Romanul epistolar al scriitorului Petre Cichirdan formă de a oglindi realitatea unui oraș de „Carton“

Se consemnează în istoria literaturii universale că primul roman care a expus piesa complexă pe care genul epistolar îl permite a fost Aphra Behn ‘s Love-Letters Between a Nobleman and His Sister , care a apărut în trei volume în 1684, 1685 și 1687. Romanul prezenta rezultatele genului de schimbare a perspectivelor și  punctelor individuale  prezentate de către personaje individuale, iar vocea centrală a autorului și evaluarea morală dispărând (cel puțin în primul volum; volumele sale ulterioare au introdus un narator). Mai mult, Behn a explorat un tărâm al intrigii cu litere care cad în mâinile greșite, scrisori falsificate, scrisori reținute de protagoniști și interacțiuni chiar mai complexe.

Deşi avem o literatură epistolară bogată, abordările sintetice dedicate speciei sunt foarte puţine la număr: un vechi studiu dedicat literaturii epistolare al lui Al. Săndulescu, volumul Mari corespondenţe (1981) de Livius Ciocârlie, câteva capitole din Genurile biograficului (2008) de Eugen Simion, implicaţiile sporadice din Literatură şi comunicare. Relaţia autor – cititor în proza românească paşoptistă şi postpaşoptistă (1999) de Liviu Papadima, referinţele asupra epistolei medievale în literatura română (Şi au scris carteEseu asupra epistolei medievale în literatura română, 2003) semnate de Laura Bădescu şi, doar forțând nota, am mai putea atesta vreo câteva.

Acest gen a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea, primele corespondenţe literare sunt atestate relativ târziu faţă de impulsurile europene. De reţinut totuşi că proza noastră artistică apare şi se dezvoltă, în prima ei fază, sub semnul memorialisticii epistolare şi de călătorie şi aparţine momentului 1848. Aproape toate genurile şi speciile literare, cu excepția teatrului, au fost modelate de tiparul corespondenței. Această configurație este adoptată, cu unele modulări din alte specii, de memorialul de călătorie (Peregrinul transilvan de Ion Codru Drăguşanu; Călătoria în Africa de Vasile Alecsandri), de speciile prozei scurte (în cazurile lui Costache Negruzzi, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Vasile Porojan), de romanul sentimental (Manoil de D. Bolintineanu),  dar şi de poezie (Epistolele de Gr. Alexandrescu) etc.

Citind titlul romanului editorului, promotorului cultural și scriitorului Petre Chichirdan, mi-am adus aminte de romanul lui Octav Dessila, intitulat „București orașul prăbușirilor”, în cazul nostru fiind un roman epistolar, frescă a evenimentelor culturale și politice din istoria recentă a municipiului Rm.Vâlcea.

Dacă la Octav Dessila Bucureștiul este un oraș iubit de autor, pentru că îl prezintă prin stările protagonistei ca pe o fiinţă vie, care obsedează: „Bucureşti… imagine sfântă a visurilor mele! Te-am dorit, te am în faţă, tră­iesc în tine şi tu… tu… mă cutremuri şi mă aprinzi, mă zvârcoleşti şi-mi încinzi carnea, mă tulburi şi mă orbeşti… Bucureşti, ce vrei să faci din mine? Tu eşti bătrân, hârşit în rele; eu, un fulg rătăcit, o frunză în bătaia vânturilor, o pribeagă în răscrucea drumurilor, un alb de scrisoare pe care tu aşterni întâiul te iubesc. Să cred în luminile tale?… Să cred în vuietul tău de stradă, în furnicarul tău omenesc, în vâltoarea ta?”. S-a spus şi s-a scris că este o carte a desfrâului, expus într-o poveste banală, cu detalii vulgare. Ca mereu, depinde cum cade lumina înţelegerii asupra textului. Este şi o carte care vorbeşte dureros despre cum poate fi cineva distrus de către însuşi subiectul iubirii sale. Ana Scutaru, tânăra venită pentru studii la Bucureşti, ştia un singur lucru, că nu vrea să se mai întoarcă vreodată în captivitatea provinciei. Restul a fost viaţă care a curs repede, haotic, fără timp de întrebări şi răspunsuri. la Petre Chichirdan descoperim același sentiment. iubește orașul Rm. Vâlcea cu oamenii lui, chiar dacă, uneori, sunt surprinși că eșuează în multe acțiuni culturale, edilitare, politice, iubește străzile și parcurile orașului de pe Olt.

Voluminoasa carte de 507 pagini se deschide cu un „Cuvânt înainte“, în care, printre altele, orașul este considerat de carton pentru că peste ciment este pus cartonul izolator, dar mai ales: “ Comunitatea în care valorile reale, umane, sunt date deoparte este una de carton…marea mulțime de locuitori fiind private de beneficiile faptelor acestor valori.“

În cele două „structuri“ ale cărții: „Orașul de piatră“ și „Orașul de carton“  descoperim un personaj cu numele de Toschris Ceckirdas, ce-l bănuim a fi autorul cărții, care vorbește despre trecutul orașului de pe Olt, subliniind personalitățile: Melentie Răuță, profesor universitar cernăuțean, Leca Morariu și profesorul și avocatul Nicu Angelescu director la Liceul Lahovari în perioada legionară,  care au vorbit cu dragoste depre aceste locuri cu o istorie ce începe de la Mircea cel Bătrân. Testele încărcater de multe date istorice, economice, politice, filologie, culturale sunt frisonate și de un excelent stil jurnalistic încărcat cu “mierea” adevărului..

Epistolarul  care semnează cu numele Toschris Ceckirdas își aduce aminte cu nostalgie de vremurile când umbla cu ghiozdanul în spate la școala de pe Cetățuie, făcând naveta dintre casa unde locuia cu chirie, casă ce nu mai există, pe temelia ei construidu-se biserica Sfinții Apostoli Sf.Petru și Pavel.

Epistolele unor personalități artistice și scriitoricești din cadrul Forumului Cultural și a altor ONG-uri, oficialității (Epistola lui Poe C.Poe adresată ziarului Info Puls, către edilii orașului, Johann Sonne, Alina Dumitrașco, Marius Pătrășcoiu „inginerul “ fizician de la Forum, Liviu Rusnac-românii sunt chemați să refacă Revoluția! cei care s-au  ridicat după niște uscături ca la orice Revoluție!, dialogul epistolar cu Nikita Fedorov, cu Gheorghe Brătulescu, Anmton Spârlea, Călin Georgescu, Alexandru Cifru), sunt adevărate pagini de istorie locală, în care descoperim atât o critică constructivă și nu vituperantă, ceea ce ne spune nouă cititorilor, că autorul trăiește în agora și îi pasă de orașul și țara în care s-a născut și trăiește. Numele unor personaje sunt, se pare, eponime, sau mai precis  numele comune asociate strâns cu noțiunea (de aceea limba maternă, comparată mai puternic de noțiuni decât una străină, este mai frumoasă, adică mai expresivă). Numele propriu e și mai asociat cu purtătorul lui, fiindcă asociația nu se face cu o noțiune generală, ci cu o imagine sau cu un complex de imagini de la o singură ființă concretă. Pe Eminescu nu ne putem închipui să-l cheme altfel decât Eminescu. Și tot așa pe amicul Vasiliu Gheorghe. Numele capătă caracterul persoanei care-l poartă. “Take Ionescu” este banal de tot, un Ionescu Tache, dar acest nume, din cauza omului care l-a purtat, a căpătat prin asociație un prestigiu deosebit. Iată de ce, dacă acuma l-am vedea purtat de un simplu Ionescu, întâmplarea ni s-ar părea comică.

Așadar, în viața reală, din cauza deprinderii noastre, numele se sudează cu imaginea fizică și morală a purtătorului, devine o însușire a lui, oricare ar fi acel nume. Așa asociez eu numele personajelor scriitorului Petre Cichirdan.

Tehnica autorului e proustiană, fiindcă autorul este un visător consecvent, asta o dovedește și ultimul text din această carte,  care își inventează calitativ orașul și societatea visată.

Citind cartea scriitorului Petre Cichirdan mi-am adus aminte de „stropul de înțelepciune” al filozofului și scriitorului elvețian Frederic- Henri Amiel care spunea: „Să avem de partea noastră adevărul, iată secretul elocinței și al virtuții, iată autoritatea morală. E cea mai înaltă maximă a artei și a vieții „Lucruri, fapte și idei ce se potrivesc ca o mânușă acestei cărți iar autorului precum „mantaua” lui Gogol.

Acest roman epistolar este de o sinceritate dură, atât față de sinele autorului, dar și față de convivii săi, o punere a inimii a nu, fiindcă omul, cu faciesul, ca cultură arheologică, încadrat între idei și propuneri spre mai bine, cu linia unei perspective în viitor, izvorând din experiențele prezentului, e cel puțin la fel de interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*