Un Jurnal zguduitor despre Clujul primelor zile de ocupaţie fascistă ungară, septembrie – octombrie 1940 (VI)

În ultima parte a Jurnalului său, profesorul Ioan Văleanu descrie cumplita degradare a vieţii sociale în Cluj şi în Ardealul ocupat. Se retrag trupele de leventişti şi se instalează armata permanentă, formată din Oameni săraci, rău îmbrăcați”. Profesorul Văleanu îl trage de limbă (desigur, în ungureşte) pe unul dintre soldaţii unguri nou veniţi cu trupa sa pe traseul Satu Mare – Ţara Oașului – Baia Mare – Lăpuș – Dej – Cluj şi îl întreabă ce fel de lume e pe unde a trecut, şi că trebuie să fi pătimit multe. El a intrat naiv în joc şi a spus că nu e lume rea, dar sunt numai valahi, că umbli săptămâni şi abia întâlnești un pui de ungur. Măi, da mulți valahi au mai adus din Valahia în Ardealul acesta unguresc și au alungat pe toți ungurii”. Aşadar, altă victimă a criminalei propagande ungare cu Ardeal unguresc” şi cu aducerea de români de peste munţi. Profesorul Văleanu plusează şi zice că aceşti valahi trebuie că îs tare sălbatici”. Honvedul îl contrazice, că “nu tocmai cum am auzit vorbindu-se”. Iată că aici se rezumă toată esenţa realităţii propagandei de 20 de ani a Budapestei, din perioada interbelică. Honvedul adaugă la despărţire: „– Numai de nu ar fi atâția valahi…”

Se prezintă apoi în Jurnal dramatica situaţie socială extrem de decăzută. Nu se mai alimentează magazinele, din contră, se duce totul în Ungaria. Lipsă de alimente, de benzină şi de motorină. Românii nu au o presă obiectivă care să spună adevărul vizavi de zvonurile care se înmulţesc despre măsurile care ar fi fost luate de România contra maghiarilor de acolo. „Postul de radio Budapesta ne hulește, cel din București ne îmbărbătează, dar nu mult, căci în scurt timp trece la vechile metode”, consemnează cu amărăciune profesorul Văleanu.

Devine, însă, foarte dramatică situaţia maghiarilor refugiaţi din România în Cluj. Oficialitățile i-au abandonat pe maghiarii refugiaţi, după ce i-au folosit la primirea lui Horthy. Aceşti “nenorociți manifestanți patriotici [maghiari], bătăuși și asasini, flămânzi” trăiesc foarte greu. Prim ministrul Teleki a dat ordin să fie retrimiși în România. „Românii refuză să îi primească, sub motiv că au plecat de bunăvoie…”, notează profesorul Văleanu, din auzite. S-au format pentru ei tabere de internare, una la Someșeni şi una la Florești. „Li se dă odată pe zi de mâncare, un fel”. Mulţi protestează. „Sunt imediat ridicați și închiși”. Aici trebuie să confirm faptul că în Arhivele Naţionale Cluj se află documente ale justiţiei maghiare de atunci, mulţi cetăţeni clujeni maghiari au fost judecaţi şi închişi în Penitenciarul Cluj pentru că au zis că „Era mai bine în timpul României Mari” sau pentru alte vorbe spuse la necaz, la cozi de alimente, etc.

Au apărut apoi zvonuri că autorităţile din România comit atrocităţi contra ungurilor de acolo. Profesorul Văleanu nu are de unde să se informeze asupra adevărului. În Cluj era un birou pentru eliberarea biletelor de trecere peste graniță – fără reîntoarcere — a românilor, unde se prezintă în 2 octombrie şi profesorul Văleanu, fiind avertizat de un vecin maghiar că s-ar putea să fie deţinut. A văzut prin vitrina Băncii Iliescu “adunarea cu camioanele a expulzaților [români], cari nu s-au supus ordinului și nu s-au prezentat la termen în vagoane. Îi ridicau de pe stradă sau de acasă, îmbrăcați sumar. Ungurii îi scuipau și aruncau cu pietre”. Pe sate, rechiziții, bătăi, arestări. Un nepot i-a spus că „toți preoții și învățătorii din [fostul judeţ] Someș sunt arestați și ținuți în Gherla, în închisoare, iar unii la Püspökladany, în Ungaria”, unde sunt umiliţi şi înfometaţi. Au spânzurat 2 preoți în Zalău, duşi din închisoarea din Gherla. Se fac tabele cu cei “expulzabili și deportabili în taberele de concentrare”. Scapă cei care trec la religii maghiare. Profesorul Văleanu îşi încheie Jurnalul cu următoarea concluzie amară: „Ungurii continuă munca de distrugere a elementului românesc în mod sistematic. Noi, în schimb, tăcem”.

Dar să lăsăm să continue firul Jurnalului profesorului Ioan Văleanu.

Prin 28 Sept., trupele maghiare de elită, Leventiștii, se retrag. Sosesc în locul lor trupe regulate [permanente]. Oameni și cai prost hrăniți. Multe figuri mongole și turco-tătare. Oameni bătrâni. Tineri aparținând grupului „Rongyos hadsereg” (Armata sdremțuroasă). Au fost prin Bihor, unii prin Satumare, Sălaj, Someș și chear au făcut parte din detașamente de „răsbunare”. Oameni săraci, rău îmbrăcați. În magazii nu mai intrau. Priveau vitrinele încă bogat asortate. Se mirau de bogății. Mă alătur la un grup ce privea o hartă într-o vitrină de librărie. Unul mai sfătos arăta celorlalți drumul Sătmar, Ţara Oașului, Baiamare, Lăpuș, Dej, pe unde a venit el. Mă amestec în vorbă. – Spune, cumetre (pe ungurește Koma), ce lume e pe unde ai trecut, trebuie că ai pătimit multe. – Hei, spune el, răsucindu-și musteața, nu e lume rea, dar sunt numai valahi, că umbli săptâmâni abia întâlnești un pui de ungur. Măi, da mulți valahi au mai adus din Valahia în Ardealul acesta unguresc și au alungat pe toții ungurii. Îi prind gândurile și educația ce a căpătat, cunoștințele despre Ardeal și despre români și îi zic: – Dar trebuie că îs tare sălbatici valahii aceia. – Hm…, nu tocmai cum am auzit vorbindu-se. Pe acolo nu sunt tocmai așa sălbateci ca cei ce au atacat trupele noastre prin Zalău. Ni s-a terminat pâinea. Me-au dat mămăligă să mâncăm și pâine de mălai. Dar știi că e bună. Ceilalți intervin că poate a dat de vreo valahă care s-a îndrăgostit de el și l-a menajat… Râd, fac glume. – Numai de nu ar fi atâția valahi…, spune el la despărțire.

Aspecte sociale

Magazinele nu se mai aprovizionează. Negustorii nu sunt lăsați să meargă la Budapesta să se aprovizioneze. Aprovizionarea o face armata, aducând unele articole tehnice. Alimentele sunt cumpărate și trimise în Ungaria. Transporturile se fac de armată cu camioanele „MTOSZ”, societatea ungară de transporturi, concesionarea unică, rechiziționate. Trenurile nu transportă decât pentru armată. Garnituri puține, de tonaj mic și deteriorate, Locomotive tip vechiu, ușoare și uzate rău. Un singur detașament motorizat a trecut prin Cluj. Bateria antiaeriană Scoda din 6 Tunuri. Încolo nu au mijloace proprii de transport.

Lipsă de benzină și de petrol. Circulația vehiculelor particulare e restrânsă, autobusele circulă numai când li se dă benzină de la armată, o benzină murdară de pe fundul butoaielor, rău mirositoare și amestecată cu spirt. La retragerea unor detașamente au lăsat vehiculele cu motor prin șurile țăranilor, în lipsă de benzină, nemaiputând înainta și transporturile le-au făcut țăranii cu care cu boi.

Sfârșitul lui Septemvrie. Circulă tot mai mult svonul că ungurilor li s-a atribuit și linia Turda-Teiuș-Blaj, că adeca comisiunea de delimitare a frontierei ar fi ajuns de acord. Suntem adânc îndurerați. Ne pierdem orice nădejde. Presă obiectivă nu avem. “Tribuna Ardealului” reproduce numai din ziarele ungurești. Postul de radio Budapesta ne hulește, cel din București ne îmbărbătează, dar nu mult, căci în scurt timp trece la vechile metode.

Pe străzi apar tot mai rar așa-zișii refugiați din „Valahia”. Ce s-a întâmplat? După terminarea turneului Horty prin Ardealul „eliberat”, oficialitățile nu mai dau ajutoare „refugiaților”. Nici nu mai au lipsă de ei, după ce nu le mai trebuie public manifestant, pentru urechile Europei. Trăesc, acești nenorociți manifestanți patriotici [maghiari], bătăuși și asasini, flămânzi, într-o promiscuitate îngrozitoare în salele de învățământ ale diferitelor școli din Cluj, bărbați, femei și copii peste olaltă. Au devenit primejdioși ordinei publice. S-au întâmplat mici manifestații pe stradă. Sunt ținuți sub pază și pot ieși afară numai cu învoire. Autoritățile nu îi pot plasa în lucru, nu au unde. Ordonanță dată de Cmd. Militar concediază muncitori români din întreprinderi și plasează unguri refugiați.

În ziua de 29 Sept., Contele Teleki dă un ordin, ca toți „refugiații” din România să fie retrimiși la vetrele lor, unde vor intra în serviciile ce le-au lăsat. Pleacă spre frontieră în grupuri, conduși de agenți prin oraș, de polițiști și jandarmi înafară. Românii refuză să îi primească, sub motiv că au plecat de bunăvoie, făcând declarații către patroni că să repatriază în Ungaria. Guvernul din Budapesta dispune crearea taberelor de internare. Se formează o tabără la Someșeni, una la Florești. Problema alimentării. Li se dă odată pe zi de mâncare, un fel. Dezertează mulți și se adună în grupuri zgomotoase, cerând pâine și lucru. Sunt imediat ridicați și închiși.

Autoritățile ungurești învinovățesc în public autoritățile românești, că pe acești nenorociți îi expulzează, dezbrăcându-i de tot ce au. Publicul murmură, se cer represalii. Ungurii din Cluj, cunoscuți de ai noștri, ne conving de atrocitățile și asasinatele făcute contra ungurilor în România. Așa sunt de stăruitori, exemplele cu nume și localități adusă de ei ne umple de mâhnire.

Arestările încep accelerat și la sate. Va urma ceva, o știm prea bine. Nu știm ce. La bine nu ne așteptăm. Mâine vom cădea victima nesocotințelor românilor.

Românii au asasinat! Au expulzat în mod nemilos pe ungurii din România. Trebuie represalii. Noi nu vom omorî, nu vrem să uzăm de mijloacele „mișelești” ale valahilor, spune Vitez Baghi Iștvan, colonel în rezervă, șeful biroului biletelor de trecere peste graniță – fără reîntoarcere — a românilor, dar vom lua revanșa. E ziua de 2 Octomvrie. Mi-am luat și eu bilet — fără reîntoarcere – deoarece am fost avertizat de un vecin, mare conducător în partidul maghiar și “tüzharcos”, să grijesc că toți românii cari au avut activitate politică antiungurească, legionarii, gardiștii din 1918, voluntarii din răsboiul mondial și cei ce au luptat la Tisa, vor fi deținuți și deportați în lagăre de concentrare, unde vor sta până la judecarea lor.

În ziua de 2 Octomvrie am asistat privind prin vitrina Băncii Iliescu la adunarea cu camioanele a expulzaților, cari nu s-au supus ordinului și nu s-au prezentat la termen în vagoane. Îi ridicau de pe stradă sau de acasă, îmbrăcați sumar. Ungurii îi scuipau și aruncau cu pietre. Am auzit scene îngrozitoare petrecute la gară, de la o Doamnă, soția unui profesor care a asistat la îmbarcare și plecarea trenului.

Din provincie, știri alarmante. Rongyos hadsereg-u a sosit în sate. Rechiziții, bătăi, arestări. Oameni fugiți în păduri. Preoții și învățătorii avertizați să plece, cei cari au mai rămas.

Mi-am pachetat lingeria cea mai bună a familiei, că dacă ne vine rândul, cum am fost avertizați, să salvez măcar atât. Am plecat în 6 Oct., lăsându-mi familia câte cu un mic geamantan și cu pături, gata de expulzare, cu dispoziția să se pacheteze pentru a trece cu tot ce pot, dacă vor scăpa de arestare sau expulzare.

În ziua de 27 Octomvrie a venit un nepot al meu, care a trecut pentru serviciul militar întrerupt din cauza evenimentelor. Spune că toți preoții și învățătorii din Someș sunt arestați și ținuți în Gherla, în închisoare, iar unii la Püspökladany, în Ungaria. Le dă numai mămăligă cu apă de mâncare. Îi scoate zilnic la măturatul străzilor, îmbrăcați în revereandă. Înainte cu vreo 10 zile, spunea el, au spânzurați 2 preoți în Zalău. I-a dus din închisoarea din Gherla. S-a vestit, pe sate, că cine vrea să asiste la spânzurarea „popilor valahi trădători”, au călătoria dus-întors gratuit.

El mi-a adus o scrisoare de la o nepoată, în care îmi scrie că în fiecare săptămână sunt molestate noaptea de jandarmii unguri. Trebuie să se îmbrace și să le arate casa, dacă nu e cineva ascuns. Aceste cercetări de noapte să fac și la toți țăranii mai bogați, lucruri confirmate și de nepotul.

El mai spune că agenții din Budapesta, probabil studenți, în asistența jandarmilor, adună lumea și fac tabloul celor expulzabili și deportabili în taberele de concentrare. Scapă numai aceia cari dau declarații de trecere la religia [religiile] reformată, r[omano]. cat[olică]. La ei în sat încă nu au fost astfel de agenți, au fost însă în alte sate, aproape de județul Sălaj.

Ungurii continuă munca de distrugere a elementului românesc în mod sistematic. Noi, în schimb, tăcem.

Foto: Imagini ale „opresiunii” maghiarilor în perioada României Mari: Petrecere cu dans a Asociaţiei Sportive Târgu Mureş (Marosvásárhelyi Sportegylet) la jubileul de 40 de ani de la înfiinţarea acesteia, în 1938.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*