Una dintre pildele Mântuitorului, cunoscută sub denumirea de Pilda talanților se citește ca pericopă evanghelică în Duminica a XVI-a după Rusalii. Socotim că majoritatea cititorilor noștri cunosc această pildă: un proprietar și-a chemat trei dintre slugile sale de încredere și le-a dat niște bani: unuia cinci talanți, altuia doi și altuia unu. Proprietarul a plecat undeva departe, iar peste multă vreme, când s-a întors, i-a chemat pe cei trei și i-a întrebat ce au făcut cu talanții încredințați. Cel cu cinci a adus zece, spunând că a negustorit cu cei primiți; cel cu doi a adus patru. Și el negustorise cu talanții lui. Ce care primise un talant, l-a adus înapoi și a spus că s-a temut că-l va pierde și de aceea l-a îngropat, iar acum îl restituie. Stăpânul i-a lăudat pe primii doi și le-a spus că „peste puține ați fost puși, peste multe vă voi pune!” S-a supărat însă foarte tare pe cel de-al treilea, i-a luat talantul și l-a dat celui cu zece talanți și pe slujitor l-a trimis la temniță.
Ca în toate pildele Mântuitorului, fiecare element este un simbol. În cazul de față, stăpânul este Dumnezeu. Cele trei slugi sunt trei categorii de oameni. Talanții sunt talentele, înclinațiile, vocațiile cu care se naște fiecare om. Dumnezeu nu trimite pe nimeni în lume, fără să-i pună ceva în trăistuța sufletului său, cu care să –și câștige pâinea în timpul vieții pământești. Unuia îi dă mai mult, altuia mai puțin, unuia îi dă una sau mai multe, altuia îi dă altceva. Nu toți oamenii sunt egali, nici în fața societății, nici în fața lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu lumea este ca un imens mecanism, în care fiecare om are un anumit rol. Pentru rolul acela omul primește resursele necesare, energia, combustibilul cu care-și poate împlini menirea. Altfel spus, unul va fi în acest uriaș mecanism o șaibă, altul un șurub, altul o piuliță, altul volan, altul anvelopă etc.
Folosind un limbaj din domeniul pedagogic, putem spune că omul vine pe lume cu o anumită zestre genetică, cu un anumit potențial genetic. Această zestre poate fi ajutată să crească și să se dezvolte dacă societatea oferă condițiile necesare prin familie, școală, Biserică, alte instituții educative. Creșterea zestrei genetice nu e posibilă numai cu sprijinul societății, ci și cu contribuția proprie a individului. Altfel spus, la temelia unei personalități stau trei piloni: zestrea genetică, condițiile oferite de societate și aportul personal. Dacă unul dintre acești piloni este șubred, tot edificiul se prăbușește, eșuează.
Așadar, talantul sau talanții primiți de la Stăpân îi putem numi simplu: talentul de a cânta, talentul de a picta, talentul de a vindeca, talentul de a învăța, talentul de a sculpta, talentul de a judeca, talentul de a conduce și lista poate continua la nesfârșit, vizând toate activitățile umane. Pentru toate aceste activități nobile, constructive, menite să susțină viața pe pământ și fericirea oamenilor, Dumnezeu îi înzestrează cu capacități superioare pe oameni, pentru ca în timpul vieții pământești ei să dea randamentul maxim, iar rezultatul muncii lor să se ridice până la perfecțiune, până la nivel de artă.
Un copil se naște cu talentul de a cânta. Este de datoria familiei, școlii și societății în general să descopere acest talent și să-l ajute să se dezvolte. Dacă acelui copil i se asigură condițiile necesare, educația cuvenită, talentul lui se dezvoltă și copilul poate ajunge la performanțe extraordinare, poate deveni chiar un geniu în muzică. Dacă un copil fără talent muzical este forțat de familie ca să urmeze o carieră muzicală, este dat la școli de muzică și copilul este sârguincios, muncitor, el poate ajunge la o anumită îndemânare, dar niciodată nu va realiza un act artistic propriu-zis, în timp ce colegul său, dotat cu talent muzical, va realiza acest act cu ușurință, ca pe ceva natural, obișnuit.
Se poate întâmpla ca un copil să aibă un talent, să zicem muzical, dar familia și școala să nu-l ajute să și-l dezvolte. Va fi orientat spre alte cariere mai bănoase, mai confortabile. Omul acela va fi toată viața un nefericit. Munca și-o va face în silă, cu lehamite, fără nici o tragere de inimă. Nefericit va fi el toată viața, nefericiți vor fi cei din jurul său. Produsul muncii sale va fi întotdeauna sub nivel, iar activitatea lui de amator.
La judecata de apoi, fiecare dintre noi vom fi întrebați și de felul cum ne-am dezvoltat talentul sau talentele pe care le-am primit la venirea în lumea pământească. Ele au fost adevărate scântei divine sădite în firea noastră. Dacă le-am ajutat să devină flăcări care au luminat și au încălzit pe cei din jur în lumea aceasta, vom fi lăudați și mângâiați ca primii doi din Pilda talanților; dacă l-am sau le-am îngropat în adâncul sufletului nostru și am devenit stâlpi de cârciumă, ratați ai vieții, dacă ne-am ocupat de orice altceva decât de cultivarea darului dat de Dumnezeu, vom fi asemenea celui de-al treilea slujitor din pilda în discuție.
La judecata de apoi nu numai indivizii vor fi judecați, ci și popoarele, fiindcă și ele au un rol în istorie. Mă întreb și mă înfior ce vor răspunde popoarele care au aruncat la tomberon milioane de copii nenăscuți, de copii avortați, copii care veneau în lume cu zestrea lor menită să aducă mai mult bine în lume. Ce vor răspunde părinții și popoarele care au aruncat la canal mii de medici, de profesori, de cercetători și oameni de știință, de diplomați, de patrioți și de oameni politici, de sfinți și de artiști nevinovați și nelumiți? Cum se vor apăra, când vor trebui să recunoască faptul că i-au îngropat înainte de a vedea lumina zilei, frumusețea florilor, de a gusta dulceața vieții…?
Lasă un răspuns