Întoarcerea la Normalitate…

Am trecut unii printr-o perioadă grea, alții printr-una foarte grea. Nu a fost familie și persoană, care să poată să spună că nu a avut nimic de suferit, nimic de pierdut din această vreme. Chiar dacă nu am avut morți printre cei apropiați, chiar dacă n-am fost noi înșine afectați de pandemie, chiar dacă afacerile noastre nu au fost afectate, am pierdut, totuși, ceva foarte important: un an din viață. Lumea n-a mai fost ca până la începutul anului trecut: s-au închis biserici,  școli,  teatre, biblioteci, restaurante, magazine, fabrici, locuri publice; s-au interzis nunțile, botezurile, s-au restricționat înmormântările, zborurile cu avionul, circulația cu mijloacele de transport în comun, lumea a fost obligată să stea în casă luni de-a rândul. S-a reorganizat activitatea în spitale.

Au fost lăsați de-o parte bolnavi de alte boli și au fost trecuți pe primul plan cei bolnavi de Covid. Am urmărit cu-nfrigurare anunțurile zilnice privind numărul de infectați, de carantinați, de spitalizați, de morți și de vindecați.  Ni s-a strâns inima de groază, când am văzut cadrele medicale îmbrăcate asemenea unor cosmonauți, transportând cu izoleta sau îngrijind în spitale victimele acestui ,,terorist” nevăzut. Am asistat neputincioși la înmormântarea unor decedați introduși în saci de plastic și în sicrie sigilate, care treceau în goana și sunetul disperat al mașinilor, sub controlul strict al poliției. Am văzut preoții slujind singuri în biserici, chiar și în noaptea Sfintelor Paști. Am văzut oameni ieșindu-și din minți și săvârșind crime oribile, pe care oamenii normali nu le-ar fi săvârșit.

Observând starea aceasta de lucruri, m-am dus cu gândul la pilda Fiului Risipitor. Nu cumva lumea noastră a fost asemenea acestuia? Nu cumva și-a cerut de la Creator „zestrea ce i se cuvine” și-a cheltuit-o apoi „în dezmăț, cu desfrânatele”, departe de Casa părintească? Dumnezeu ne-a dat cu generozitate viață, sănătate, hrană, apă, aer, căldură, bogății materiale și spirituale, minte înțeleaptă, voință puternică, sentimente nobile, rânduieli sănătoase de conviețuire.

Am avut noi grijă de ele? Mi-e teamă că nu! Am pângărit fără frică de Dumnezeu cele mai elementare norme de conduită morală, am ridicat perversiunile și patimile cele mai josnice la nivel de norme legiferate, am închis cu pumnul gura celor ce au protestat. Ne-am pervertit gândurile și simțurile, am pângărit sufletele copiilor, dându-le  „educație sexuală” încă din anii de grădiniță! Desfrânata apocaliptică umbla pe străzi și-și bătea joc de familie, de suflete, de tot ce e mai sfânt. Am dărâmat mii de biserici și am construit în loc moschei, birturi, localuri pentru jocuri de noroc și de prostituție. Ura a înlocuit dragostea și frățietatea dintre noi. L-am înjurat și L-am batjocorit pe Tatăl Ceresc cum nu se putea mai urât. Sărbătorile și posturile au ajuns prilejuri de dezmăț, de târguri și „festivaluri culinare”. Am intoxicat pământul, apa și aerul, mâncarea și băutura cu tot felul de otrăvuri și chimicale. Am distrus pădurile, am golit sânurile pământului de bogățiile minerale. Ne-am lăsat robiți pe-ncetul de zeii vremii noastre: Puterea, Averea și Plăcerea, iar de Dumnezeu am uitat. Am ajuns slujitori ai porcilor!

Pandemia aceasta, care a secerat peste două milioane de oameni de pe tot globul și alte sute de milioane i-a băgat în spitale, izolare sau carantină nu a fost întâmplătoare. Ceva din adâncul sufletului meu îmi spune că a fost palma pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru știutele și neștiutele noastre păcate. Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

După un an de luptă cu boala, după un an în care medicii și întreg personalul medical din lumea întreagă au făcut acte de eroism și de mucenicie, după un an în care am început să descoperim medicamente și metode de tratare a bolii, să descoperim  vaccinuri promițătoare, începe relaxarea, revenirea la Normalitate.

Fiul Risipitor din Biblie a avut înțelepciunea să se judece pe sine; a avut puterea să se lupte cu patimile ce-l robiseră, cu porcii pe care-i slujea și să se întoarcă acasă la Tatăl  său. Găsește și lumea luciditatea aceasta? Găsește puterea aceasta de a reveni la Dumnezeu, de a reveni la Normalitate? Ar fi păcat dacă ar rata ocazia. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. E momentul să-L regăsim pe Dumnezeu ca pe un părinte care ne așteaptă cu dragoste, cu dor să revenim la El, să ne ierte, să ne primească întru iubirea Sa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*