai iluzia întunericului, aproape perfectă, care creează la poarta lui un loc mirific ce te cheamă, sau îți spune să rămâi, captându-te prin acapararea unei părți a sufletului? În așa fel încât tu vei vibra la el și îi vei împlini dorințele (tu nefiind conștient sau nesimțind că faci un rău), dar, prin blocarea unei părți a sufletului în acel loc care este o punte cu acea poartă a iadului, de fapt, devii doar un alt vehicul ce duce tentaculele întunericului în lume…

„Răul strigă, binele șoptește”, nu?! Aidoma peisajele acelor locuri care vorbesc, strigă chiar, despre frumusețea mirifică, dar, dacă dai la o parte cortina, ce găsești de fapt?…  Căci la ce bun să posedezi un trup dacă nu ajungi la mintea lui? Or, dacă îi creezi, prin simțuri (văz, auz, senzații) anumite imagini, oare nu ajungi și la mintea acelui om, îmbătându-l cu iluzia, șansa și chiar senzația de fericire, de bucurie, în așa fel încât să poți ajunge la suflet? Da, la sufletul lui pentru a-l acapara după bunul plac, mințindu-l că în aceste locuri se găsește un colț de rai, dându-i senzația că se află acolo unde trebuie să fie… Iată unul dintre trucurile întunericului…

Atenție deci pe unde mergeți, căci există locuri ce produc schingiuiri și rupturi în suflet prin acapararea a părți din sufletul omului în acele locuri, pentru ca, apoi, și restul sufletului să fi adus acolo. În locuri care, de fapt, ascund legături cu întunericul.

De aceea, nu mai căutați Paradisul sau Raiul în astfel de locuri, pentru că Raiul este Lumina, nu un peisaj ispititor ce te ademenește spre el cu o imensă putere. O forță ce nu te mai lasă să te desprinzi de acele locuri ce par colțuri de rai. Pentru că acesta este trucul întunericului în încercarea de a face capturi de suflet, de bucăți de suflet măcar, căci, oricum, restul sufletului va rezona dimpreună cu bucată ruptă, smulsă, acaparată, rămasă undeva în acele locuri pe care mintea le-a considerat ca fiind Raiul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*