Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi…

Vrednicia unor bărbaţi români din secolele XVI-XVII, mai ales pe linie militară, în slujba ţării lor şi a principilor Transilvaniei i-a adus în starea de nobili, ieşind astfel din iobăgie, ei şi urmaşii lor, din veac în veac, şi trăind mândri de libertatea lor, de faptul că erau stăpâni pe moşia lor. Nu erau nobili mari, ca să umple cu castele impunătoare Ţara Lăpuşului, important era că nu mai erau şerbi la nobilimea mare ungară din zonă. Aveau acte în regulă, în calitatea lor de nobili cu diplome princiare cu blazon. De exemplu, nobilii români din Măgoaja aveau diferite însemne pe blazon, un scut de culoare albastră, dar familia Susin de Măgoaja, prin fraţii George şi Toma, avea pe scutu albastru un bărbat în uniformă verde, care ţine în mână o puşcă şi a fost înnobilată la Alba Iulia în 4 octombrie 1676 de principele Mihai Apafi I; familiile Şleam, Zob şi Sartău de Măgoaja aveau pe scutul albastru un călăreţ, tot în uniformă verde, care ţine în dreapta puşca şi în stânga frâul calului în galop, fiind înnobilate la Bistriţa de principele Acaţiu Barcsay, la 20 martie 1659; familia Chira de Măgoaja avea „diplomă pe pergament cu sigiliu pendente de sfoară în tricolorul Ardealului, dată de Mihail Apafi, de dato Fogaras [dată în Făgăraş la] 16 Maiu 1689, lui Onea, Gligor şi German Kira, şi cu însemne de nobilitate: pe scut de coloar„ celestină se vede un braţiu în mâneca roşia şi un şierpe încolăcitu, cu coada redicată în sus”; familia Popa zisă şi Pop sau Damian de Măgoaja avea „diplomă de nobilitate de la Mihail Apafi, de dato Radnoth [dată în Iernut la], 16 septembrie 1672” şi a fost acordată lui „Ignatiu Popa, pastori Ecclesiae Valachicae” (preotul bisericii româneşti) şi fiilor săi Lupul, Vasile, Paşcul şi Alexandru din Măgoaja, cu blazon: „pe scutul de coloare celestină se vede un barbat în veştminte negre îngenunchindu cu mânile juncte [îndreptate] spre ceriu, dinaintea unei sabie”.

Şi exemplele sunt numeroase. Dar unii nobili români lăpuşeni au ajuns, prin vrednicia şi personalitatea lor, şi în funcţii importante la comitatul Solnocul Interior, de care aparţineau administrativ toate satele din „Ţara Lăpuşului”. Astfel, un Cupşa din Măgoaja a fost jude al nobililor comitatului Solnocul Interior la 1609, deci în cea mai înaltă funcţie din comitat. În funcţia de vicecomite al aceluiaşi comitat erau la 1620 Cupşa Bota din Măgoaja, la 1631 Ştefan Costea din Chiuieşti, la 1645 Ladislau/Vasile Corui de Coroieni (care la 1643 era jurat la scaunul de judecată comitatens), la 1646 Ioan Sătmar şi Ştefan Fărcaş din Chiuieşti şi exemplele pot continua.

De menţionat faptul că unele familii erau înnobilate încă din secolul al XV-lea, cum era familia Gurzo, originară din Maramureş (Gurzo de Ieud avea diplomă nobiliară de la 1459), o ramură s-a stabilit în Suciu de Sus, devenită ulterior Burzo, din care se trage actualul academician Emil Burzo din Cluj-Napoca.

Statutul de ţară românească demnă pe care o avea prin secole Ţara Lăpuşului era dată, desigur, şi de acei români liberi, înnobilaţi mai ales în secolul frământat al XVII-lea transilvan. Principii Transilvaniei nu aveau cum să nu răsplătească mai cu seamă pe puşcaşii lor ce apărau cetăţile Gherlei, Dejului, Chioarului, sau participau la războaie şi la expediţii militare, dând dovadă de curaj şi de fidelitate faţă de ţară şi faţă de principi. Să ne imaginăm astfel pe un mic nobil român (un fel de chiabur, cum i se zicea unui ţăran mai bogat până la colectivizare), scoţându-şi din ladă hainele cele bune şi banii, înarmându-se cu arcul cu săgeţi şi puşca, luându-şi rămas bun de la soţie, copii, mamă, bunică, îndreptându-se cu sluga sa, tot înarmată, spre tabăra militară şi de acolo la război, sau la expediţii militare în Ţara Românească, în Polonia şi în alte locuri îndepărtate.

Aceasta era datoria nobililor de atunci, inclusiv şi a celor lăpuşeni. Sigur că majoritatea ţăranilor erau iobagi şi în Ţara Lăpuşului, la marea nobilime maghiară. Dar ei aveau în nobilimea românească mereu o raportare de viaţă liberă, neaservită, şi astfel căutau mulţi să iasă din această stare de aserviţi şi fenomenul înnobilării este presărat pe tot întinsul secolului al XVII-lea mai ales. Să trecem în revistă câteva familii de nobili români, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică.

Baba, com. Coroieni: 1405: Prima atestare documentară; se presupune că acest sat românesc a fost întemeiat de un cneaz – afirmă Kadar Jozsef; 1553: Aparţine de cetatea Ciceului; voievod era Ioan Maxin şi cneaz Todor; 1590, înainte de -: Principele Sigismund Bathory donează Baba lui Petru Maxin din Drăghia.

Băiuţ, comună: 1770: Ladislau/Vasile Pop de Rogoz deţinea o proprietate în Băiuţ pe linie maternă. (Familia de nobili români Pop de Rogoz deţinea diplomă de înnobilare de la regele Matia Corvinul, confirmată de Maria Christierna, de Sigismund Rakoczi şi de Gabriel Bathori. Avea ca blazon – una din ramurile familiei – un scut de culoare albastră cu un urs ce ţine o cunună verde în braţul drept. Familia Pop de Rogoz s-a răspândit mai ales în Câmpia Transilvaniei, dar şi în Sătmar până la 1900, inclusiv în Sântioana, comuna Ţaga, şi foarte probabil de aici se trage actualul preşedinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Poo, dacă nu cumva din cealaltă familie de nobili români Pop, stabilită în Sântioana, şi anume Pop de Mireşu Mare, înnobilată la 1666 de principele Mihai Apafi).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş: 1584 (Prima atestare documentară): probabil a fost întemeiat de un cneaz român pe nume Boier (afirmaţia lui Kadar Jozsef); 1590: Este stăpânit de nobilul Ştefan Boier; 1611: Este înscris în stăpânirea fiului lui Ştefan Boier, Toma, şi a fiicelor sale Ana şi Zamfira (Szafira); 1656: Grigore Man, puşcaş, a primit în sat o proprietate, fiind înnobilat de Gheorghe Rákóczi al II-lea. În 1751, unul dintre descendenții săi, pe nume Vasile (Vaszi), care era și preot al satului, şi-a dovedit nobilitatea (după aproape o sută de ani), atestând că este fiul lui Alexa, fiul lui Ignat, fiul lui Gheorghe, fiul lui Todor şi acesta fiul lui Grigore, cel care care a dobândit nobilitatea. Aşadar, lanţul era: Grigore – Todor – Gheorghe – Ignat – Alexa – Vasile, pe timp de 100 de ani; 1658: Gheorghe Rákóczi al II-lea înnobilează pe puşcaşii români Grigore Man, Nichifor Timbuş, Todor Pop, Mihai Boier şi Simion Rogozan, care au slujit la Cetatea Chioarului, ca puşcaşi verzi, şi la data înnobilării slujeau la Cămara fiscală princiară din Dej. Principele Acaţiu Barcsai le-a confirmat nobilitatea; 1662: Principele Mihai Apafi a scutit de dări pe puşcaşul Ioan Ştefan din Boiereni, pe moşia sa. În localitate este atestată o moşie nemeşească a familiei Rogozan sau Rogojan; 1664: Principele Mihai Apafi înnobilează pe iobagii din Boiereni Ioan, Vasile şi Gheorghe Fodor şi pe Teodor şi Toma Petruţ.

Cca 1703: Proprietari cu titlu de nobili sunt: Toager Fodor, Ştefan Pop, Dănilă Rogozan; drabanţi puşcaşi: Filip şi Iuon Ştefan, Simion şi Dumitru Rogozan, Mihai Zob şi Todor Man; 1713: Proprietari nobili cu o moşie sunt: Todor, Pop, Mihai şi Bartolomeu Rogozan, familia Man şi în 1716 familia Filip; 1812: Este menţionat proprietar Nistor Cupşa; 1838: În Boiereni sunt 6 nobili scutiţi de dare şi 95 de nobili cu dare, toţi români, dar nu ştiau scrie.

1866: Proprietari cu drept nobiliar în Boiereni: 42 din familia Pop, 30 din familia Bud, 12 din familia Man, șase din familia Boier, patru din familia Petruţ, câte trei din familia Martin şi Chindriş, câte doi din familia Fodor şi Micheş şi unul din familia German.

Borcut, aparţine oraşului Târgu Lăpuş: 1553: Satul aparţine de cetatea Ciceului, cneaz al satului era Trif. Satul este de la început românesc, scrie Kadar Jozsef. Nu au fost nobili români în sat, satul era iobăgesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*