Cum s-a încercat să se tragă sforile peste capetele românilor transilvăneni în prima jumătate a secolului al XVII-lea

Cea mai cunoscută şi mai odioasă astfel de acţiune, ştiută de toată lumea, este cea care a dus la Dictatul de la Viena, semnat la 30 august 1940 şi de către reprezentanţii României, ţara noastră era pusă în faţa faptului împlinit, ne mai vând nicio ieşire, prietenii ei democraţi Anglia, Franţa, SUA, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia erau momentan cu mâinile legate în această problemă, românii fiind siliţi să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyiste. Trăgătorii de sfori au fost Ungaria horthyistă, Germania nazistă și Italia fascistă, ţări care nu ştiu să-şi fi cerut scuze până astăzi României pentru această faptă ticăloasă a statelor lor de atunci, care a adus românilor transilvăneni atâta suferinţă şi umilire, atâtea victime nevinovate, inclusiv copii de vârste foarte inocente. Poate că ar fi bine să fie înaintată oficial lista acestora – cu nume, vârstă, localitatea şi data martirizării -, atât Germaniei, cât şi Italiei şi Ungariei pentru a le avea spre memorie. Ungariei să-i fie trimisă şi lista criminalilor de război, autorii atrocităţilor de atunci, stabiliţi şi pedepsiţi în contumacie de instanţele româneşti.

La începutul secolului al XVII-lea, s-a încercat să se tragă sforile peste capetele românilor transilvăneni, dar iniţiatorul acestui demers s-a lovit de rezistenţa nobilă şi calmă a celui căruia i s-a adresat şi care a fost uimit de îndrăzneala de a i se fi cerut să aprobe aşa ceva, să „închidă ochii” la aşa ceva. Despre ce este vorba aflăm de la acad. N. Cartojan, din a sa Istorie a literaturii române vechi, dar şi de la acad. Ioan Aurel Pop, din excelentul studiu Patriarhul Kiril Lukaris despre unitatea etno-confesională a românilor (care se găseşte pe internet). Iniţiatorul demersului amintit a fost principele Bethlen Gábor (cca. 1580-1629) (căruia i s-a dezvelit recent, la 20 noiembrie 2020, o statuie mare în centrul municipiului Târgu Mureş, iar o altă statuie i s-a dezvelit şi în Cluj la 27 octombrie 2013, în curtea Bisericii reformate cu două turnuri, de vizavi de Regionala CFR). Despre acest principe calvin (reformat), zis „Ţiganul” în cronicile româneşti, datorită tenului său oacheş, se ştie că a vrut să ia în stăpânire toate cele trei ţări româneşti sub numele de Dacia (o Dacie, desigur protestantă, fără ortodocşi, care să devină reformaţi, sub stăpânire maghiară). Ce s-a întâmplat de fapt? La 2 septembrie 1629, Bethlen Gábor se adresa patriarhului ortodox din Constantinopol, Chiril Lucaris (1572-1638) (vezi foto), sub jurisdicţia căruia erau şi bisericile ortodoxe din Ardeal, prin „scrisori cât se poate de secrete”, „să permită “

sărmanului popor” român din Transilvania să primească unele puncte ale doctrinei calvine şi să încurajeze pe mitropolitul ortodox din Ardeal, Ghenadie (cunoscut ca Ghenadie II, mitropolit între 17 octombrie 1627 – 3 septembrie 1640), să intre în vederile guvernului iar patriarhul chiar dacă nu aprobă, măcar „să închidă ochii şi urechile” la acest demers al lui. Culmea este că deja trăsese sforile şi în alte părţi pe seama românilor transilvăneni în acest scop, spunând că regele Suediei, principele Brandenburgului şi mulţi principi ai Germaniei au încuviinţat intenţia de calvinizare a românilor. (Nu putem să nu observăm iarăşi o înţelegere ungaro-germană pe seama românilor). Sigur că ar fi fost un demers onorabil şi demn al lui Bethlen ca să ajute şi pe românii transilvăneni să acceadă la cultură şi la învăţătură, dar lăsându-i în legea lor românească, nu să-i atragă la calvinism şi să-i supună episcopului calvin, fapt care pentru majoritatea românilor ar fi însemnat un atentat la identitatea lor şi chiar renegarea strămoşilor lor.

Vicleanul principe a motivat că „românii din Transilvania au decăzut aşa de mult, încât nu sunt în stare nici să citească, cu atât mai puţin să înţeleagă şi să înveţe sfintele evanghelii, şi că, din această cauză, bunele moravuri şi legea creştinească se strică din zi în zi”. Promite larga sa bunăvoinţă şi protecţie românilor dacă trec la calvinism. (Aici nu putem să nu asociem gestul lui Bethlen cu promisiunea lui Kossuth făcută românilor la 1848, că vor avea absolut toate drepturile şi privilegiile pe care le au şi ungurii dacă renunţă la limba şi la etnia lor). Dar cine era de vină pentru soarta românilor? Nu spune că această ignoranţă este o consecinţă tocmai a Constituţiile medievale ale Transilvaniei pe care el însuşi la apăra. Patriarhul Lucaris îi răspunde cu demnitate, diplomaţie şi înţelegere perfectă a situaţiei social-politice a românilor transilvăneni. A spus că „nu poate săvârşi pe faţă sau în ascuns asemenea deserţiune, pentru că ar săvârşi un păcat pe care nu i l-ar putea şterge toate chinurile pământului”, amintindu-i lui Bethlen că ar fi totul o nereuşită pentru că mai întâi ar trebui ruptă „legătura de sânge şi de simţiri care trăieşte, deşi în mod tainic, dar cu atât mai puternic, între românii din principatul Transilvaniei şi locuitorii ţărilor Valahiei şi Moldovei”. Este una dintre cele mai clare şi mai vechi atestate enunţuri privind unitatea românilor de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Nici „principii români extracarpatici nu vor fi de acord niciodată cu aceasta şi vor pune în mod absolut sigur piedici, dacă nu cu armele atunci cel puţin prin îndemnuri tainice”, mai spune patriarhul. Foarte bine observă acad. I.A. Pop că atunci când patriarhul afirmă că Gabriel Bethlen este considerat un principe „căruia Dumnezeu i-a încredinţat spre ocrotire atâtea popoare aşa de mari”, faptul arată că înaltul ierarh de la Constantinopol ştia bine care era componenţa etnică a Transilvaniei, românii fiind de fapt unul dintre acele „popoare aşa de mari” în ţara Transilvaniei.

Aşadar, demersul lui Gabriel Bethlen de a trage sforile peste capetele românilor a suferit un eşec datorită unui mare ierarh luminat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*